Regulament
Bloguri
Hipercorectitudinea pioasă se aseamănă cu cea lingvistică. Vorbitorul a auzit de niște reguli și le aplică fără discriminare din dorința de a nu greși sau de a părea mai elegant.

De exemplu, în cazul sintagmei "în ceea ce privește". Hipercorectul crede că este necesar să existe un acord între forma verbului și substantivul la care acesta se referă, fără să știe că expresia este invariabilă și se poate înlocui cu "referitor la" sau "în privința". Așa apar exprimări de genul "în ceea ce privesc oamenii..." în loc de "în ceea ce privește oamenii...".

Mai există și pronunția studiată, de-a dreptul elevată: "eu" în loc de "ieu". Nu vă mirați! Am citit recent o discuție pe un forum și cei mai mulți susțineau că se pronunță corect "eu" deoarece limba română este o limbă fonetică.

Bun, acum să revin la pioșenie. A apărut oarecum de curând, nu îmi amintesc de când, ideea cât se poate de sobră și respectabilă că, întrucât pe 15 august se comemorează o adormire, adică un deces, e de-a dreptul pur și simplu să serbezi vreo onomastică. Shame on you!

Aș dori să le spun, cu duhul blândeții, celor prinși în febra pioșeniei că în calendarul creștin ortodox se amintește aproape exclusiv despre decese. Singurele persoane cărora li se serbează și momentul intrării în această realitate, al nașterii, sunt Iisus Hristos, Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul. În rest, numai decese, multe dintre ele chiar violente. Desigur, mai sunt și sărbătorile care se referă și la altceva, vezi Pogorârea Sfântului Duh, de exemplu.

Să intrăm un pic în esența credinței creștine, fără pretenția de a epuiza subiectul. În principiu ce spune credința creștină? Respectă regulile și vei ajunge să trăiești împreună cu Dumnezeu. În plus, în fiecare an ni se repetă că figura centrală a creștinismului a învins moartea.

Aș vedea două variante. Ori nu crezi și accepți obiceiurile din politețe.

Ori crezi și încerci să înțelegi despre ce e vorba. De fapt, în ambele cazuri e de dorit să înțelegi despre ce e vorba, cel puțin pentru cultura generală.
Moderatori angel_angel39 Galateea admin

Comentarii

poza Geagi

Geagi

  • Publicat Acum peste 2 luni
Da , markus are dreptate și mă gîndesc că la etajul șase se întîlnesc toate categoriile între ele , interacționînd ,
expermentînd , trăind de fapt viața din plin sub toate aspectele și formele posibile ce le au la dispoziție .
Dar , mai este și etajul șapte . La acest etaj , etajul șapte , se face o selecție dintre toate categoriile menționate ,
selecție ce nu se bazează de loc pe amprenta genomică a omului terestru ci pe un impus necromozomial , super
avansat , superior tuturor formelor fizico psihice de tip homo-sapiens caracteristice oamenilor și care are capabilitatea
de a pune înăuntrul lor , o scînteie , scînteie de viață …… de viață adevărată .
În acest fel cei care o primesc , acea mică rază de lumină a sufletului , acea mică undă divină ce ajută sufletul spre o
evoluție superioară , ajung să înțeleagă propria lor condiție , de om , de om adevărat , de ființă umană reală deosebită ,
ce caută să dea un nou sens vieții ce pînă atunci o trăise la nivele inferioare și care bineînțeles vor accepta lingă ei ,
doar pe cineva asemănător , pe cineva care înțelege la fel .
happy
matrimoniale - membru fara poza

markus_d

  • Publicat Acum peste 2 luni
haide,doamna cu blogul a dat cu ardei iute ca toti care intra sa lacrimeze sensibilos ...! pai ,se poate ashea ?

Io,adica eu , eu !....eu , sa revedem un pic Turnul Babel ,
parterul reprezinta cei 7 ani de acasa ,poate merge chiar 6 ,la unii chiar 5 .
primul etaj , formele mai dezvoltate ale politetii si educatiei din familie si scoala ...
etajul doi ...educatie ,educatie ,educatie ...la unii doar pe hartie ,la altii si pe hartie si in cap .
etajul trei ...iar educatie , cultura, civilizatie ...cei fara civilizatie acced mai repede in sus ,
etajul patru ...marile realizari familiale, materiale si de dezvoltare personala ...
etajul cinci ...unii sunt pefect multumiti cu ce au dobandit , se uita in sus ,se uita in jos ...
si spun multumesc! nu vor sa mai urce din diverse motive ,sau opresc si pe altii sa mai escaladeze
..........
daca fac gandire doar prin prisma parterului , a educatiei de baza ...Este bine sa sarbatoreasca cine vrea ,Este bine
sa nu sarbatoreasca cine nu vrea...! dar este lipsa de politete sa-i rapesti bucuria cuiva cand face o urare si sa-l
apostrofeze aproape , ca bucuria lui ar fi ...daunatoare ! Cei nascuti in 15 august isi muta sarbatoarea in alta zi ?
coffee

fiecare om este un fel de Turn babel construit de spiritul lui care vrea sa urce cat mai sus ,sa caute ceva anume ,
daca parterul nu este construit solid ,nu va urca prea sus , la primele incercari serioase se inclina ca turnul din Pisa
coffee
https://youtu.be/0MeS1JTUC_A?t=293
matrimoniale - membru fara poza

sweet

  • Publicat Acum peste 2 luni
Nu legat de subiect, dar apropo de asta, cineva mi-a spus o chestie care mi-a dat de gândit.
Când îți este rău tinzi să te compari cu cel care e mai rău ca tine. Adică bine că nu sunt eu așa ca ăla. E ca și când te bucuri că altul e mai bătut de soartă ca și tine.
Greșit. Compară -te cu cel care e mai bine și luptă și tu să fii la fel.
matrimoniale - membru fara poza

sweet

  • Publicat Acum peste 2 luni
Stai că am găsit.
"Aceştia susţin că nu este greșit să urăm cuiva ”La mulți ani!”, întrucât trecerea la cele sfinte este un motiv de bucurie și nu de tristeție.

Moartea Maicii Domnului este, de fapt, mutare la viață, după cum reiese și din troparul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului: "Mutatu-te-ai la viață ceea ce ești Maica Vieții”. De aceea, această sărbătoare nu este tristă, ci plină de bucurie, scrie creștinortodox.ro.

Potrivit Sfintelor Scripturi, la Adormirea Maicii Domunului, trupul acesteia nu a cunoscut putrezirea, care vine după moarte și nu a rămas nici în mormânt."
matrimoniale - membru fara poza

sweet

  • Publicat Acum peste 2 luni
Iris, până acum și eu făceam la fel pe 15 august. Nu uram nimic nimănui. Însă am citit ceva care mi-a schimbat optica. Ceva de genul că Fecioara nu a murit ca toți muritorii de rând și că moartea ei a însemnat că s-a dus la fiul Ei. Nu zace undeva.
Deci nu e așa un motiv de tristețe, ci de bucurie că de acolo ne poate "ajuta" să zicem.
matrimoniale - membru fara poza

sweet

  • Publicat Acum peste 2 luni
Ada happy și nu am citit niciun comentariu, să nu mă influențeze.
matrimoniale - membru fara poza

BlueIris

  • Publicat Acum peste 2 luni
Sweet, nu sunt toți oamenii la fel. Nu cred că o țin toți într-o petrecere. Știu că unii se destrăbălează. Mă deranjează și pe mine, de exemplu, tupeul de a lansa artificii in oraș, când au ei chef, după ora 10 noaptea. Are primarul de sector un hotel. Este la vreo 6 stații de mașină de mine, dar tot se aude foarte tare. Am sunat mai demult la poliție și au zis că nu au ce să le facă. E drept că acum nu mai durează așa mult cum dura înainte și nu mai sunt așa zgomotoase. Probabil că au sunat mai mulți oameni și a zis primarul să le facă o concesie fraierilor care muncesc.

Totuși, nu îmi place dubla măsură. Dacă e cineva atât de pios, încât să nu serbeze onomastica pe 15 august, atunci să nu o facă nici de Sf. Gheorghe pentru că atunci a fost decapitat. Nici de Sf. Ștefan pentru că atunci a fost omorât cu pietre. Nici de Sf. Petru pentru că se comemorează ziua când a fost crucificat s.a.m.d.
matrimoniale - membru fara poza

Adanna_toteu

  • Publicat Acum peste 2 luni
Uite că și Ezo gândește la fel.
matrimoniale - membru fara poza

sweet

  • Publicat Acum peste 2 luni
Te cununi civil, faci chef. Te cununi la biserică, faci chef. Zile de naștere și de nume, faci chef. La înmormântare, pomana cu mese întinse e tot un fel de chef. Botezul e prilej de chef. Anul nou, Crăciunul, Paștele, samd samd tot într-un chef.
Eu nu cred că asta tine de credință. Omul nu mai știe ce să inventeze să bage in el mâncare și băutură și să se destrăbăleze.
Dar dacă ai probleme, nu se oferă nici dracu să te ajute.
Pe mine au început să mă sictireasca obiceiurile astea ale oamenilor născocite de minților lor înguste care în afară de mâncare, băutură și sex, nu mai văd și altceva.
poza Geagi

Geagi

  • Publicat Acum peste 2 luni
Apropo de lucrurile astea ce s-au discutat pe-aici , indiferent de crezi sau nu crezi , de accepți sau nu . Rețineți !
Nu știu dacă știți , dar uneori momentul adevărului este ca un test , pentru fiecare , deoarece este scris :

“ Cine se va lepăda de mine în fața oamenilor și Eu mă voi lepăda de el în fața Tatălui “ .happy