Sweet un motan are spirit de samurai. Iti acorda atentie 100 %, dar nu lasa sa se vada aceasta. Daca ai nevoie sa vezi aceasta tot timpul atunci ai nevoie de un catelandru.
Hai sa-ti spun si tie o poveste.
Se poate ca o hartie de divort sa fie dovada suprema de iubire din partea unui sot pentru sotia lui?
In general nu. Insa ...
Se intampla ca atunci cand un samurai se pregatea sa-si taie burta, fie la ordin fie voluntar, se intampla uneori ca ultimul lucru pe care il facea, inainte sa se puna pe treaba, era sa-i dea sotiei o scrisoare de divort. Adica in traducere o trimitea inapoi la masa acasa. Ca sef era dreptulul lui sa faca asta iar sotia avea datoria sa se supuna fara sa cracneasca.
Era dovada suprema de iubire a samuraiului pentru sotie.
De ce facea asta? Chiar daca facuse vreo boroboata si primise ordin sa-si spintece matele, daca o facea familia lui nu suferea nimic, era ca si cum nu se intamplase nici o vina. Daca samuraiul refuza sa execute ordinul toata familia platea. Toata familia isi pierdea statutul de samurai, isi pierdeau toate drepturile si numele lor devenea unul de ocara, de neam de tradatori.
Atunci, daca samuraiul se supunea ordinului ori daca se executa voluntar de ce scrisoarea de divort?
Sotia lui era samurai, avea dreptul incontestabil de a-si urma sotul care tocmai isi crestase fatal burta. Si destul de frecvent o facea, ori se retragea la manastire, isi radea capul si devenea calugarita budista. Era dreptul ei! Doar seful sotului ei o mai putea opri, si asta de regula doar pentru o perioada limitata. Dar asta se intampla rar, doar in anumite cazuri cand interese politice pentru binele statului o cereau. De exemplu seful sotului ii ordona 'intai te duci, il servesti pe barbatul cutare, apoi poti sa faci ce vrei'. Nici chiar seful nu-i putea suspenda dreptul ei de samurai la nesfarsit! Ea se supunea, altfel si-ar fi dezonorat sotul, nu numai pe ea.
Deci sotul care ii dadea hartia de divort, o facea pentru a opri de a-l urma sau a se calugari. Divortata era ridicol sa o mai faca.
In limbaj modern, sotul prin ultimul lui act administrativ, isi condamna sotia la viata.
Sigur, pe moment sotia suferea ingrozitor. Se simtea tradata. Cum cel caruia ea ii dedicase fiecare secunda din viata ei, caruia i se supusese fara sa clipeasca, putea sa-i faca una ca asta? Sa-i anuleze statul ei de sotie de samurai! Dar nu avea ce face, trebuia sa se supuna.
Viata unui samurai nu era simpla. Trebuiau sa urmeze o eticheta complicata ce trebuiau sao urmeze strict, aveau un sir nesfarsit de obligatii, trebuiau sa se supuna neconditionat ordinelor venite de sus si aveau un singur drept, acela de a muri onorabil.
Pentru un samurai moartea nu insemna nimic. Conform credintei lor budiste ei urmau sa renasca.
Insa modul in care mureau conta enorm.
Greu de inteles pentru omul modern ce inseamna credinta adevarata.
Sa ne amintim crestinii primitivi aruncati leilor ca semn de avertisment pentru ceilalti tentati de noua religie sau ca distractie, isi acceptau soarta calmi zambind. (Cati crestini moderni ar reactiona azi asa?). Publicul de atunci, vazandu-i cum zambesc calm in fata mortii, gandeau 'zeul lor trebuie sa fie grozav de tare' si efectul era invers celui scontat de autoritati, multi se crestinau. Ce ar gandi publicul modern, probabil cei mai multi si-ar zice 'astia ori is prosti ori s-au tampit de spaima'. Greu de inteles, si mai greu de acceptat pentru moderni ce inseamna credinta in adevaratul sens al cuvantului.
Ovidiu, poetul exilat la malul marii, nota in una din scrisorile sale 'oamenii nu se tem de moarte, ei se tem de felul in care vor muri'.
Mda, o poveste cu note cam sumbre in conceptie moderna.
Sa ne amintim ca ne tragem din nemuritori, dacii se credeau nemuritori. O religie interesanta, in care sufletul nu numai ca se contureaza ca idee, dar care in final capata o importanta primordiala. Sufletul era nemuritor pentru ei. Ei nu mureau, doar plecau spre alte lumi razand.
Ai grija Sweet sufletul tau cheama iubirea.

Zora, stiu de cenzura, da ma prefacui iritat ca dadu numa 4 stele la un cuvant de 5 stele.
Incep sa cred ca am vedenii, se facea ca era un comentariu ce propunea ca subiect femeile samurai. E un subiect pe care il gasesc fascinant. Nu femeile, ci perioada samurailor. Ceea ce ma fascineaza e ordinea importantei claselor sociale in timpul shogunilor. Sigur pe primul loc era casta samurailor care trebuia sa mentina ordinea. Insa, surprinzator, urmatoarea clasa sociala ca importanta erau taranii si pescarii. Urmau mestesugarii, apoi cea mai de jos clasa erau negustorii si camatarii, adica cei care manuiau bani. Nobilii erau un fel de categorie izolata. Imparatul era redus la un simbol.
Tinand cont ca in Europa feudala cea mai de jos clasa erau taranii, cei care produceau mancarea...
Revenind la samurai, a nu se confunda cu militaristii din secolul XX.
Si samuraii erau un fel de nobili ereditari, dar nobili militari. Nu stiu cat de buna e comparatia, dar as zice ceva in genul cavalerilor din feudalismul european. Nu nobilii latifundiari.
In fine femeile samurai... in general toate sotiile de samurai erau samurai. Toate fiicele de samurai erau samurai. Ele primeau o educatie speciala. Arta, caligrafie, poezie, muzica... si arte martiale. La varsta frageda, nu mai stiu cat sa zicem pe la sapte ani ele primeau un cutit pe care il purtau toata viata, dar nu vizibil ca sabiile, ci ascus sub kimono. Sigur putea servi si ca arma de aparare dar scopul principal al cutitului era pentru a-si apara onoarea. In caz ca erau in pericol iminent de a fi capturate de inamic ele isi taiau fara ezitare vena din partea stanga a gatului. O sinucidere, dar nu ritualica. Altfel si femeile samurai aveau dreptul la sinuciderea rituala exact ca barbatii samurai.
Samuraii au fost invinsi de fortele imperiale care aveau armament de foc superior si cantitativ si calitativ, furnizat de americani si englezi, care vroiau acces la piata japoneza, si au fost desfiintati prin ordin imperial pe la 1870.
In fine ar fi multe de spus ...
Uneori ma gandesc ca spiritul samurailor a fost pastrat de femeile ce descindeau din samurai. La sfarsitul celui de al doilea razboi, dupa ce Japonia a capitulat, si americanii au inceput debarcarea, multe femei japoneze s-au sinucis. Multe ostentativ aruncandu-se de pe stanci in valurile oceanului.
De notat sinuciderea ritualica era dreptul exclusiv al castei samurailor. Daca un samurai facea o boroboata si i se ordona sa-si faca sepuku (harakiri) nu se considera o pedeapsa ci o onoare.
Daca unul care nu era samurai se sinucidea, asta nu simboliza si nu insemna nimic, si in nici un caz nu era vazut ca un gest onorabil. De altfel lor nu li se putea ordona sa se sinucida.
Oricum sinuciderea la ordin nu era asa frecventa cum am fi tentati sa credem. Sinuciderea rituala voluntara putea avea unele maxime in cazul unei infrangeri pe campul de lupta, sau cand un sef mai in varsta, adica batran, murea, subalternii lui de varsta apropiata il urmau voluntar.

Trei lulele trei surcele și-am ajuns iar pe podele
Ne insinuăm în vorbe , gînduri vechi ca vai de ele
Cică-n baie-i mare teatru , curiozități sublime
Fugi de unul dai de altul , ai’ de mine vai de tine …..

E o jme-jme-cherie și cu podelele astea .

https://youtu.be/Ymk_2Jp_edc?si=_M01cy0K … Klz8t

IV,anumite cuvinte ca de ex mu ie re,po pu lar chiar si l.i.n.k-uri nu trece de cenzura lui gogu/site-ului.
Imi plac blogurile tale,sunt amuzante.Si ma inveselesc.Si bine-nteles astept si altele.Oare ce-or face duduile in baie?

Apai bine ca nu sunt prea fericita de atata nestiinta!