Mă plimb pe culoare pustii, însoţit doar de ecoul stins al paşilor mei. De-a stânga şi de-a dreapta se înşiruie ordonate uşile odăiţelor, cu câte un nume pe ele. Unele au chiar tăbliţe de identificare, cu date numeroase sau nu prea. De sub unele se prelinge un fir de lumină. În dosul lor, chipuri ascunse în umbră, te urmăresc cu priviri furişe prin gaura cheii. Se mai deschide câte una, poate din curiozitate, poate doar pentru a-ţi arunca vreo vorbă usturătoare în obraz. Obişnuiţi cu solitudinea, mulţi dintre locatari refuză să iasă din comoditatea lor. Puţini cei care au o vorbă bună, măcar de salut, pentru un străin pe care nu l-au văzut în viaţa lor şi speră să nu-l vadă vreodată.
Multe, foarte multe odăiţe sunt goale. Triste şi întunecate, părăsite. "Încerci degeaba străine" par să strige, "am fost odată depozitare de suflet, dar s-a terminat, au plecat."
Trec mai departe, însoţit doar de ecoul stins al paşilor mei.

Moderatori angel_angel39 Galateea admin