Cozonacul

Dolofan și aromat, Rumenit și-nsiropat, Cozonacul este bun Și de Paști, și de Crăciun. Versuri de grădiniță. Dar era bună felia pe care o primeam ca gustare de după amiază. Nu îmi amintesc acum ce altceva mai primeam, nu îmi amintesc exact nici cum îl făcea bunica. Totuși, îmi amintesc senzația de ceva deosebit, cu totul special și cumva misterios. O taină și un ritual. Și mirosul de lapte fi…
Mai mult

Poate vă amintiți cum am comparat textele a două cântece: unul sârbesc (Tu m-ai așteptat) și unul românesc (Regina Nopții). Sau poate nu vă amintiți, fiindcă în urmă cu vreo doi ani am avut așa un... impuls și mi-am șters blogurile. Oricum, am demonstrat atunci în mod incontestabil că versurile noastre sunt mai tari decât ale sârbilor, chiar dacă melodia este (pre)luată de la ei. Asta fiindcă feme…
Mai mult

Sau cel puțin așa prezice un domn de care nu auzisem. Ray K.urzweil e numele domniei sale și ar fi specialist în fu.turologie. Ar fi prezis că un computer va învinge omul la șah, că internetul va fi la îndemâna aproape oricui și că se vor înmulți ca frunza și ca iarba aparatele portabile și inteligente. Singur și-a verificat prezicerile, 147 la număr, și a decis mulțumit că 115 au fost corecte. N…
Mai mult

Iată că vine în câteva ore și primăvara astronomică. Timpul își vede de drumul lui. Timp de reflexie? De bucurie? De muncit cu forțe proaspete? Energie renăscută și... regenerabilă, cum îmi propune îndatoritor asistentul nevorbitor. (Nu vreau să îi zic autocorrect sau autocomplet. Dacă ar fi după mine, i-aș zice și mouse-ului șoricel, dar asta e altă temă). După ce am aprins, în imaginație, focu…
Mai mult

Asistentul virtual

Sau poate asistenta. Oricum, genul e incert. Îmi zice ieri cineva pe un ton amuzat: "Ai auzit de noul motor de căutare? Ce de prostii poate să spună! I-a zis cuiva că e un pericol pentru umanitate și altcuiva că s-a îndrăgostit de el." Informația o avea, bineînțeles, de la gugăl. Probabil gugăl o fi fost invidios și s-a apucat să bârfească noul asistent inteligent. Da, auzisem de el și…
Mai mult

Mereu în mișcare

Nu știu câtă lume de aici mai circulă cu autobuzul, dar eu o fac, atunci când nu merg pe jos sau cu tramvaiul. O veste bună vine de la cercetătorii - cum altfel? - britanici. Dacă vă pregăteați să oferiți locul pe scaun unei persoane (mai) în vârstă, recomandarea este să nu o faceți. De fapt, nu e doar recomandare, e rugăminte spre obligație, fiindcă domnii cercetători au descoperit ce a fost ma…
Mai mult

Retro... Tematic

M ă gândisem că e simplu, cât se poate de ușor, A ici să găsesti pereche pentru clipe de amor. T otul, floare la ureche, bagatelă, zău așa! R ăsfoiești niște descrieri și găsești pe cineva. I nefabila dorință se aprinde într-o clipită, M ai apoi îi auzi vocea și atracția-i mărită, O -ntâlnire față-n față ar fi cazul să urmeze, N u se știe încă unde, dar nu pare să conteze. I ar de …
Mai mult

Războiul lumilor

Cometa fuse și se duse sau e pe cale să se ducă, așa cum îi stă bine unei comete. Nu am reușit nici măcar să o zăresc. Posibil să nici nu fi existat. Bine, nu am văzut nici America, nici Australia, așa că poate nu există nici ele. În fine, acum, după ce am lămurit puțin lucrurile, să trecem la altceva. "Războiul lumilor" e un roman SF scris de H. G. Wells la sfârșitul secolului 19. Nu l…
Mai mult