Regulament
Bloguri

Lucruri care (nu) trec

S-a oprit în faţa uşii. Nu băgă în seamă ploaia ce-i biciuia obrajii, nici frigul pătrunzător ce-l muşca de degete. Un singur gând i se învârtea ca un şurub în cap. Ezită o clipă, apoi apăsă clanţa şi împinse cu putere. Se trezi înăuntru, în atmosfera încălzită şi plină de fum de ţigară. Rămas în cadrul uşii, după o căutare scurtă, o identifică din priviri şi porni apăsat direct către ea. În drum aproape că o răsturnă pe Lili, care-i aruncă o privire ucigătoare. În gând îi fulgeră: "Ar fi în stare să mă mănânce. Cu fulgi cu tot!" Nu-şi termină bine gândul şi se pomeni în faţa Virginiei.
- Trebuie să-ţi vorbesc! îi gâfăi el în ureche, de parcă era gata, gata să-şi piardă curajul. Sau poate aşa era, pe terminate.
- Stai la o masă, vin îndată ce termin. Îţi aduc ceva?
- Doar o cafea. Şi pe tine, Vighi, încercă el să glumească.
- Haide, termin schimbul în cincisprezece minute. Am să te ascult atunci.
Se aşeză cuminte şi aşteptă să-i aducă ceaşca de cafea. Îi prindea bine o băutură fierbinte, după ce că era ud şi înfrigurat. Îşi aprinse o ţigară şi-o urmări pe Virginia cu coada ochiului cum se strecura printre mese, servind clienţii. Simţea că se topeşte de dragul ei. "Oare voi avea curajul să-i spun, oare are să... oare... oare?" Fu întrerupt brusc din revelaţie de un şuierat veninos:
- În locul tău mi-ar fi ruşine să dau ochii cu ea! Lili nu se putuse abţine să nu-i arunce în obraz cuvintele, în trecere pe lângă masa lui. O privi doar îndurerat. Ştia că o merită. S-ar fi lăsat pălmuit dac-ar fi ştiut că odată cu usturimea ar fi venit şi iertarea.
"Eu, să fiu în locul ei, nu m-aş ierta pentru cât am făcut-o să sufere, dar trebuie să ştiu, măcar că m-a iertat. Cât timp a trecut? Dumnezeule, două luni, două luni lungi cât două ierni".
- Spuneai de o trebuinţă, îl deşteptă vopcea Virginiei.
"Ce voce cristalină are, cu toată nota de tristeţe ce vibrează în ea. Mi-era dor s-o ascult. Şi-acum fii bărbat şi vorbeşte."
- Vighi, te rog, te rog, ia loc. Şi execută o uşoară ridicare, ca şi cum s-ar fi pregătit să plece. Se aşeză la loc doar când o văzu că-ţi trage scaunul şi se aşează.
- Da, trebuie, nu ştiu, simţeam nevoia... se bâlbâi Pavel. Ai terminat tura?
Ea încuviinţă din cap.
- Bun. Ştii, mi-ar fi fost mai uşor dacă eram doar noi doi. Dar acum nu mai contează. Dacă trebuie, am să mă umilesc şi-am să strig în gura mare, dar nu e cazul, aşa-i?
În timp ce vorbea se îmbujora la faţă şi ochii i se împăienjeneau de lacrimi.
- Iartă-mă, te rog iartă-mă. Am fost un prost să mă întorc la Iulia. Credeam c-o iubesc, voiam să cred asta şi m-am înşelat. Mi-a promis că se schimbă, m-a amăgit cu un cămin, dar au fost doar vorbe. Iartă-mă, mai şopti el
În timp ce vorbea se făcea tot mai mic parcă, se strângea în el, măcinat pe dinăuntru. Întinse mâna spre pachetul de ţigări, extrase una cu grijă şi-o aprinse. Constată că nu-şi putea stăpâni un uşor tremurat al mâinii. Ar fi tras un gât de cafea, dar îi era teamă să nu observe Virginia. Gâtul i se preschimbase în glasspapier iar fumul de ţigară îi accentua starea de inconfort. Făcu un efort şi reuşi să se stăpânească până sorbi din cafeaua ce se răcise între timp. Dar era atât de bunăăă...
- Mă ierţi, Vighi? Să nu mă urăşti...
Ea tresări uşor, parcă atunci trezită dintr-un vis.
Da, ar fi vrut să-l urască, ar fi vrut să-l uite, dar nu-i veneau în minte decât clipele frumoase petrecute împreună, îşi amintea de conversaţiile lor, de clipele când râdeau fericiţi împreună. Nu, nu-l putea urî pentru că i-a făcut viaţa frumoasă. Iar pentru că se întorsese la Iulia, îl iertase. Dar de ce venea acum să-şi ceară iertare? Nu cumva se despărţise iar de Iulia? Nu, nu avea să fie iar umplutură pentru viaţa lui, un surogat, până se va împăca iar cu fosta. Simţea c-o năpădesc lacrimile, şi-ar fi vrut să le pună stavilă, dar nu ştia cum.
- Am rupt-o definitiv cu Iulia, îl auzi vorbind ca-ntr-un vis. Nu mă mai întorc la ea de-ar fi să mi-o ceară în genunchi. Şi mi-am dat seama... vocea i se gâtui brusc şi se transformă în şoaptă... că pe tine te iubesc.
Îşi ridică faţa spre el şi-l privi cu duioşie. Îşi înăbuşea cu greu chiotul de bucurie ce-i clocotea în pieptul tânăr. Întinse mâna şi-l mîngâie uşor pe obrazul ud.
- Prostuţule, şi eu te iubesc!
Moderatori angel_angel39 pustietate_in_floare Ji_Ji admin

Comentarii

poza danbvsb

danbvsb

  • Publicat Acum peste 2 luni
Crepuscul, această povestire are alt autor, iar mie îmi plac finalurile fericite.
poza danbvsb

danbvsb

  • Publicat Acum peste 2 luni
Uitucule, e drept că atunci când iubeşti eşti în stare să ierţi multe, dar nu poţi ierta la infinit. La capitolul fidelitate sunt de acord cu tine
poza moona81

moona81

  • Publicat Acum peste 2 luni
*Silverut,asta cu doua iubite e trasnetolling on the floor
poza danbvsb

danbvsb

  • Publicat Acum peste 2 luni
Noapte bună Pisi happy
poza PisicaNeagra33

PisicaNeagra33

  • Publicat Acum peste 2 luni
n bună
poza danbvsb

danbvsb

  • Publicat Acum peste 2 luni
Silveruş kiss noapte bună. Şi-altă dată nu mai şterge off topic, că nu sunt căpcăun.
poza PisicaNeagra33

PisicaNeagra33

  • Publicat Acum peste 2 luni
https://scontent.fotp3-1.fna.fbcdn.net/v … E1822

că tot invocă cineva pagina asta, na! să nu suferiți de dorul pozelor de la mine big grin exclusivamente cado
poza danbvsb

danbvsb

  • Publicat Acum peste 2 luni
Ezo, dar nu e mâine noapte? Poi ce facem, stăm treji până atunci? Mno, nu că n-aş fi în stare, dar tre' să merite winking Vreau şi eu o Consânzeană de Moş Nicoleta
poza danbvsb

danbvsb

  • Publicat Acum peste 2 luni
Din punctul meu de vedere viaţa te învaţă să devii un închistat, un egoist, un dur neiertător. Nu, nu viaţa, ci oamenii din jur. Ferice de acela care-şi poate păstra bunătatea şi dragostea în asemenea condiţii
poza PisicaNeagra33

PisicaNeagra33

  • Publicat Acum peste 2 luni
big huglady
dacă ești deja cerebral și judeci *rece*, iubirea s-a dus de fffff multă vreme. or mai fi amintiri, obișnuință, orgoliu și posesivitate, dar iubire nu! simplu. și cred că toată lumea de aici vb din experiență proprie, că nu sunt useri de 18 ani.