Mărturisesc, precum Butters la DMV, că habar n-am avut până de curând că începutul Rapsodiei Române nr. 1 este prelucrarea unui cântec pop.ular Am un leu și vreu să-l beu. Rapsodia începe lent, visător, cu Am un leu..., continuă elegant cu Hora lui Dobrică, apoi cu Mugur, mugurel, Hora de la moară și se încheie cu Ciocârlia. Bine, asta e doar ceva schematic, fiindcă e vorba de mult mai mult de…
Mai mult

Efemeride I (experiment)

În inima mea se ascunde o iubire complicată, asemenea eclipselor de soare și de lună. Uneori strălucitoare, alteori întunecată, e ca un dans al stelelor într-un univers fără margini. Această iubire este ca un puzzle nerezolvat, cu piese lipsă ce îmi dau bătăi de cap. O simt cum mă hrănește, dar și cum mă sfâșie, ca o contradicție umblând pe fire. Și totuși, în haosul ei îmi găsesc echilibrul, …
Mai mult

Insula Hațeg

Am aflat recent că există o teorie potrivit căreia pe teritoriul României ar fi fost un arhipelag. E destul de veche, dar ce pot să spun? Mai bine că am aflat mai târziu decât deloc. Bun, pentru cine încă nu a aflat, în acel arhipelag, cea mai importantă pare să fi fost Insula Hațeg, pentru că în această zonă s-au găsit fosile de animale preistorice. Dintre ele, cel mai fascinant pare să fie Hatz…
Mai mult

Ce figură!

Azi am aflat de Figure 01. E un robot în metal și ce circuite și alte materiale o mai avea el. Încerc să îmi dau seama de ce mă sperie. Asimo, un robot cu formă aproximativ umană, mi s-a părut drăguț. Nu a mai fost îmbunătățit însă, iar acum e la muzeu. https://youtu.be/1urL_X_vp7w?si=cQyA5qTF … W2Sgd Roboțeii vorbitori mi s-au părut interesanți, amuzanți sau plictisitori. Niciunul nu m…
Mai mult

Mai bine ne uităm la „Friends”, chiar dacă nu avem buncăr. M-am gândit să mai facem un moment poetic, chiar de nu se înghesuie multe persoane, deși există amatori sau poate chiar profesioniști printre noi. Deci... De data asta fără IA. Apropo, se preconizează că, în curând, va fi prezentă în mai toate producțiile (film, muzică, pictură, literatură). Pe muntele necunoscut... Pe muntele necunos…
Mai mult

Einzelgängerin

Un nou an, o veche preocupare. Promit însă că anul viitor nu voi mai scrie despre asta. Nu aș fi scris nici acum, dar s-a întâmplat ca iutub să îmi recomande un clip despre avantajele de a fi necuplat. Nu știu de unde până unde fiindcă eu ascult piese de teatru, mă uit la roboți și sefeuri. Se pare că algoritmul știe mai bine. ) O fi zis: cine are asemenea preocupări, sigur e singur. Ceea ce mi se…
Mai mult

Armistițiul de Crăciun

Trebuie să recunosc că eu nu am știut de acest să îi spun eveniment până în urmă cu câțiva ani. Am aflat întâmplător și am vrut să scriu despre el, dar am uitat. S-a întâmplat în 1914, în săptămâna dinaintea Crăciunului, la începutul primului război mondial, când se băteau englezii și francezii cu nemții. România încă nu intrase în război. Se spune că era deja obiceiul, pe alocuri, să înceteze f…
Mai mult

Hai pe Marte!

Despre asta aș fi vrut să fie blogul. Prea se bucurau nevoie mare în filmulețul în care prezentau lansarea. E vorba, desigur, despre racheta care a fost lansată recent spre Marte. Numai că nu a apucat să ajungă fiindcă a explodat maiestuos înainte să iasă din atmosferă. Eu, cu gândul la diverse conspirații și imaginații, am crezut că explozia este, de fapt, o scufundare bruscă în oceanul ceresc. C…
Mai mult