Regulament
Bloguri

Simfonia Nr 1

Invitat în capitală cu ocazia unor festivități mai mult sau mai puțin festiviste am ajuns și la Teatrul Național. La propriu și figurat spre rușinea mea in ambele cazuri.
Fonfleuri, șampanie și vinuri alese in foaier înainte de spectacol, convorbiri și salutări de complezență cu personalitățile prezente, un fel de antren social cu măști dincolo de cele impuse de situația epidemiologică.
Adevărul e că nu mai calcasem de multișor într-un așezământ cultural iar prima emoție atunci când m-am așezat în scaunul din lojă a fost că acesta scârțâia îngrozitor. Nu era numai de la puțina folosință și lunga lâncezire in poziția verticală de repaos ci din născare, prost încleiat de la facere.
Lucru românesc cum s-ar zice, așa că m-am așezat cu un zâmbet lax, mândru că sunt român.
Evenimentul cultural propriu-zis a început cu un discurs despre contextul istoric al zilei naționale, un el și o ea eleganți, cu o bună ținută scenică, voci calde și plăcute, însă discursul a lăsat de dorit.
O placa veche și stereotipa in care în treacăt a fost pomenit Iuliu Maniu, făuritor, mentor, martir, bla bla.
Mălina, cu care venisem la eveniment să onorez cele două invitații, fata din popor și cârcotașă de fel îmi șopti la ureche:
-Auzi Staviko, de ce nici acum la jdeani de la evenimente nu îndrăznim să spunem lucrurilor pe nume și arătăm doar partea luminoasă a lor?
Oare întunericul și lumina nu formează împreună spectacolul vieții? Zău că sunt fade una fără alta!
Ii fac discret semn să tacă și să-mi explice după reprezentație.
Credeți că am scăpat sau că a uitat?
De unde, cu Femeia te pui? La plecare in drum spre hotel in timp ce conducea gurița nu-i tăcea:
-Da Staviko, de domnul Maniu ziceam! Tu știai că la Consiliul Național Român de la Arad din 1918 domnia sa se pronunțase pentru o uniune federativă de proba pe 10 ani cu România? Știai că de fapt socialistul Vasile Goldiș e artizanul Unirii in formula Unirii pe vecie cu patria mamă?
De ce despre Goldiș nici măcar nu s-a pomenit în discurs?
De ce s-a vorbit doar despre Maniu care și după Unire a făcut numai prostioare memorabile gen Afacerea Skoda, Marmorosh Blank, readucerea lui Carol2, soluții model 1907 la grevele tip Lupeni, joc de glezne in tratativele cu aliații, mărturie falsă la procesul lui Antonescu....
Mă uit la Mălina și-i zâmbesc șăgalnic, fără mască.
- Onorată instanță, nu-mi amintesc.
Credeam că am potolit-o, dar mai tare am intaratat-o...
-Staviko, crezi că dacă îl citezi pe Maniu te iert? Nuuu, cu mine nu-ți mergeee!
Ca să o înduplec am schimbat atitudinea.
-Stii tu Mălina, dacă stau să mă gândesc bine legenda spune că la Tămădău l-au prins pe domnul Maniu cu chestiile alea pe care le-ai pomenit în bagajul de cală și de aceea l-au dus la temniță!
Găsisem formula potrivită în sfârșit dar de scăpat tot n-am scăpat.
Ajunși la hotel a urmat o noapte albă, Mălina continuind să mă uimească cu cât de multe știe.
Feeric, in urechi încă ne cântau fragmente din Simfonia Romana nr 1 iar noi pluteam pe muzica lui Enescu in căutarea originilor primordiale ale piesei.

https://youtube.com/watch?v=fwxuMDxT9Dw& … share
Moderatori angel_angel39 Galateea admin

Comentarii