Observăm in ultima perioadă o explozie exponențială a ”mârlănizării” vieții publice.
Fie că e pe stradă, in gazetă, pe ecran, in trafic, pe vloguri (bloguri video adicalea) sau pe bloguri.
Dar mârlănizarea are un început, pe care l-am putea identifica în mai toate cazurile cu un personaj.

Nu întâmplător în armată intruchiparea mârlăniei este plutonierul, un individ pentru care mai mult nu se poate iar acest "mai mult" nu există.
Nu întâmplător acesta a fost ironizat constant peste tot, la noi noi începând cu Anton Bacalbașa și continuând până la piesele celor de la "Vama Veche".
Extrapolând, plutonierul este etern, mereu același in orice domeniu.
Plutonierul e de ambe sexe, să nu carecumva să credeți că sunt misogin.

Îmi aduc aminte de un colectiv unde o distinsă doamnă profesor ajunsese șefa de catedră.
La background provenea însă dintr-o familie in care tatăl distinsei somități fusese plutonier.
Vașnic plutonier, și în armata regală și în cea po****ră de după "eliberare".
Cei mai mulți fuseseră epurați după proclamarea Republicii, iar lovitura de gratie fu dată în '56 odată cu vânătoarea de vrăjitoare prilejuită de "revoluția maghiară". Apoi după '58 odată cu plecarea sovieticilor și câștigarea definitivă a luptei interne de către aripa națională a lui Dej a început o epurare inversă.
Nu a contat cum s-au sucit vremurile sau de unde și cum a bătut vântul, vașnicul plutonier a ieșit la pensie liniștit ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Carențele educaționale însă și-au spus cuvântul și distinsa doamnă profesor era tot un pui de plutonier dincolo de pojghița și de spoiala educațională ulterioara sau de contactul cu lumea "bună".
Motiv pentru care un alt profesor cu har dar care nu alerga după titluri și funcții le spunea studenților când venea vorba despre șefa de catedră, "doamna plotoner".

Peste tot există un personaj etern și peren care a făcut din mârlănie o valoare mainstream. El a sedus sau scârbit masele făcând apel la mârlănie.

Asta nu înseamnă că personajul cheie poate fi redus la caracterul său mârlănesc. Nu, omul e mult mai complex și nu poate fi considerat un simplu mârlan. Totuși, a fost și rămâne un mârlan și un (de)formator nu numai de opinie ci și de curent.

Mulți au văzut și văd în mârlănia lui o dovadă de autenticitate. Mi-aduc aminte că golanii din copilăria mea, care scuipau semințe, erau toți autentici.

Plutonierul a făcut din mârlănie discurs oficial, dar la drept vorbind el a răspuns astfel evoluției sau involuției societății. Societatea nu mai suporta limba de lemn a manualelor, aceasta era prea civilizată, tindea să devină o limbă străină. Corsetul era prea strâmt, trebuia să fie lărgit.
Plutonierul a vorbit pe limba maselor doritoare de glume fără perdea.

Și, în același timp, a făcut spectacol.
Dacă există ceva unic și autentic românesc, atunci acest ceva este plăcerea de a râde ca boul sau ca vaca atunci când cineva își bate joc în public de altcineva.
Plutonierul a practicat umilirea publică, iar lumea s-a uitat și a spus: ”Ce tare e Klein ăsta!” In realitate nu a fost și nu este decât mârlan.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin