poza membru
Regulament
Bloguri
Bună și o noapte plină de liniște sufleteasca !
Acu știți cum e săptămâna suferintei și nu prea îmi mai permit sa zic plină de fericire, ca prin a fi fericit fiecare crede ceea ce vrea. Acum ca tot veni vremea spovedaniei când unii păcătoși ca mine (eu sunt și mai păcătos ca nici măcar la spovedanie nu am fost de vreo câțiva ani) mai trec pe la domnu părinte, să-i mai spună ce o mai greșit și ei, și să-i mai sperie Nenea Popa ca vor merge în iad.
Îmi amintesc..
Un preot mai dur mi-a zis :
Pentru păcatele astea nu te împărtășesc!
ții post... Și abia apoi vii și te impatasesc
Eu mai lung fiind la limba mi-am permis sa-i spun :
Părinte dar dacă dumneata ai zis ca eu ard de păcate ca focul de ce nu ma stingi cu sfintele taine. Aștepți sa ma sting eu singur și apoi dați și dumneavoastră cu sfintele taine.
E ca și cum la un om ii arde casa, și după ce arde toată și el nu a reușit sa o stingă cineva cheamă pompierii.
La care el mi-a zis iadul te mănâncă.
La care eu i-am zis nu ii este îngăduit omului sa judece alt om
Înaintea lui Dumnezeu.
Deci sa nu uitați din gura unui preot va veni spaima ca vei merge in iad!
Dar din gua unui înțelept va veni calea care mântuire.
Acu. Sa nu uitam exista preoți înțelepți, și popi care îți vor arata scris ce canon are fiecare faptă.
Dar ce ușor e sa judeci fără sa cunoști viață unui om.
Moderatori angel_angel39 Galateea admin

Comentarii

poza Elleannor

Elleannor

  • Publicat Acum peste 2 luni
Zora.....bine ca ai pomenit ca e de mancare....ca suna ciudat! laughing

Blog de Florii, nu deschide nimeni?
poza Elleannor

Elleannor

  • Publicat Acum peste 2 luni
"Dvs"? Ce galant! blushing
matrimoniale - membru fara poza

zora

  • Publicat Acum peste 2 luni
Iar eu vin cu pestele.Tocmai din Siberia.Nu facem pacate daca mancam azi.Ca doar e dezlegare!happy

https://youtube.com/shorts/TrVLlsvB3Wg?f … hare3
Buna dimineata de Florii!happy
poza blackrosse

blackrosse

  • Publicat Acum peste 2 luni
Mulțumesc frumos?
Și eu dau două! coffeecoffee
Ca sa le bem împreună una eu și una dvs.
poza Elleannor

Elleannor

  • Publicat Acum peste 2 luni
Neata, Black...o cafea pentru tine...
coffee
poza blackrosse

blackrosse

  • Publicat Acum peste 2 luni
Gică..
O femeie trebuie apreciata după frumusețea ei, asa cum este fără sa fui întrebarea ce podoabe ți-ai pus, sau unde te-ai aranjat asa frumos?
poza Elleannor

Elleannor

  • Publicat Acum peste 2 luni
Geo....ai ajuns PR de papagal? Intreb....pt mine! raised eyebrows
poza gicageo

gicageo

  • Publicat Acum peste 2 luni
Elle ...ți-ai pus silicoane !??.... întreb pentru un prieten !!!cool
poza Geagi

Geagi

  • Publicat Acum peste 2 luni
Ai pus problema ca și cum te-ai întîlnit la bodegă cu Celentano și cu Firicel și te-ai supărat pe ei că nu te-au cinstit
cu mai multă băutură , ei neînțelegînd că de fapt ție ți-era sete mai tare decît le era lor , ceea ce te-a făcut să le
ceri cont și socoteală de felul în care au tratat o asemenea somitate ca matale , fără să cunoască ei cu adevărat
rădăcina problemei tale , rădăcină la pătrat , desigur . Auzi la ei , falșii … ! Neînțelepții .
Ei cum de și-au permis ei să facă așa ceva ?
Totuși mă gîndesc la un lucru extrem de simplu și anume , că acest complex atribut al înțelepciunii ar trebui să fie
dovedit atît de preoți cît și de enoriași în egală măsură , iar spovedania nu ar mai fi atît de problematică pt. nimeni ,
mai ales acum în secolul 21 cînd toți nu mai dovedesc cum să-și ascundă mai bine mizeriile personale . Nu ?
Hai doamne-ajută .

https://youtu.be/Ld-wSmBLT-w happy
poza Elleannor

Elleannor

  • Publicat Acum peste 2 luni
.....sau mai bine sa-mi para rau de ce-am facut, decat de ce n-am facut! tongue