Regulament
Bloguri

Déjà vu

Déjà vu, „deja văzută" , ceva care se referă la experiența aia de a simți în prezent ceva, o experiență care pare să mai fi fost trăită deja anterior.
Fumată, parcă sună mai românește, deși n-are același sens.
Mi-aduc aminte că îi plăcea argintul, nu neapărat că așa era moda ci pentru că nu-și permitea metalul galben. Era o kestie psihologică autoindusa până la urmă această preferință pentru 925, in locul lui 514 să zicem.
Eram militar și hainele aspre de soldat stăteau pe mine ca pe gardul poliției.
Nădragii erau cam lungi și până la urmă a trebuit să-i scurtez. Având niscaiva pile pe la comenduirea garnizoanei nu am apelat la orice servicii, am mers la APACA.
Mi-i aranjase la fix, de ziceai că-s de firma. Nu numai că-i scurtase, le luase și din tiv, nu mai atârna turul pantalonilor ca înainte!
Meserie, ca la casa de modă Venus, și unde... la APACA.
Apoi am dat și vestonul , pe ăsta l-a lărgit, sportiv fiind mă cam strângea.
Aveam o uniformă militară de ziceai că-s țoale de firmă!
Până și plutonierul era invidios pe mine.
Nuj cum a făcut, că a aflat rețeta. Pe vremea aia mă lăudăm camarazilor și eu ca băieții...
Acum are și plutonierul hainele pigulite, aranjate, dar de pizmă, caprarii și hattereala tot n-am scăpat!
Poate ați citit blogul meu cu Alinele. De ce îmi place numele asta nu știu, poate pentru că odată am avut o gagică al cărei nume începea cu A.
Până și Malina, o are pe Alina, cu un M in fața, un fel de My Alina, personalizat.
Îmi spuse zilele astea că ar dori altceva, dar să fie musai déjà vu.
M-am gândit inițial la parfumul omonim și chiar i-am spus asta
Știți ce mi-a răspuns?
-Hai mă' Stavikule că de data asta ai dat ca Eremia cu oistea-n gard! Degeaba îți fug ochii dupa Alina aia...

https://youtube.com/watch?v=cii6ruuycQA& … share
Moderatori angel_angel39 Galateea admin

Comentarii

poza Stavka

Stavka

  • Publicat Acum peste 2 luni
Noroc că mai merg la Olimpul de lângă Olimp, Cap Aurora și Park Mamaia moca...
poza Stavka

Stavka

  • Publicat Acum peste 2 luni
La voi acolo luați și chielea și pi ghietu turist.... Dacă mai are și lanțu gros îl luați cu totu...
Radio Pașcani, 7 prajini...
poza Stavka

Stavka

  • Publicat Acum peste 2 luni
Nuj dacă ai prins aluzia, la alarmele aeriene trimiți fraierii pe pista, la depozit, la statia PSI, etc și păstrezi in punctul de comandă doar personalul esențial. Abia când termini ce ai de făcut dai pe loc repaos.
Uite așa vreau să-mi explici! hee hee
poza Stavka

Stavka

  • Publicat Acum peste 2 luni
Chiar nu înțeleg ce vrei sa zici, spune mai pe șleau!
Îmi place că ești vocală, erai bună de o alarmă aeriană la Kogălniceanu...
poza Stavka

Stavka

  • Publicat Acum peste 2 luni
Atelierele de Productie Armament si Confectiuni ale Armatei(A.P.A.C.A), să nu cumva să credeți altceva. Fosta...
.