Regulament
Bloguri

Din arhiva

Te-am zarit printre morminte

Astăzi au fost moşii de iarnă, şi după cum se ştie moşii sunt buni iar babele ,,e’’ capricioase (a se citi povestea cu fata babei şi fata moşului s.a.), astfel încât mă văzui nevoit să-mi însoţesc gaşca mea de prietene (cam stafidite dar asta e) în vizită la ,,parcul rece’’(nu râdeti, nu ştiaţi că acolo sunt cele mai ,,ţeapăne’’ fumei?)…cu ceva scule de grădinărit, lumânări şi pomeni pentru cei sărmani.După ce am terminat şi le-am expediat pe mătuşi la căşile lor am pornit agale spre ieşire…Privirea mi-a fost acaparată de cavoul imens, sobru, stil vechi, dar mai ales de silueta care se reculegea în faţa lui…
Rămân admirând peisajul…
La un moment dat (au dom’le femeile un senzor special care le anunţă când sunt privite cu insistenţă ) doamna întoarce capul, îmi aruncă o privire întrebătoare dintre zulufii ce ieşeau de sub toca neagră şi-mi zâmbeşte…
Ce să va povestesc, am simţit cum mi se ,,moaie’’ picioarele, inima a luat-o razna, iar din stomac a zburat un stol de fluturi de cred că umplea măcar 2-3 insectare…
Întinde mâna spre mine cu un gest graţios, şi uşor distantă se prezintă :
-Irina…
Mă apropii, fac o scurtă reverenţă, cuprind mâna gingaşă în palmele mele şi o sărut uşor…
-Je…Mister Je…
Mă învăluie un parfum discret de iasomie şi lăcrămioare.
-Je?...Ce nume mai e şi asta?
Are un ras zglobiu care-mi merge la suflet…
-Eşti amabil să-mi comanzi un taxi?
Comand un taxi prin telefon şi profit de ocazie ,,studiind’’ puţin cavoul…Hmm, o pereche de somităţi mă ,,privesc’’ din pozele şterse de intemperii…
-Sunt părinţii mei, sunt decedaţi de mult…Am venit şi pentru ei dar mai mult pentru a-mi comemora soţul…El nu este aici, este departe…
Deci aşa se explică ţinuta de doliu (îmi spun în gând)…Noroc cu taxiul că a venit destul de repede şi m-a scăpat de ,,stanjeneala’’ ce m-a cuprins subit…
Ne cuibărim pe bancheta din spate, îmi şopteşte cu o voce suavă adresa la ureche, cred că o comunic şoferului, nu ştiu mai nimic, plutesc…Apartamentul în care intru este cochet şi foarte îngrijit…În camera de zi ,,tronează un altar’’ plin de fotografii…
-Eu şi soţul meu…Ne-am cunoscut la Moscova la Olimpiada din 1980…Eram cu trupa de balet…El era în lotul olimpic de haltere…
Privesc pozele şi trec de la extaz la groază. Ea, o păpuşică finuţă, o adevărată lebădă, el un munte de om cu o privire încruntată care-mi sfredeleşte ochii…Frumoasa şi bestia în altă varianta…
Mă trezesc la realitate la zgomotul unor şenile ce se opresc în spatele meu. Mă întorc şi rămân cu gura căscată. În faţă mea stă varianta feminină a celui din poze şi mă priveşte dispreţuitor (bineînţeles că de sus în jos)…
-A, ai ajuns, să va prezint : fiica mea,…, Mister Je.
-Nataşa Gar..din…shashvili (parcă da’nu’s sigur) tună uriaşa…Cam pirpiriu Mister asta mamicicka, şi-mi prinde palmă dreapta într-o ,,carabă’’(cu care sunt sigur că s-ar mândri orice docher), mi-o scutură în sus şi-jos de credeai că sunt vo’frunză în bătaia vântului…Tu n-ai făcut sport la viaţa ta???
-Lasă-l Nati, te rog, Je e un domn, m-a condus până acasă şi i-am promis că ieşim mâine la o plimbare prin parc, poate mergem şi la un restaurant să dansăm puţin, mi-e dor de dans…Nu, Je??
Aprob printr-o grimasă, nu că nu-mi surâde ideea ci pen’că , sau am o întindere de muşchi la deltoid, sau Nati chiar mi-a dislocat umărul…
-Condu-l tu pe Je…Se apropie şi mă pupă pe obraz…Rămâne pe mâine…
-Sunt cu ochii pe tine, îmi pari cam dubios, i-am promis lui tati că o să am grijă de mamicicka, dacă o superi cu ceva ai de-a face cu mine, s-a înţeles??? (Îmi ,,şopteşte’’fica-să şi mă împinge pe uşa afară.)
Ajuns acasă mi-am pus un bandaj elastic la umăr şi m-am liniştit…Gândul îmi zboară la ea…Dar hop !Se suprapune şi imaginea ameninţătoare a ,,monstrului’’. Nici nu ştiu ce să fac…Să merg mâine la întâlnire???
https://youtube.com/watch?v=tGsbJMxQxV0
https://youtube.com/watch?v=ttoC1n8z9h4& … 6iFtw
Moderatori angel_angel39 Galateea admin

Comentarii