Trebuie sa te loghezi pentru a putea accesa aceasta pagina.
Rădăcini eterne
Pulsul metafizicii refuză nimicul dictator și sângeros al mortăciunilor mascate de lirismul freneziei, care, în vitralii, își umplu golurile eroice, moștenite și secondate de eternitatea mântuită de viața nedemnă, continuă voluptuos să emane rădăcini năruite și îl copleșesc pe om.
Lucidă suferință, te plătesc cu tot ce am în minte: iluzii ce exultă în vibrații deasupra timpului, legate de mine intrinsec, călăuzesc un gol ireparabil și nesfârșit. Nu moartea mă înspăimântă, ci supraviețuirea nimicului în tot ceea ce pretinde a fi viu, această perpetuă înscăunare a golului peste împărățiile fragile ale spiritului, unde fiecare generație își îngroapă întrebările sub monumentele unor răspunsuri moștenite. Iar eu, ultimul martor al propriei mele absențe, voi continua să-mi port rădăcinile prin veacurile care nu m-au cunoscut, până când însăși neființa, istovită de zadarnica ei biruință, va înțelege că omul nu este ceea ce timpul reușește să distrugă, ci ceea ce nici eternitatea nu izbutește să înțeleagă. |
















Comentarii
OmSlmplu
La voi au pornit la caldura in calorifere?