„Lungi funii de fum de tigară –
şire de îngeri fugiţi –
se deşiră din mîna amară,
prin şotron de păianjeni acriţi.
Trec ore de ceai îndrăzneţ,
ca un pumn ce mă-ndoaie pe masă,
Gura suflă în corn de mistreţ,
ca-ntr-un pat cu perdeaua ceţoasă“. (I.-M.D.)

„Am ieşit în calea amurgului,
să venim împreună spre tine -
păr negru ca nopţile scuturate de stele.
Inima-mi, e-n faţa mea,
la câţiva paşi de mine -
precum un câine
ce poartă gândurile mele,
adulmecând inima ta,
ce-ţi merge înainte,
către mine“. (I.-M.D.)

N-am închis un ochi azi noapte.
Mi-a rămas, de când mi-ai zis,
iarba câmpului din pleoape
şi-a fost vis, în loc de vis.

Am găsit, târziu, spre seară,
într-o pajişte cerească,
mirosind a primăvară,
sufletu-mi, rămas să pască. (I.-M.D.)

Îsi strînge noaptea noptile din lume
ca într-un ghem cu rază de andrea.
Prin pături ne-mpletim ca niste sîrme
cu ghimpii răsuciti de după stea.
Ne stă pervazul strajă la fereastră
să nu ne curgă icnetele-n drum
si se-oglindesc peretii-n trînta noastră,
spărgîndu-se în sira-ti de alun.
Ne calcă dimineata pe picioare –
cu un picior de albă doamnă-n sus –
si răsucindu-ne-n tangouri de cicoare
pe drumul de cafea, de ea adus. (I.-M.D.)