Imi aminteste pielea ta,
de floarea calda,
ce iesea
cu aburi, din lamai.
Cand trag in piept,
ma risipesc in mine
si-as vrea,
un veac intreg
sa-mi mai ramai.

Mi-alearga herghelii
de cai prin tample,
Cand treci cu buzele
pe-ntinsul lor racit.
Din zbor
le sar pe cefe,
cu sarutul,
Ca inc-un veac
prin mine sa-l mai simt. (I.-M.D., De dragoste)

Cad frunzele, cad de departe, parcă
s-ar veşteji în ceruri grădini îndepărtate;
cu gesturi de negare cad mereu.

Şi cade-n nopţi adînci pămîntul greu
de lîngă stele în singurătate.

Noi toţi cădem. Mîna de colo cade.
Şi altele, şi toate, rînd pe rînd.

Dar este Unul care ţine-n mînă
căderea asta, nesfirşit de blînd. (Rainer Maria Rilke, Toamna)

Când o dragoste
La care lucram mai demult
Mi-a reuşit,
Atunci o trec pe curat,
Pe inima altei femei.
Natura a fost înţeleaptă
Creând mai multe femei
Decât bărbaţi,
Pentru că ne putem desăvârşi
Sentimentul,
Folosind un mare număr
De ciorne. (Marin Sorescu, „Don Juan“)

Sunt lângă un gard rupt,
Şi vântul bate cu frunze ude -
Sunt mai urât, sunt supt,
Frigul începe sticla s-o asude.
Pe strada aplecată la vale
E-o toamnă ca o poezie veche -
Vântul împinge fusta femeilor în cale,
Cu una din ele nu mai putem fi o pereche.
Toamna rupe afişe şi flori,
E mai trist departe-n prăpăstii -
Să faceţi foc pe zi de mai multe ori;
O, trebuie să fie trist departe-n prăpăstii...
Fulgi de zăpadă rătăcitorï... (G.Bacovia, Frig)