Matrimoniale Romania

...femeia s-a urcat repede pe un raft, era puțin tulburată de ce aflase, începu să-și legene picioarele, închise ochii, un curent rece din trecut o străbătu din toate încheieturile, apoi o izbi puternic in față, ochii prinseseră sticliri de gheață, vedea în timp, ca și cum ar fi fost iar lângă ea anii aceia, vedea o mare gaură în dreptul pieptului, gaură ce înghițise multe, nu le mai considera răni, ..g a u r a nu era de la nicio arma, ar fi fost mult mai bine, tresări...linia gurii- un tăiș de sabie ninja- din cea cu care vechii luptători tocau ceapa solzișori cu o rapiditate uluitoare-pe cel căzut la pământ, după luptă...dădu vedenia la o parte cu mâna, întoarse încă o foaie din urmă din acel jurnal încă nescris,
... era întinsă pe un pat, unii în halate albe, se tot foiau în jurul ei, în timp ce ea călătorea cu o viteză uluitoare.. văzu o lumină puternică..lumina prinsă dincolo de un cerc strălucitor .ce lumină orbitoare, spuse gândul femeii..femeia in același timp cu secunda, era lipită de tavan, se vedea clar, tot pe ea, iar cei de deasupra ei, ce naiba or avea ăștia? - îi tot scotoceau trupul, îi auzea clar în pulsul slab al tâmplelor, ..o mână o trase brusc, în aceiași secundă ea continua sa călătorească spre Lumină, își văzu întreaga viață- atât cât trăise, o brumă, pentru că era tânără -precum o rolă de film, însă, alb-negru.. știa din cărți că visurile sunt și color, ale ei de ce nu erau?ce naiba, dați-mi drumul la mână.. vreau sa văd tot, totul până la Lumină, ce e acea lumină și dincolo de ea?vreau să o aflu,..îi întrerupseseră gândul brusc...apoi văzu fereastra și soare, soare mult, era iarăși pe terra...
...........
....cu timpul femeia descoperise chestii, chestii de care citise in zeci de cărți, .. începu să primească imagini din viitor, în vis, o teamă o cuprinse, îi era teamă să mai adoarmă ,o teamă de durată care îi dispăru la un moment dat, chiar începu sa fie curioasă tare, ce va mai fi, ce va urma, .., apoi începuse sa lipească lucruri, prima oară pe față- era cea mai importantă era fața, paralizia îi luase și jumătate din chip, până și vocea, rațiunea, ștersese tot...și mâna și piciorul stâng,...era ingrozita la propriu, n-a spus nimănui, n-avea nevoie de milă, de fapt, îi era rușine, fusese o femeie frumoasă candva... deodată își retrase de pe față toate urmele de ploi amare.. încercă puterea palmelor vindecătoare, conțineau multe din ce știa și practicase în glumă pe vremuri..avea doar câteva ore pe zi de detașare, eliberare, pândise momentele..., se vedea din afară, tot de sus, nu de pe tavan, ci din colțul unui perete..., se vedea cu ochii goi, cum ajunsese, și nu-i convenea deloc, a urât mereu legumele cu paste, efectiv îi răsuceau stomacul pe dos, nu vroia așa ceva, nuuuuuu- țipă o voce din capul ei, o voce răgușită, ruginită, dar era vocea ei..de dincolo de gratiile groase, atât de groase, dumnezeule mare, cum le-au făcut?? vreau sa ies de acolo, să ies, sa ies, sa ies,... Să IES!
... începu cu mișcări grele, incete, avea un plan mic..., de ce nu îi țipă vocea aceea, de ce nu avea glas, de ce ? de ce? planul poate funcționa, cine stie??! citise diverse pe vremuri, își prinse curajul in creierii rămași, se vedea din nou întreagă alergând și râzând vieții de fapt, tuturor, s-au strâmbându-se la ei, adora acest lucru, obținea diverse ...zâmbi amar... .....a reînvățat să vorbească, lua câte o carte... simpla, cea mai simplă, cu greu auzea litere amestecate rău, întâi un cuvânt, îl repetă până îl pricepu,..avea nevoie să vorbească, doar sa vorbească, apoi, va vedea ea, primul pas conta enorm, știa asta, văzuse la alții... ținea arătătorul drept pe fiecare rând, mereu același rând, un mecanism ce n-o obosea, dincontră :vroia să priceapă, să-și scoată întunericul din cap, bănuia cum, doar bănuia...
...a venit ziua, și-o dorea enorm, a sărbătorit-o cu prietenele ei dragi, nu știuseră, și ce papară și-a luat.. ... dar țineau la ea, pur și simplu
....era aceiași femeie, dar alta..cu totul alta, gaura din piept hotărî să o lipească, aproape de perfect îi ieșise, dar nu mai putea iubi pe nimeni, un decor pe un raft pus deoparte, pentru mai târziu credea...trăise viețile altora, numai pe a ei nu, pe ea n-a avut cine sa o îngrijească, nimeni...și pe deasupra mai și plecaseră într-o lume cică mai bună..însă, alta era problema ...rămăsese arsura locului, depășea limitele fizice, pentru ea era o împușcătură perfectă, ... însă de groază pentru ceilalți, nu va mai putea iubi niciodată, nu va mai îngriji pe nimeni, ci doar pe ea...dădu repede foaia mai departe, răsfoia filă cu filă ..

... coborî de pe raft, văzu ceva apropiat dar totuși îndepărtat: 2 oameni și 2 obiecte, doi oameni :un bătrân și perechea lui de-o viață ; 2 obiecte : un taler pe care se afla o pană cu o linie neagră de-alungul ei, așezată pe un taler, iar celălalt obiect, talerul inimii ei, căci așa avea forma...talerul era una cu inima de tablă, era atât de jos încât atingea dușumeaua...era ok și așa, conchise femeia, ...era ok..

...în altă zi, îndepărtată zi de celelalte, puse mâna pe pană, o în**** zdravăn in sufletul neodihnit atâta timp, și începu să rotunjească cuvinte, nu neapărat de inimă neagră, nici de tristețe, erau părți din ea, ea de atunci..., cuvintele trebuiau să fie acolo, martorii ei tăcuți, dar nu vii, ..niste soldați căzuți..își imagina iubirea, începuse să scrie mai ales de iubire, și cum o vedea.. și cum trebuia să facă parte și din ea, era încă tânără, ce naiba...si totusi mai bătrână ca timpul, bătrână dar încă dreaptă...își scotoci brusc viața ca pe buzunare, o întoarse pe dos, cărțile de tarot cădeau la fel pentru ea, și se întrebă de ce acea gaură mai sta in umbră și cât timp, de ce nu putea s-o facă folositoare, își dorea enorm să-i redea funcția de bază, doar știa cât de liniar era ekg-ul ei, plus, scăpase și de greutăți, de umbre, de multe, încercase vindecarea, nu-i prea ieșise, avea doar liniște în schimb... însă afurisita de viață, tot liniară ii era, iar vindecarea urmei acelei găuri deja o obseda, o obseda rău de tot, cum sa scape de ea, cum.. îi veni o idee suprapusă peste prima, știa că e ultima verigă a dinastiei, o înșiruire pe generații, cu rădăcini adânci, elita : preoți, doctori, ingineri, învățători până la ea- ultima verigă ce ar putea reuși, să-i dezlege de acele funii groase, să-i elibereze pentru totdeauna, să nu-si mai chinuie sufletele aici, prinși între două lumi...căci îi simțea împrejur, de la o vreme o ajutau prin diverse, pe femeia care-i invocase îndelung mai ales la cumpene grele.., făcuseră un cerc de protecție în jurul ei, un scut mai precis, îl simțea si se simțea mai puternică ca niciodată..., deja privea drept înainte, începu transformarea totală, niciun rid nu și-a deranjat, toate bine fixate la locul lor, oricum, avea riduri frumoase,... ea femeia cu umerii subțiri precum linia orizontului, ea femeia cu glas tremurător în poezii fine...îi venise timpul, venea ceva de dincolo de ee și o atrăgea ca-ntr-un vârtej...un vârtej tulbure, habar n-avea ce o aștepta, și chiar dacă, legământul e legământ, parte din tine pe mai departe.. și-a pus și liniștea deoparte, și -o va lua înapoi când totul se va termina, știa clar asta...
...de câțiva ani, femeia aceea gri, poleită cu patina aurului învechit de timp, a mai suferit încă o transformare, încă una, era ea dar nu era ea, și totuși ..toți îi spuneau că-i stă bine, chiar se recunoscu in descriere, toți i-au spus că-i stă bine noua Ea, chiar și cheală i-ar fi stat bine îi spuneau, de fapt,oricum ar fi fost, tot frumoasă rămânea pentru ei... și asta, chiar dacă drumul nou inceput, i-a pus alt bolovan în cale, unul și mai greu, și urât tare...dar ea, nimic, zâmbea durerii fizice, durerilor le-a tras una cu cotul, le insulta efectiv, și...nici cheală nu ajunsese, .doar omoplatul drept era sfâșiat, mâna o putea folosi, doar era toată numai fibră și mușchi...scăpase din nou, tare ieftin mai scăpase, .... anul trecut a fost anul fericirii, l-a celebrat alaturi de prietene, și mai fericita decât întreg universul cu toți oamenii din el, si mai fericită, pentru că-și putea continua drumul, întrerupt pentru doar puțin timp, putea scrie rânduri întregi de dragoste dar putea și executa pe oricine i-ar fi stat un cale cu aceiași mână dreaptă...plus, zâmbea vieții pur și simplu, chiar glumea, se considera un înger decăzut, un înger rămas cu o singură aripă, însă putea zbura în ciuda tuturor, și când și când cu acea aripă mai trăgea cate o felie peste fața celor ce-i tăiau calea, chiar cu aripa rănită, nu simțea pentru că nu vroia, deținea secretul durerii....un gând însă nu-i dădea pace, îl împărtășise cu prietenele, rana aceea, de fapt urma, mai mare decât o palmă, intuia de unde vine, era bagajul celor plecați demult pe tărâmul morții, căzuse pe ea, trebuia să închidă Cercul, neapărat, era ultima verigă a dinastiei, și dacă reușea, se va autodenumi, Regina cu coroana cea mai mare, și-ar fi fixat-o pe cap până la sfârșitul zilelor ei, să strălucească cel mai tare, atat timp cât mai avea timp, precum si scris in destin, ..

...ooohhh, dar ce toiag frumos( cu tijă in interior) își luă de data aceasta, se simțea invincibilă, poleise mânerul lui cu foiță argintie, aurul nu o atrăgea, însă argintul ...plus i se potrivea tare, în limbajul babelor însemna singurătate..și ce dacă zise ea, iubea viața oricum ar fi fost ....și oamenii, bine...nu toți..

....uneori, mai ieșea din noua ei viață, îi era dor de vechea ei viață nouă, în care învățase atât de multe, și în care preda tuturor, lecția de viață..chiar și îngerilor ei din cer le plăcea femeia in starea ei actuala, își lăsau uneori cântul deoparte, doar sa o asculte, sa vadă ce mai face și cum se mai descurcă pe pământ, cu *acei...

Muzica deodată începu sa curgă in jurul femeii, veneau note muzicale din toate direcțiile, aveau diverse culori- era o melodie veche și nouă, despre viață și pentru viață, despre oameni și pentru oameni, oameni pe alese, nu ciurucuri...muzica aceea îi dicta mâinii prin acea pană maiestuoasă, tot cu acea linie neagră pe ea, drept aducere aminte, rândurile din viitoarea Sagă, cu și despre familiile ei, despre luptele ei și altele ...o muzică așezată fin, pe zâmbetul ei care se schimbase intr-unul blând, cel de la începuturile sale...un zambet ce-l împărțea cu prietenele ei, optimist și molipsitor, sau oricui ..

Ea sta necuminte dar totuși era liniștită, își găsise calea, rezolvase multe, pusese pe toate amin după amin, phoenix-ul se ridicase de atâtea ori, îi luceau aripile iar femeii ochii, nu mai erau goi și adânci, erau senini,.. însă priveau orice, nimic nu ar fi scăpat...

...când și când, își mai împodobea duminica sufletului, se uita prin casele celorlalți, însă doar pe geam, de la distanță, atât...sa vadă cum viața pulsa, sa vadă oameni, dacă mai sunt la fel, sau s-au schimbat...îi plăcea ce vedea, însă spera să fie autentici cu toții, în special acel bătrân și perechea sa, daca găsiseră în sfârșit un sens al ultimilor ani pentru a-i petrece împreună, cu acea cafea in față, ...
...dar nu conta decât viața până la urmă, în care sensul și-a găsit sensul, l-a îndeplinit, ... și-a scuturat in grabă vedeniile, plăcute dealtfel, și porni la drum, împăcată cu multe, mai fericita cu inca o zi....era!

Viața asta
mi-am învățat lecțiile
mi-am făcut lecțiile

Predau :

din cutia amintirilor
din cutia Pandorei
din sipetul iubirii


Predau
acel tumult și focul
și fantezia prinse ca-ntr-o sărbătoare
lângă o cană cu vin fiert
povestind începuturi pe o lumină aparte

trecea o lumină aparte, peste umbrele noastre
ce se îmbrățișează îndelung
o muzică în surdină, ce experimentează sufletele răvășite
înfioară neliniști așteptate
călătorește în avans , apropiind depărtările sufletelor

îmi vede soarele lui, luna și lumea mea
..conjuncțiile lunii conduc la o nebunie de planete
ieșite din ceață

Venus și Marte,
se ajung din urmă, la întâlnirea de un milion de stele lumină
Așteaptă la cotitură planetele
...doi electrozi cu elemente de acțiune, care
implică conjuncția lui Marte,
..este o raritate in univers ..

din sipetul iubirii, trecea o umbră și un suflet cărunt
la braț cu big-bang-ul, dintre momentul zero și primul secund
se mai răcește încă o moarte , apoi, urcă misterios
cotropind stelele din infern : porumbei albi și fericiți
redau drumul spiritelor intru eternitate
liniștea nu mai e rugă, nici infern

- sărută -mă, a strigat ea din acel neant
apoi, renaște-mă cu tine, Sufletul meu
renaște-mă toate viețile
...de reparat, nu-ți face griji
și astăzi sunt iar mișto, pentru tine ..

sărută -ma
apoi,
renaște-mă toate viețile noastre,,,

https://youtu.be/M5VFALgkDkw?si=7Wp4ZJsr … 6EOWA

EllaGElla- the Queen

Moderatori angel_angel39 Galateea admin