Spre Iasi

Era trecut de jumatea lunii august si ma aflam in acceleratul de Iasi. Ma urcasem in Bucuresti si motaiam. Trecusem de mult de Ploiesti si de miezul noptii. Se parea ca si trenul dormea mergand, cu rotile sforaind ritmic, in virtutea obisnuitei acumulata in atatia ani de cand facea drumul asta. Mergeam in delegatie la Moldoplast. Aveam o problema cu folia termocontractibila si trebuia sa analizam ce se poate face.
Stateam langa usa si mergeam cu fata. In compartiment cu mine mai era un barbat, tacut, cu fata foarte serioasa. Sedea pe aceeasi bancheta cu mine, dar langa geam. Am incercat sa intru in vorba dar m-a refuzat din priviri. Sa zicem ca a facut-o politicos.
Nici nu stiu cat am mers asa. Drumul parca nu se mai sfarsea si parca nici nu vroiam sa se mai sfarseasca. Nici nu stiu daca dormeam sau visam cu ochii deschisi. Totdeauna cand ma indrept spre capitala Moldovei ma cuprinde o stare aparte de emotie. Atata istorie si atatea fete frumoase cu zambetul lor misterios, crud si dispretuitor.
Trenul oprea, adormit, in cate o statie pustie si dupa cateva minute de asteptare, minute in care nu urca nimeni isi relua drumul pufnind suparat ca a fost deranjat pentru nimic.
Totusi in una din statii in care opri, desi nu se vedea nimic, de afara se auzeau prin geam voci autoritare, tipete, murmure si strigate cand de victorie, cand de jale, cand de incurajare.
Intrigat, desi nu vedeam nimic, am iesit pe hol sa privesc mai de aproape, pe geam. Ciudat nu vedeam decat o mica gara pustie si trista, luminata firav de un felinar orb. Oricat ma straduiam nu recunosteam gara si doar nu era prima data cand faceam drumul asta. La un moment dat usa vagonului se deschise si de nicaieri sari un soldat in tren. In urma lui fura aruncate in tren doua pusti lungi si apoi trase in tren un al doilea soldat care parea grav ranit. La urma un al treilea soldat sari in tren. Nu ma pricep la uniforme dar credam ca nu se mai poarta demult croiala aceasta. Si pustile, cam lungi, cu baionete ascutite, subtiri si lungi. Dar cum am spus nu ma pricep la uniforme, la arme nici atat. Poate erau ceva model nou. Usurinta cu care al doilea soldat se saltase in vagon ar fi facut pe multi sa fluiere de uimire.
Pe mine ma agasa faptul ca, cu toate vocile si strigatele de afara, nu vedeam nimic pe geam. Gara era pustiu de pustie. Eram pe hol, in dreptul celui de al treilea compartiment de la usa prin care se urcara cei trei.
O voce din primul compartiment striga enervata:
- Ce-i cu galagia asta? Nu mai poate omul dormi!
- Gura. Replica ferm primul soldat, in timp ce trase un sut in usa prin care se auzise vocea acra. Aceasta amuti intimidata.
Primul soldat se chinuia sa-l ridice pe cel ranit, ajutat de al treilea. Din cauza echipamentului nu prea reusea, asa ca incepu sa-l tarasca spre mine. Mi-am dat seama ca intradevar al doilea era ranit grav. Avea ochii deschisi, parea constient dar era tare palid si din cand in cand gemea.
M-am oferit sa-i ajut.
- Veniti aici! Avem o bancheta goala.
M-am tras ca sa poata intra in compartiment. Ciudat, cel care era in compartiment nu a schitat nici un gest. Statea nemiscat privind pe geam, de parca nu vedea si nu auzea nimic. O fi ruda cu vocea acra, mi-am zis rautacios in gand.
In timpul asta cei doi il proptira pe ranit langa usa, cu spatele in directia de mers a trenului. Am zis sa-l intindem. Primul imi raspunse sever:
- Nu, ai grija sa stea in pozitia asta si sa nu adoarma. La dimineata trebuie sa fie in Iasi. Acolo se va descurca.
Al doilea ma batu pe umar, zambindu-mi:
- O sa fie bine. Nu-ti fa griji. Trebuie sa plecam. Vor ataca din nou in noaptea asta.
Primul era deja la usa vagonului si sari din tren. Al doilea ii arunca pustile ce ramasesera pe platforma de la capatul vagonului si-l seconda cu un salt disparand in noapte. Astia da soldati mi-am zis in gand. Nu trebuie sa tot pipaie scara vagonului cum fac eu cand cobor. M-am uitat iar pe geam, dar nu vedeam nimic. Noaptea era prea neagra. Trenul se puse in miscare iar eu m-am intors la locul meu.
Soldatul ranit imi zambea palid. Un zambet superior care ma facea sa ma simt in siguranta. De parca eu eram cel ranit. Privirea ii era cam fixa si doar din cand in cand lumina juca in ochii lui albastri. Era slabut, balai si foarte tanar, parca prea tanar. Ciudat nu-i vedeam rana. Era palid dar nu vedeam unde era ranit. Am incercat sa-l trag de limba.
- E o aplicatie, nu? Cum te-ai ranit? Cum de nu ai avut o masina, o ambulanta? Ce e atat de urgent in Iasi?
Nu-mi raspundea nimic. Doar ca daca ma straduiam mai tare zambetul lui protector devenea dispretuitor. Daca ma opreram din intrebari devenea iar protector. Daca incepeam iar sa intreb, jocul se repeta. Eram oarecum intimidat desi era mai mic si mai slabut decat mine.
La un moment dat deveni si mai alb la fata si se inclina sa cada spre stanga lui. Am sarit l-am prins usor cu bratul drept si l-am sprijinit iar inspre usa compartimentului. O pata rosie ce se tot marea ii aparu pe piept in partea stanga in dreptul unei gauri pe care nu o remarcasem pana acum. Nici nu ma mir, uniforma era toata gaurita si rupta.
Inchise ochii si parea ca lesina. Am incercat sa-l trezesc. Nu reuseam. L-am rugat din priviri pe vecinul de compartiment sa ma ajute. Acesta statea la fel de nemiscat. Nesimtitul! l-am porcait in gand. I-am luat sticla cu apa si am umezit fruntea soldatului. Acesta deschise ochii si-mi multumi din priviri. I-am dat sa bea. Nu stiu daca a reusit, dar parea ca-si revine.
Doamne! Ce ma fac? Asta moare aici. Incercam sa-mi amintesc toate masurile ce le invatatsem la fabrica privind protectia muncii si primul ajutor. Dar nimic nu se potrivea. Cred ca soldatul imi citi pe fata ingrijorarea si pentru prima data imi spuse ceva. Sopti usor dar ferm:
- Nu-i nimic. Nu-ti fie frica. O sa fie bine.
Vazand ca nu ma linistesc incerca sa scoata ceva din cartusiera. Facu o grimasa de durere. Am sarit sa-l ajut.
- Ai grija sa nu o rupi! imi suiera la ureche.
Am scos o poza. Cam jerpelita si unsuroasa. Era o poza de nunta. Ciudat, acum in epoca pozei color, era o poza sepia. Era clar, mirele tantos era soldatul din fata mea. Mireasa era o fatuca slabuta cu ochii mari si priviri blande. Poate un pic oarecum rusinata.
Stiam ca moldovenii astia sunt traditionalisti. Dar chiar asa? Sa-ti faci poza de nunta in sepia, acum la sfarsit de secol XX! Am ridicat privirea. Soldatul ma studia amuzat. Zise ferm:
- Ajunge! Tine-o asa incat sa o pot vedea.
Si continua cu o voce din ce in ce mai sigura pe ea:
- Trebuie sa nasca. Trebuie sa-mi vad copilul. Va fi fata. O fata frumoasa ca mireasa mea.
Incercai sa ma misc, sa vorbesc. Dar ma comanda din priviri. Precis era ofiter, stia sa se faca ascultat numai cu o privire. Ciudat ca nu ma simteam caraghios. In alte situatii chestia asta mi s-ar fi parut caraghioasa daca nu chiar jignitoare. Doar eram si eu om. Incercam sa-l ajut iar el ma folosea pe post de suport de poza.
Am stat cam mult asa. Vorbea putin si nu vorbea cu mine. Vorbea cu poza. Cu mine n-a mai vorbit decat o data. Trenul opri mai brusc iar el facu o grimasa. Imi zise scurt:
- Cauta in buzunarul meu din dreapta. E un plic. Scoate-l!
L-am scos, fara sa indraznesc sa ma uit la el.
- Baga-l in buzunaul tau.
L-am pus in buzunarul de la piept, din interiorul hainei.
- In caz ca maine dimineata nu voi mai fi, il duci la adresa de pe plic.
Am dat sa scot plicul sa ma uit la adresa. Ma intrerupse ferm:
- Nu acum. Acum tine poza, sa o vad.
Am mers iar, mult, asa. El doar mai scotea din cand in cand cateva cuvinte, separate de pauze lungi.
- Trebuie raparat acoperisul in spate.
In timpul asta trenul taia felii in noapte. La un moment dat am adormit. Ultimele cuvinte ce le-am auzit au fost:
- Trebuie sa pui ulei. Altfel rugineste.
Dar nu sunt sigur daca acestea n-au fost doar o parere.
M-am trezit dimineata cand trenul intra in Iasi. Tineam mainile intr-o pozitie nefireasca si-mi amortisera. In fata mea bancheta era goala. Am sarit, m-am uitat pe hol, in tot vagonul. Nici urma de soldatul ranit.
Colegul meu de compartiment se pregatea de coborare aruncandu-mi priviri incruntate. L-am intrebat:
- Unde e soldatul?
Ma privi dezgustat.
- Care soldat? Toata noaptea ai vorbit prostii in somn. Cand am vrut sa schimb compartimentul ai dat cu piciorul in usa de am zis, mai bine stau pe locul meu si nu ma pun cu nebunii. Esti un ticalos.
Cum nu reactionam, se opri pentru a ma studia. Parca era intrigat ca nu ripostam. Isi apuca gemantanul cu dreapta, geanta cu stanga si iesi pe usa. In usa se intoarse pentru o clipa:
-Esti dus rau nene! Du-te sa te vada un doctor.
Si pleca iar eu ramasei incremenit. Nimeni nu-mi mai vorbise asa. Nu, nu ca mi-a zis nene, desi era cu cel putin douazeci de ani mai in varsta decat mine. Nimeni nu-mi mai zisese ca vorbesc in somn, desi asta ca asta, dar sa ma faca dus de acasa!
Am stat asa tamp o vreme si apoi am iesit din compartiment dupa ce toata lumea coborase si am coborat si eu. Aveam doar o geanta diplomat maro, usoara, cu cateva acte in ea. Am iesit din gara. M-am oprit pe trotuar in fata ei.
- Un taxi! rasuna o voce proaspata langa mine.
Am negat categoric din cap. Ma intrebam: "Ce a fost asta?"
Cum inca fumam am ridicat mana dreapta sa-mi scot o tigara din buzunarul de la piept. Privirea imi cazu pe maneca hainei, La incheietura aveam o pata inchisa, parca inca umeda. Unde dracu am facut-o si pe asta, m-am gandit intrebandu-ma nervos in timp ce-mi pipaiam buzunarul dupa tigari. M-am blocat. Am simtit plicul. In momentul ala mi-am amintit cum l-am sprijinit pe soldat cu bratul drept. Cand incepuse sa sangereze.
Nu mi-am mai scos tigarile. Oare inebuneam? Din priviri am cautat un loc unde sa beau o cafea.L-am gasit imediat. M-am asezat. mi-am comandat o cafea si un pachet de tigari. Nu indrazneam sa-mi mai ating buzunarul de la piept. Dupa doua cafele si vreo sase tigari am scos plicul.
De fapt nu era chiar un plic. Era un fel de hartie galbena, mai groasa si impaturita si indoita astfel incat capetele intrau unul in altul. Pe o parte era scris numele unei femei si o adresa. L-am intors pe toate partile. Nu indrazneam sa-l desfac. Nici n-am facut-o. Nu am avut curaj si de altfel nici nu am citit niciodata scrisorile altora.
Stateam nemiscat si ma uitam la scrisul de pe plic. O caligrafie foarte frumoasa desi cam ascutita pentru gustul meu. Cred ca nu prea aratam in regula caci ospatarul ma trezi punandu-si mana pe umarul meu:
- Esti in regula omule?
Am incercat sa schitez un zambet, dar cred ca n-am prea reusit caci se uita la plic si-mi zambi:
- Te-a lasat iubita! Nu-ti fa griji. Sa vezi ce fete frumoase avem pe aici!
- Inca o cafea, se poate, va rog.
- A treia omule! Ai luat-o tare de dimineata. Faca-se voia ta.
Pana se intoarse cu cafeaua am pus plicul la loc, langa pachetul de tigari pe care nu mai avusesem curajul sa-l mai caut.
Mi-am baut a treia cafea pe indelete. Acum paream calm, dar mintea imi lucra febril. Intorceam si cantaream toate posibilitatile. Daca am visat atunci de unde plicul? Daca n-am visat ... Nu aveam decat o sansa. Sa stiu daca am inceput sau nu sa o iau razna. Trebuia sa duc plicul la adresa scrisa pe el.
M-am ridicat. Am intrebat ospatarul daca stie unde e strada care era indicata pe plic.
- Omule! De unde sa stiu eu?
I-am multumit, l-am salutat si am iesit in strada. M-am uitat la ceas, era dimineata devreme. O dimineata frumoasa si albastra de august. Mai aveam trei ore pana cand trebuia sa fiu la fabrica. Aveam timp. Am intrebat, unde e strada, pe un batran ce tocmai treca schiopatand prin dreptul meu.
Imi zambi binevoitor.
- Strada nu se mai numeste asa de mult. Cauti probabil o cunostiinta veche. Ai noroc, nu s-a demolat.
Si imi spuse noul nume al strazii si cum sa ajung.Nu stiu cum am ajuns dar in mai putin de patruzeci de minute eram pe strada respectiva in fata numarului scris pe plic.
Am sunat. Cum nu venea nimeni am sunat iar. Apoi am sunat lung. Poarta se deschise in sfarsit. O femeie inaintata in varsta dar care se tinea foarte bine imi zambi:
- Ce asa vijelie, ca nu dau tatarii?
I-am zambit si eu:
- Doamna Marinescu? am interebat.
E numele meu de fata.
- Doamna Marinescu Tamara? Am intarit intrebarea.
Se asternu un moment de tacere, timp in care o tanara ajunse in dreptul nostru si se opri, parand ca vrea sa intre. Doamna ii spuse “Hai intra Tara”. Tanara intra, dar se opri si se intoarse cu fata spre mine, asteptand in spatele doamnei. Apoi doamna, privi din nou catre mine si spuse
- E nepoata mea Tara. Pe mama mea o chema Tamara. Dar tatal meu ii spunea Tara. Din pacate mama mea a murit de mult.
Se opri o clipa si pentru prima data ma masura curioasa cu privirea, apoi continua
- Cu mult inainte de a te naste dumneata. Cine esti dumneata, ma rog?
N-am stiut ce sa-i spun. Am scos plicul si i l-am dat.
L-a luat. L-a studiat incet. Apoi l-a desfactut si l-a citit incet, fara graba. Nu vedeam ce scrie dar asteptam rabdator. Cand termina, il impaturi, il baga in buzunarul de la sort si-mi zise:
- E o scrisoare a tatei catre mama. I-am recunoscut scrisul si de fapt mai am scrisori de la tata scrise pe acelasi fel de hartie. Au fost scrise pe front. A luptat la Marasesti. A fost impuscat in inima in ziua in care m-am nascut. Nu l-am cunoscut. De fapt scrisoarea a scris-o pentru mine, presimtea ca nu ma va cunoaste. Pleca privirea in jos.
- Azi e ziua mea. E cel mai frumos cadou care mi s-a facut vreodata. Multumesc.
Ridica din nou privirea catre mine si-mi zambi binevoitor:
- De unde ai plicul?

Moderatori angel_angel39 Galateea admin