Despre o reușită pe care nu știu cui să o spun
Încerc să scriu un articol prin care să-mi temperez bucuria și sentimentul de împlinire care mă macină pe interior, tocmai pentru că nu reușesc să împărtășesc cu adevărat o reușită care, pentru mine, este remarcabilă.
Dacă vorbesc cu ingineri, înțeleg o parte din ceea ce le spun, dar simt că nu reușesc să transmit întregul. Dacă vorbesc cu apropiații, mă lovesc de un alt fel de limită: nu pentru că ar fi mai puțin inteligenți, ci pentru că fiecare dintre noi gândește prin propriile sale calități, experiențe și felul său de a înțelege lumea. Nu cred că sunt mai deștept decât ceilalți. Cred doar că fiecare om are anumite lucruri pe care le vede mai ușor decât alții și anumite lucruri pe care ceilalți le văd mai bine decât el. Poate tocmai de aceea îmi este atât de greu să explic ce simt acum. Am realizat ceva ce nu mi-am imaginat niciodată că voi realiza. Ceva ce, cu ani în urmă, nici măcar nu mi-ar fi trecut prin minte că aș putea face. Iar poate cea mai greu de dus parte a acestei bucurii este tocmai aceea că, atunci când ai ajuns într-un loc pe care nici tu nu credeai că îl vei atinge vreodată, descoperi că nu este deloc ușor să găsești pe cineva căruia să-i poți spune, simplu: „Uite. Am reușit.” Și da, știu că poate părea cel puțin utopic, dacă nu chiar nebunesc, din punctul de vedere al specialiștilor care încearcă de decenii să găsească soluții viabile și de durată. Trebuie să fie ciudat să te trezești în fața cuiva care nu este de specialitate, care nici măcar nu are studii universitare, și să-l auzi spunându-ți: „Uite ce am descoperit și ce am reușit să realizez.” Înțeleg cât de greu poate fi de primit o asemenea afirmație. Când ai petrecut ani întregi într-un domeniu, când ai învățat limitele lui, dificultățile lui și toate încercările care au eșuat înaintea ta, este firesc ca primul impuls să fie neîncrederea. Nu pentru că omul din fața ta trebuie judecat după diplome, ci pentru că ceea ce îți spune pare să contrazică însăși experiența pe care ți-ai construit-o în timp. |
















Comentarii
Pagini
1 2 3zora
Intreb si eu,nu dau cu parul?
Uitucul
Care e diferenta dintre starile interioare si ce scriu eu aici? Crezi ca o poezie, proza sau compunerea unui articol pe un alt subiect are mai multa relevanta?
Socializarea cuprinde toate formele, starile......idem.
Douanoptidevara
Întreb și eu....
Uitucul
Acum sunt in faza de comprimare prin metode noi si unice care inca nu exista in domeniu(1GB=500KB) , vreau ca AI-ului meu sa aiba aceeasi capacitate pe care o are AI-ul de la google. Stiu ca pare utopic si fantezist ce scriu dar tocmai asta e si indeditul proiectului.
zora
OmSlmplu
Uitucul
Adanna_toteu
Cât despre "nu poate fi atacat" bine ar fi să ștergi blogul peentru că ... nimic nu rămâne secret.
Posibil ca realizarea ta să fie de ajutor în sensul bun, de ce mă tem sunt "mințile odihnite" care numai la bine nu se gândesc.
zora
Uitucul
Sa ma exprim mai clar, nu exista acest limbaj si nu foloseste nimic din ceea ce exista(adica nu poate fi atacat atata timp cat doar eu il stiu)
Pagini
1 2 3