Regulament
Bloguri

Live fast, die young

Cum ar veni, grăbește-te, fiindcă timpul trece, și menține-te în formă ca să faci o figură frumoasă pe ultimul drum (din această realitate).

Nu am văzut filmele. Există două cu acest titlu, din ce am găsit. Mă gândesc să îl văd pe cel din 1958, chiar dacă are doar 6,4/10 pe imdb. E dintr-o perioadă care mă intrigă, ca multe altele pe care nu le-am trăit.

Dar despre altceva voiam să scriu. Sau mai bine zis altcineva. E vorba de Serghei Esenin. El intra pe scenă cam în perioada în care Grigori Rasputin ieșea.

Auzisem de Esenin, dar aveam doar o idee superficială, ceva despre poezii cu iarnă și cu sănii. Nici acum nu am o idee completă despre ce a scris, fiindcă m-am lăsat distrasă de partea cealaltă, a vieții personale.

Dincolo de moartea învăluită în mister sau cel puțin cu semne de întrebare pentru unii, e viața lui tumultuoasă. Și de unde puteam să aflu detalii dacă nu de la americani? O publicație serioasă, nu spun care, dar acronimul e NYT, a publicat în urmă cu aproape jumătate de secol un articol despre el, bazat pe o biografie care apăruse atunci.

Se spune că Esenin era frumos. Da, ok, nu arăta rău, dar a fost ceva ce nu mi-a plăcut când am văzut poza. Și am aflat despre ce era vorba.

Era mai dur de felul lui și nu ezita să aplice corecții corporale. Acestea probabil că nu contau, fiindcă a fost căsătorit de 5 ori până la 30 de ani și a avut trei copii cu nevestele oficiale, plus alții cu amante, după cum susțin americanii.

Bine, pe americani i-a interesat fiindcă s-a căsătorit cu Isadora Duncan. O întâmplare halucinantă e povestită. Cum că Serghei ar fi lovit-o pe Isadora, beat fiind la o petrecere, și așa și-ar fi dat ea seama că e atrasă de o formă de intimitate mai dură, ca să zic așa. Nu ar fi fost dezamăgită. Bețiile și corecțiile corporale ar fi fost destule pe parcursul a nouă luni. La sfârșitul acestora, Esenin a declarat senin că a luat-o pentru banii ei și pentru posibilitatea de a călători. Și a revenit în Rusia pentru a-și plânge tinerețea care se dusese (cum trecea timpul atunci! nici nu avea 30 de ani!) și a deplânge soarta țării.

Ar mai fi multe de spus. Articolul insistă pe dualitatea care l-a chinuit în scurta lui viață. Se dorea un exponent al țăranilor și al vieții rurale, dar nu a ezitat să exagereze cu poeziile pe această temă. A fost invitat până și de țarină (cea care îl cultiva pe Rasputin) fiindcă așa era moda pe atunci: să apreciezi și să idealizezi viața la țară din confortul urban. (Sună cunoscut?)

Se mai face referire și la gusturile lui în materie de intimitate, adică la genul partenerului. Ar fi fost și ele duale.

Ca și atitudinea față de revoluție pe care a aclamat-o în mod exagerat ca apoi să o blameze, fiindcă și-a dat seama că nu aducea nimic bun pentru țărani.

Oricum, în mare mi se pare o personalitate interesantă. Și mă intrigă că mă simt cumva fascinată de el, chiar dacă nu îmi place. Nu am fantezii de genul că mi-ar fi plăcut să îl întâlnesc, am zis că nu îmi place, dar cred că voi mai citi ce a scris și ce s-a scris despre el. E ceva straniu și cu el, și cu vremurile acelea în care viața era și mai fragilă decât acum. Deși, dacă mă gândesc bine, întotdeauna pare că a fost fragilă.
Moderatori angel_angel39 Galateea admin

Comentarii

matrimoniale - membru fara poza

BlueIris

  • Publicat Acum peste 2 luni
Adanna, mulțumesc, dar am căutat deja acolo și nu le-am găsit.

Ari, bine ai revenit. happy
matrimoniale - membru fara poza

CoanaAri

  • Publicat Acum peste 2 luni
"Focul vânăt e gonit de vânt,
zările-au uitat să mă mai doară…
de iubire-ntâia oară cânt,
la scandal renunţ întâia oară."

Orice cal nărăvaș își găsește "nașul". laughing

Îmi place Esenin. Grație ție, Iris, i-am recitit poemele. Mulțam! big hug

În altă ordine de idei: Bine v-am regăsit de toamnă! kiss
matrimoniale - membru fara poza

BlueIris

  • Publicat Acum peste 2 luni
Markus, nu am zis că a anticipat-o. Am zis că a aclamat-o. Spun americanii că în mod exagerat. A comparat revoluția cu nașterea lui Iisus Hristos. Bine, și cu o vacă dând naștere unui vițel. Asta nu știu dacă era glumă sau însemna altceva. După ce a lăudat-o, deși el era pentru păstrarea tradițiilor și împotriva modernizării, câțiva ani mai târziu s-a declarat dezamăgit de ea. Unii spun că de aceea ar fi fost și "ajutat să plece mai repede." Interesant e că și la noi s-au ridicat semne de întrebare în legătură cu felul în care au murit Eminescu, Labiș, Marin Preda.

Totuși, încă nu am găsit poeziile să le citesc, așa că nu pot să știu ce aș înțelege din ele. Spun doar ce scrie în articol. Ca o coincidență, și el a murit tot la Sankt Petersburg, ca și Rasputin, tot în decembrie, dar 9 ani mai târziu.

Uite să caut link-ul să îl pun, dacă vrea cineva să citească.
matrimoniale - membru fara poza

BlueIris

  • Publicat Acum peste 2 luni
Geagi, nici pe ăsta nu l-am văzut. happy) Mă refer la jocul de cuvinte. Esenin care numai senin nu era. Zic unii că asta și-ar fi și dorit: să facă așa încât iasă în evidență și să rămână în memorie. Singur își spunea huligan
Și i-a reușit. "Fast and furious" by choice.

Apropo de asta mi-a plăcut o glumă într-o comedie pe care am văzut-o recent.
Cică "single by choice... Just not my choice." happy)
matrimoniale - membru fara poza

markus_d

  • Publicat Acum peste 2 luni
salutari pe inserat ...alexducu ,este corect in ansamblu cum zici ca doresti sa fi pe latura pozitiva,
i-as iubi pe rusi ...dar mai intai sa ne returneze suta de tone de aur , eventual sa-si recunoasca erorile din ultima suta
de ani , cunoastem experienta ,,pozitiva ,, brat la brat cu rusii in comunism , sa-si retraga armata din Transnistria ca
nu au ce cauta acolo si multe intreprinderi falimentate aici cu ajutor rusesc etc . Rusia va continua sa ne sicaneze ...
ei macar nu-si iubesc fratii de sange ucrainieni si doar isi incordeaza muschii etc de spionii lor aici ,nici nu mai pomenim !

Ca fapt divers ,am vazut recent un clip istoric care arata cum Imperiul Rus-Kievean ,pe la sfarsitul mileniului 1 in
expansiune si in lupte cu Imperiul Bulgar ( cuprindea si Romania de azi )... reuseste sa-i invinga succesiv pe bulgari
si ulterior ca sa-si intinda propriul Imperiu spre Dunare ...Printul Rus-Kievean isi muta capitala de la Kiev de atunci ,
in Romania de astazi , undeva pe bratul Sf Gheorghe ,astazi localitatea ....Nufarul . A durat 2 ani ,pana la moartea
printului razboinic respectiv si asa capitala a redevenit Kiev .coffee
.....
deci zici ca Esenin a anticipat revolutia bolsevica , nu este de mirat ...dar nu inteleg ce zici cu acel comportament dual !
coffee
poza alexducu

alexducu

  • Publicat Acum peste 2 luni
Buna ziua. marcus, poate chiar ti-ar place sa aprofundezi istoria si stirile propagandiste. nu-i musai sa studiezi istoria scrisa de ei (rusi, musulmani...), sunt si istorici, politicieni, jurnalisti crestini, europeni, care au trait sau studiat intensiv evenimentele din ultimul secol si spun lucrurilor pe nume. ca nu-i iubim noi pe rusi sau musulmani e altceva.
poza Geagi

Geagi

  • Publicat Acum peste 2 luni
Nici pe mine , Blue :

Ivan Turbinca i-a trimis un e-mail lui Esenin :
- Hei bro , if you live fast , you may die young … !

Esenin e senin de felul său și răspunde :
- Yeah , you right , but I like fast and furious .

https://youtu.be/1GE7ex24Kro?si=KofR0Zdn … s92d7

Morala :
Rasputin , nu știa să conducă … batting eyelashes
matrimoniale - membru fara poza

BlueIris

  • Publicat Acum peste 2 luni
Markus, nu știu cine ți-a transmis, dar persoana ar putea să comenteze aici, să știm toți cine se plictisește. happy)

Nu e nimeni obligat să citească și nu e nimeni obligat să îi distreze pe alții. Pe mine nu mă plictisesc comentariile și nici blogurile.