Angel,
Mulțumesc pentru tot ce mi-ai scris. Știam problemele tale de sănătate dar nu și detaliile. Nu sunt dependentă de alții. Am avut ani buni în care nici măcar online nu socializam, deși aș fi avut nevoie de comunicare.
Când m-am operat la ochi, în 2017, am scris aici, pe blog, și mi-a făcut bine să știu că lumea mă susține. Acum, sunt alt om. Mai puțin credul. Vorbesc cu 3 persoane cunoscute aici, deși socializez cu mai multe, dar sunt conștientă că virtualul are limitele lui. În primul rând distanța, apoi cunoașterea parțială, fără posibilitatea de a ne privi în ochi de aproape, de a ne strânge mâinile, de a ne amesteca energiile. Nu mai cred în minuni. De va fi să treacă pandemia, să avem zile de la Dumnezeu, posibil să strâng în brațe pe cineva cunoscut aici.
Nu sunt un om extrem de optimist dar cred în Dumnezeu și am speranța că voi trece și această încercare. Sunt foarte bolnavă dar mă bucur de fiecare nou răsărit. Și aș vrea să mai trăiesc să pot să mai "anulez" din greșelile făcute în viață (în sensul de a compensa ce am greșit). Și să iert mai mult, inclus pe mine.
Mulțumesc sincer,

Alice,

Povestea am mai scris o, o știe toată lumea
Când aveam piciorul paralizat, medicul de la ăl mai mare spital din Bv, mi a spus ca am lipsa de Mg, și de aceea nu mai pot folosi piciorul și nu l mai simt
Mi a făcut o perfuzie și m a trimis acasă, cu o reteta pt o cura cu Mg
Am solicitat o a doua părere, a unui medic la care nici nu visam sa ajung, fiind la un spital militar
În doua zile întra în operație, însă, cel mai important, el m a avertizat ca problema mea este una foarte grava și ca este posibil ca și în urma operației, eu sa nu mai pot merge, sa nu mi mai pot folosi membrul, parțial sau total, adică operația sa nu schimbe mare lucru
Azi, mulțumită lui Dumnezeu, și acelui medic, eu sunt funcțională, deși recuperarea mea a fost greoaie, deși am stat 1 an de zile la pat
Ce sa ți spun?
Cred ca în locul tău as solicita și o a doua părere, local, sau poate într un oraș cu medici mai pregătiți și aparatura mai buna
Daca totuși este asa, singura care trebuie sa fie puternica, ești tu.
N ai încotro.
Plângi, revolta te, însă aduna te!
Și lupta!
Pentru fiecare clipa a vieții tale!
Nu ceda!
Știu ca e greu sa mai razi, sa faci haz de necaz, poate ca nici nu e momentul sau cea mai buna varianta, poate ca nici nu ai resursele.
Fiecare strop de energie trebuie sa fie unul decis, ferm, hotărât și canalizat într o singura directie:vindecarea!
Nu te irosi!
Nu cauta sprijin, altundeva decât în interiorul tau
Funcționează o vreme, e oarecum o iluzie, da, e frumos și mobilizator sa știi ca cineva te susține, însă creează dependenta, și dacă acei oameni nu mai dau randament, dacă susținerea lor pălește, te va afecta și mai mult și ți va aduce o problema în plus.
Sunt de acord cu ce zice Kay, autosugestia poate functiona
La fel și tratamentele, asa cum spune Markus
Ai încredere și nu te lasă, atât pentru tine, cât și pentru mama ta.
Eu îți doresc sa fii bine cu tine însăți, mental, sufletește, căci dacă reușești acest echilibru, dacă înlături spaimele și angoasele, trupul se poate vindeca
Fii tare!

poate spun prostii, dar e tot ce imi trece prin minte in astfel de cazuri: incearca sa iti faci prietena din boala, vorbeste cu "ea" incearca sa o convingi ca poti trai alaturi de ea(de aceasta boala)faceti totul impreuna, cat despre mama ta poti sa ii fii aproape sufleteste asta conteaza f mult, ce poti sa spui unui om care trece prin asa ceva? Curaj, ambitie, speranta

Anushka, tu ești o învingătoare!
Știi asta!

Sweet,
Mulțumesc frumos pentru muzica și text!