Simandicoasă teorie

De iubirile terminate rareori vorbesc Spre deloc De loc din inima mea poate nici de acolo Că nu am aflat unde au locuit în suflet sau în creier Însuflețit De ce s-ar termina o iubire? Nu e ca un stoc de acadele E un pahar de apă Vie Poate nu am găsit ulciorul ăla care producea neîncetat Nu contează ce Perpetuum mobile Al imaginației și al dorințelor Ritmate de hormoni
Mai mult

Blog de pliat limba

Sunt aproape sigură că toată lumea știe despre mitul urechilor. Unii îi zic mit urban, dar înclin să cred că e mai vechi decât urbanizarea. E vorba de lobul urechii. Dacă îl ai liber, ești urmaș al romanilor, dacă îl ai lipit, ești urmaș al dacilor. Sau invers. Tot timpul am crezut în prima variantă și îmi cam părea rău, fiindcă mă imaginam un fel de Bristena în copilărie. De asta am și răsuflat…
Mai mult

A mea de Nichita Stănescu Singuratecă ea mă aşteaptă să-i vin acasă, În lipsa mea ea se gândește numai la mine, ea, cea mai dragă şi cea mai aleasă dintre roabele sublime. Ei i se face rău de singurătate, ea stă şi spală tot timpul podeaua până o face de paisprezece carate şi tocmai să calce pe dânsa licheaua. Ea spală zidul casei cu mâna ei și atârnă pe dânsul tablouri, ca să se bucure de…
Mai mult

Stan Nebunu

Omul avea PTSD, adică o tulburare profundă, produsă de un traumatism puternic, aș zice acum, după ce americanii au studiat și popu.larizat această afecțiune. Pe atunci, știam doar că e un om de care trebuie să mă feresc, să-l ocolesc cât mai de departe. Trecea, cu o pereche de desagi pe umăr și cu un toiag în mână, pe șoseaua care străbătea satul. Tăcut sau bombănind câte ceva. Uneori saluta.…
Mai mult

O vânătoare exotică

Sonetul XI de Pablo Neruda Mi-e foame de gura ta, de vocea ta, de părul tău și merg pe străzi fără să mănânc, tăcut, pâinea nu mă hrănește, răsăritul mă zăpăcește, sunetul fluid al trecerii tale prin zi îl ascult. Sunt înfometat de râsul tău alunecos, de mâinile tale și culoarea lor de grâu furios, mi-e foame de unghiile tale ca o piatră pală, vreau să-ți mănânc pielea ca o migdală. Vrea…
Mai mult

La răscruce

Drumul nestrăbătut de Robert Frost Se despărțeau în galbena pădure două drumuri, Rău îmi părea că pe-amândouă nu puteam să merg Și tot un singur călător să fiu, așa c-am stat un timp pe gânduri Și-am urmărit pe unul în mai multe rânduri Chiar până unde-n lăstărișuri o cotea întreg; Apoi am apucat pe celălalt, tot așa de atrăgător, Poate a fost alegerea mai bună într-un fel, Fiindcă era i…
Mai mult

Era la modă în secolul trecut să se discute mult despre ei. Bine, cred s-au mai scris multe și în secolul ăsta, dar nu am urmărit eu. Nu știu însă dacă îi așteaptă cu adevărat cineva. Poate așa ca pe o curiozitate, o ieșire din cotidian. Dar să vină așa cum erau așteptați americanii drept salvatori? (mă rog, eu nu i-am așteptat niciodată, doar am auzit). Să vină și să aducă pace și prosperitate.…
Mai mult

La sfârșit de vară

La fereastră, Îmi beau ceaiul Și privesc norii. Ei plutesc încet, Iau forme de reptile uriașe Și parcă nici nu mai sunt nori, Ci spumă de valuri, izbindu-se de stânci. Norii reptilă își plimbă burțile lor albe peste pământ. Ar putea să se prăbușească, dar nu o fac. Doar trec încet, la mică înălțime, cu burțile lor mari, din spumă de mare. După câteva momente, oamenii își scot telefo…
Mai mult