Articole

articol matrimoniale, sfaturi femei barbati
Lipsa timpului reprezintă unul dintre factorii care contribuie la creşterea popularităţii de care se bucură site-urile matrimoniale, iar părerile potrivit cărora dragostea nu poate fi întâlnită pe internet par să dispară tot mai repede, mai ales în cazul adulţilor.

Potrivit unui studiu, efectuat pe un eşantion de 175 de cupluri de tineri căsătoriţi, partenerii care s-au cunoscut prin intermediul unor agenţii matrimoniale online sau al unor reţele de socializare tind să fie mai în vârstă decât cuplurile formate din parteneri ce s-au cunoscut prin metode tradiţionale, în afara spaţiului virtual. Studiul a fost realizat de cercetătorii americani de la Iowa State University.

Ei par, totodată, să nu se afle la prima căsătorie şi preferă perioadele de logodnă mai scurte, înainte de a se căsători - 18,5 luni în medie, comparativ cu 42 de luni, pentru cuplurile care s-au cunoscut prin metode tradiţionale.

"În multe cazuri, există anumite forţe structurale care încurajează şi stimulează folosirea acestor tehnologii", a declarat Alicia Cast, profesor de sociologie la universitatea americană citată. "Iar una dintre aceste forţe reprezintă lipsa de timp cu care se confruntă oamenii - cum este cazul persoanelor care au copii, care lucrează cu normă întreagă sau care fac multe ore suplimentare", a adăugat aceeaşi sursă.

În plus, soţii care s-au cunoscut online sunt la fel de atractivi, inteligenţi şi posedă acelaşi respect de sine ca şi cuplurile care s-au cunoscut în afara spaţiului virtual.

Agenţiile matrimoniale online au câştigat în popularitate şi acceptabilitate. Potrivit unui studiu recent realizat de Forbes.com, New York-ul este cel mai bun oraş din Statele Unite pentru celibatari, iar una dintre explicaţiile posibile pentru această victorie este că, la New York, se află cel mai mare număr de persoane cu conturi active pe diverse reţele sociale, comparativ cu orice alt oraş din SUA.

Compania eHarmony, cu sediul în Statele Unite, înfiinţată în anul 2000, susţine că 236 dintre membrii ei se căsătoresc în fiecare zi în Statele Unite, după ce s-au cunoscut pe site-ul pe care firma îl administrează. eHarmony mai funcţionează şi în Canada, Australia şi Marea Britanie.


Sursa: mediafax.ro

Acest articol este proprietatea matrimoniale.ro si nu poate fi reprodus, partial sau total, fara acordarea creditului si publicarea link-ului catre sursa. Daca v-a placut puteti sa-i dati Share pe Facebook folosind butonul de mai sus.

Comentarii

cod de securitate