Am ieșit din casă, pe la vreo două și jumătate. Nu aș fi făcut-o dar nevoia m-a împins, curajoasă, cu mască la purtător cu tot. Curajul era pentru frig, desigur. O zi fără soare, doare. Am intrat într-un supermarket celebru, am cumpărat cele trebuincioase și am ieșit, mirosind a pui la rotisor și cartofi prăjiți. Din nou, frigul cu mireasma lui de aproape îngheț, lipit de tot și toate m-a făcut să fiu ca nouă, in câteva minute. Mi-am adus aminte că am poftit la ardei și am luat-o la stânga, spre legume și fructe. Am ales niste capia, românești, frumoși. Și o varză roșie, o splendoare. Le duc spre cântar, catre o doamna tânără, vânzătoare. Infofolită, ca pe vremea piețelor de tristă amintire și cu mască... Surpriză! Wow, ce mască! Niste ochi negri umbriți de gene lungi, la fel de negre, îmi iscodesc mirarea.
Dau binețe și întreb, după introducere:
-Aveți o mască splendidă, știți, e portretul Adelei Bloch-Bauer, de Klimt. De unde, dacă nu sunt indiscretă?
-De la librărie, îmi răspunde zâmbind. Și continuă, un pic jenată... Da' a costat ceva, mi-a luat-o soțul. Că eu nu aș fi dat 35 de lei pe ea.
-Bine a făcut, spun eu. Și o felicit încă o dată. Plătesc, îi doresc sănătate și plec spre casă. Portretul Adelei mă urmărește, optimist.
În atmosfera gri și rece de sfârșit de noiembrie există speranță... Iubire și frumusețe!

Moderatori angel_angel39 Galateea admin