Nu vreau să fiu cu cineva care mă face să simt că îl enervez doar pentru că îi trimit două mesaje unul după altul.

Nu vreau să fiu lângă un om care se simte deranjat când vreau să vorbesc deschis despre temerile sau bucuriile mele. Sau unul care-mi zice că sunt naivă doar pentru că mă entuziasmez la o melodie care-mi place.

Nu vreau să fiu aproape de un bărbat care mă vede inutilă sau nedemnă. Care se comportă ca și cum ar trebui să mă suporte, nu să mă iubească.

Nu o să mă mulțumesc cu cineva care mă obligă să merg împotriva firii mele.

Vreau pe cineva lângă care să mă simt în largul meu. Un om care nu se supără dacă vorbesc sau cer mai mult din când în când. Cineva cu simțul umorului, căruia nu-i pasă dacă port pijama, o rochie la modă sau doar un tricou larg. Cineva care mă acceptă fix așa cum sunt.

Nu mă interesează să stau cu cineva care se comportă de parcă ar face o favoare fiind lângă mine sau de parcă ar trebui să fiu recunoscătoare că îmi suportă firea.

Nu sunt o pacoste sau ceva de care să fie cineva îngrijorat. Nu sunt greu de iubit și nu am să mai pierd vremea cu oameni care mă fac să cred contrariul. Nu permit nimănui să îmi scadă stima de sine.

De asta, nu vreau să întâlnesc pe nimeni care simte că face „munca grea” când vine vorba de prietenii sau părinții mei. Sau care crede că sunt o povară.

Am nevoie de cineva care face eforturi într-o relație – nu pentru că i-o cer eu, ci pentru că vrea cu adevărat să mă vadă fericită. Pentru că simte că merit dedicarea lui totală.

Îmi doresc ca omul meu să mă asculte, să comunice sincer cu mine și să-mi răspundă cu bucurie la mesaje, nu ca și cum ar merita o medalie pentru asta.

Eu vreau ca el să creadă că să mă iubești nu e un efort, ci cea mai firească alegere. Să nu mă facă niciodată să simt că cer prea mult.
Îmi doresc doar sentimente autentice, răsplătite din inimă.

Un om obișnuit, modest, cu simtul umorului. Cred ca e suficient, restul mai tarziu, asa zic