Regulament
Bloguri

O carte ce zideşte

Nu aştepta nimic de la omul ce munceşte pentru propria sa viaţă, şi nu pentru veşnicia lui. Căci, atunci, fără folos îi vom învăţa arhitectura şi regulile ei. Dacă-şi clădesc case pentru a trăi în ele, la ce bun să împrumute gîndurile şi trăirile lor acestor case? Căci ele trebuie să fie de folos pentru viaţa lor, şi pentru nimic altceva. Iar ei nu le mai apreciază desăvârşirea, ci doar utilitatea şi comoditatea. Ele le sînt de folos, iar ei îşi petrec timpul îmbogăţindu-se. Dar vor muri despuiaţi, căci nu lasă în urma lor nici vălul brodat, nici poleiala sarcedotală, la adăpostul unei corăbii de piatră. Cerîndu-le să-şi schimbe viaţa în ceva de preţ, au dorit să fie slujiţi. Iar atunci cînd dispar, nimic nu mai rămîne.

Citadela – Antoine de Saint-Exupéry

Am pus mâna întâmplător pe ea, fiindcă era deasupra şi fiindcă nu voiam să sap prea adânc prin bibliotecă. Trebuia să plec, să călătoresc 800 de km şi aveam nevoie de ceva care să facă suportabilă călătoria cu trenul. Auzisem că e o carte bună, însă nu-mi imaginasem că-mi va produce o asemenea încântare. Voiam s-o parcurg dintr-un suflet, dar voiam şi să nu se mai termine… un fel de poveste fără sfârşit.

Citadela se constituie într-o Biblie laică, într-un izvor de înţelepciune. Nu este o carte ca toate cărţile, este chiar cetatea sufletului tău. O carte magică ce oferă răspunsul potrivit la orice întrebare, o carte ce într-adevăr te zideşte. Îţi solicită atenţia pentru a-i pătrunde înţelesul, te absoarbe, te poartă printr-o împărăţie pe care nu ţi-ai fi imaginat-o, dar care era chiar în tine (descrie "Citadela" chiar sufletul tău? Da, fiindcă în fiecare dintre noi există o cetate pe care o întărim, o întreţinem sau o lăsăm în paragină). Aş putea spune că Citadela te face, te obligă chiar, să te descoperi. Să te explorezi şi să te descoperi. Îţi deschide ochii sufletului, făcându-te să-ţi pui 1001 de întrebări şi oferindu-ţi 1001 de răspunsuri.

O carte care poate zgudui din temelii conştiinţe, un ghid care poate căli caractere, o comoară accesibilă oricui.
Moderatori angel_angel39 Galateea admin

Comentarii

poza danbvsb

danbvsb

  • Publicat Acum peste 2 luni
Kay, fiecare cum crede de cuviinţă. Eu nu stau să judec pe nimeni ce citeşte, de ce citeşte sau de ce nu citeşte happy Am preferinţele mele şi e normal ca fiecare să aibă preferinţe, care nu coincid cu ale mele.

Ame, mulţumim pentru link happy
poza danbvsb

danbvsb

  • Publicat Acum peste 2 luni
Pritti, acu' să nu înţelegi că citesc doar în tren... ar însemna ca toată viaţa să mi-o petrec călătorind... pe distanţe mari happy big hug

Mulţumesc Astrid big hug am să fac tot posibilul
poza gicageo

gicageo

  • Publicat Acum peste 2 luni
Voi sunteți în lanțuri !!...nu suntem toți asemenea vouă !!batting eyelashes
poza gicageo

gicageo

  • Publicat Acum peste 2 luni
Libertatea nu trebuie găsită , suntem născuți liberi !!happy
poza danbvsb

danbvsb

  • Publicat Acum peste 2 luni
Kay, spor să ai!

Zefirel, mulţumesc! big hug
matrimoniale - membru fara poza

Vant_primavaratic

  • Publicat Acum peste 2 luni
Danule, bine ai revenit! big hug
Spor la "scriituri" si nu numai1 good luck
poza danbvsb

danbvsb

  • Publicat Acum peste 2 luni
Lasă Gică, nu fii năcăjit, ne ajutăm cu nişte vin happy
poza gicageo

gicageo

  • Publicat Acum peste 2 luni
...1001 întrebări !??d'oh...1001 răspunsuri !??waiting....neuronii mei sunt prea puțini , poate de mă mai nasc odată !!silly
poza danbvsb

danbvsb

  • Publicat Acum peste 2 luni
Coană big hug sunt bine. La munci winking
poza danbvsb

danbvsb

  • Publicat Acum peste 2 luni
Rouge, cu drag big hug
Senzorel, sper să ajungi s-o recitești, merită.
Suflețel big hug Apropo de zidire: ce făcea Manole când o zidea pe Ana? - Bodybuilding