Sper sa va placa sa ascultati povesti la fel de mult pe cat imi place mie sa le povestesc. si incepem bineinteles cu "A fost odata..."

"A fost odata, in mijlocul unui ocean intunecat, pe o stanca de clestar, lacasul unui dragon de obsidian. dispretuind simplitatea si nimicnicia oamenilor dragonul trona retras pe stanca lui, izolat de restul lumii. noaptea, ochii lui enormi, ca doua faclii de cihlimbar stateau de veghe pana la ivirea zorilor. ziua, ei bine, ziua se intampla ceva magic. ochii lui se inchideau dar el nu dormea. visa dar era si constient de sine, de prezenta lui pe pamant. doar sufletul lui calatoarea, pe cai magice, spre un colt de galaxie stiut numai de el. acolo, in fiecare zi, dragonul creea o lume proprie, dupa placul lui, crescuta doar din semintele imaginatiei sale. dar cand ziua era pe sfarsite si cand soarele se scufunda complet in oceanul intunecat, o magie veche de cand lumina era doar un sambure si intunericul era doar o pata facea ca sufletul lui sa se intoarca pe pamant si sa isi reia din nou starea de veghe pana in zori. in acea stare de veghe dragonul nu era nici trist, nici fericit, nici singur pentru ca de-a lungul miilor de ani isi impietrise inima si sentimentele nu-i mai creeau probleme.
Dar intr-o zi, in zorii unei zile mai exact, lumina unei stele jucause, de un alb sfant si pur, o sclipire misterioasa de o frumusete pe care dragonul nu o mai intalnise pana atunci ii facu stanca de clestar sa straluceasca in mii de scantei si inima sa-i tresara. dragonul nu a mai calatorit spre lumea lui in acea zi. si nici in ziua urmatoare si nici in cea care a urmat. sa vada steaua zorilor de zi in fiecare dimineata incepuse sa devina singura lui dorinta si inima i se topea incet si inepea sa simta. si asa a ajuns dragonul sa simta lucruri nemaisimtite de el pana atunci. s-a indragostit de steaua zorilor de zi si pesemne ca si ea se indragostise de dragonul de obsidian pentru ca intre ei se crease o legatura asa de puternica incat distanta dintre ei nu ii oprea. isi puteau simtii emotiile si isi citeau reciproc gandurile ca simplitatea unei conversatii.
ba se si intalneau, pe calea viselor. si el a dus-o in coltul lui secret de galaxie si i-a prezentat lumea lui, cea mai personala si mai de pret creatie a sufletului sau de dragon. si ei i-a placut atat de mult incat a inceput sa isi sadeasca acolo propriile seminte de imaginatie. au creat impreuna o lume a lor unde el era rege si ea regina si erau cele mai fericite suflete din univers. si asa s-a scurs o buna perioada de timp, o cupa de clepsidra din nisipul fericirii.
Pana cand... pana cand ea a incetat sa mai vina.in fiecare dimineata el o privea dar lumina ei era tot mai rece, distanta tot mai apasatoare. nu ii mai putea auzi gandurile si nu ii mai simtea iubirea. si inima lui simtea acum durerea si nu fericirea. o vedea tot acolo sus, pe cer... steaua lui, regina lui. dar nu o mai simtea acolo. incepea sa se teama, ganduri negre il inconjurau mai amenintator decat oceanul intunecat pe o noapte furtunoasa. si in cat timp i-a luat luminii sa ajunga la pamant temerea cea mai mare a sufletului lui s-a confirmat. in locul ei, pe cer, era acum o gaura neagra ce inghitise deja cea mai mare parte din galaxie, lumea lor incetase sa mai fie si acum chiar si lumea lui de pe pamant urma sa fie inghitita. o dureroasa tragedie greu de suportat chiar si pentru o inima de dragon. asa ca dragonul s-a scufundat in oceanul intunecat pana i s-a impietrit inima la loc ca nu nu mai simta durere sau regret in momentul cand nimicul, neantul il va inghiti."

Aceasta este o poveste si trebuie tratata ca atare.
Daca am intristat pe cineva imi cer sincer scuze, nu asta era intentia.
O duminica placuta(sau ce a mai ramas din ea) va doresc tuturor.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin