Articole

articol matrimoniale, sfaturi femei barbati

Dragostea necesită întăriri constante. Necesită să fie hrănită şi îngrijită. Plănuirea de surprize ocazionale pentru prietenul tău va reînvia dragostea dintre voi doi. Îl va face de asemenea să realizeze cât de mult ţii la el.

1. Vorbeşte despre sentimentele tale
Cel mai bun mod de a îi arăta prietenului tău că ţii la el este să îi spui asta. Fii sinceră şi directă. Ţine-i mâna şi priveşte-l în ochi. Spune-i cât de mult îl iubeşti şi ce înseamnă pentru tine.

2. Ascultă-l
În loc să vorbeşti tu de fiecare dată, ascultă ce are de spus. Oricând prietenul tău are nevoie să vorbească cu cineva, asigură-te că eşti acolo pentru el. Relaţiile de lungă durată sunt acelea în care partenerii nu sunt doar iubiţi ci şi cei mai buni prieteni.

3. Fă-i cadouri fără un motiv anume
Surprinde-l cu daruri uneori, fără să fie o ocazie specială. Reaminteşte-i cât de special este pentru tine şi ce înseamnă în viaţa ta.

4. Plănuieşte o întâlnire
Cine a spus că doar un bărbat trebuie să plănuiească o întâlnire? Plănuieşte-o singură! Alege o idee romantică, precum o plimbare pe plajă sub clar de lună, un bal mascat, un drum cu maşina până la un deal din apropiere, o cină la lumina lumânărilor, privitul împreună la stele şi tot aşa.

5. Fă-i un tort
După cum se spune, „Dragostea trece prin stomac”. Surprinde-l făcându-i un tort în formă de inimă cu aroma lui preferată.  Personalizează-l scriindu-i un mic bileţel de dragoste pe tort cu glazura.

6. Dedică-i o melodie
Dedică-i o melodie romantică la postul său de radio preferat. Nu uita să rogi DJ-ul să îi transmită un mic mesaj înainte să pună melodia. Acest gest va asigura un zâmbet mare pe faţa lui.

7. Alintă-l
Chiar dacă nu o recunoaşte, fiecărui bărbat îi place să fie alintat. Alintă-l atunci când se simte deprimat. I-ai putea găti mâncarea lui preferată sau să îi iei ceva ce îi place foarte mult. Ai grijă de el atunci când este bolnav. Deşi nu îţi spune asta mereu, chiar are nevoie de tine în viaţa lui.

8. Respectă-l pe el şi pe cei dragi lui
Arată-i respect, nu doar lui, ci şi celorlalţi oameni care sunt importanţi pentru el, precum familia sau prietenii. Vorbeşte cu ei şi despre ei cu respect.

9. Interesează-te de subiecte importante pentru el
Aceasta include jocuri video, meciuri şi alţi oameni care îi sunt apropiaţi. Încurajează-i pasiunile chiar dacă nu îţi plac la nebunie. Ar trebui să simtă că eşti mereu gata să îl susţii.

10. Bileţele de dragoste
Lasă-i bileţele de dragoste sau mesaje în diverse locuri din apartament sau în portofelul lui pentru a îl surprinde. Imaginează-ţi plăcerea lui atunci când va descoperi unul din bileţelele tale într-o zi grea.

Acţiunile sunt mai grăitoare decât vorbele. În loc să îi spui prietenului tău în mod constant cât de mult îl iubeşti, mici gesturi din partea ta îl vor apropia şi mai mult de tine.

Acest articol este proprietatea matrimoniale.ro si nu poate fi reprodus, partial sau total, fara acordarea creditului si publicarea link-ului catre sursa. Daca v-a placut puteti sa-i dati Share pe Facebook folosind butonul de mai sus.

Comentarii

cod de securitate