poza membru
Regulament
Bloguri

Paradoxul Fermi

Care Fermi? Păi cum care, cel ce făcu bomba atomică...
S-a gândit el că ar fi imposibil ca în jurul nostru să nu fie niscai civilizații extraterestre. Și atunci a emis ipoteza paradoxului (cu al său nume): ei sunt, se manifestă în diferite feluri, dar noi nu-i putem percepe cu simțurile și aparatura noastră decât în măsura în care ei ne permit acest lucru. Iar ceea ce ne "arată" ei ar putea fi doar o "proiecție" dirijată, pentru că nu suntem pregătiți să înțelegem realitatea lor.

Mulți presupun, alții chiar știu că Vaticanul știe mult mai multe decât spune.
Nu cu mult timp în urmă (înainte de a deceda), monseniorul Corado Balduci, un apropiat al Papei, la o emisiune TV spunea: sunt mult prea multe dovezi despre existența extratereștrilor pentru a nega asta. (Deh, stilul lor de a recunoaște ceva indirect - nu spun că există, dar spun că nu pot nega...). Apoi continuă:
Toată religia noastră se bazează pe mărturii ale unor oameni. Ce ne-am face dacă azi nu ne-am mai încrede în mărturiile oamenilor care au văzut sau au avut contacte cu extratereștrii?
Întrebat, de moderator, cum se poate discerne o mărturie sinceră de una mincinoasă, monseniorul a precizat:
Noi avem criterii extrem de stricte cu care validăm sau nu o minune. Aplicăm aceleași criterii și în cazul mărturiilor de acest fel.

Tocmai mă documentasem cu cele de mai sus și nu știam dacă să le postez sau nu, dar am citit blogul anterior și poate fi o completare la el.
Moderatori angel_angel39 Galateea admin

Comentarii

poza Akbar

Akbar

  • Publicat Acum peste 2 luni
El_Magico, ar trebui să-ți fie rușine, din două motive:
1. Dacă doreai textul original, era doar un click și-l descopereai. Doar să te legi de cineva, pentru a avea motiv de scris, nu-i (în original) fair-play...
2. Regulamentul ne obligă să postăm doar în limba română, fiindcă nu toți userii sunt poligloti. Și chiar dacă ar fi, puțini au harul experților pentru a-și traduce singuri la nivelul așteptat de tine.
poza Akbar

Akbar

  • Publicat Acum peste 2 luni
Dude, la ce nivel tehnologic au extratereștrii care pot ajunge aici, ne puteau face una cu pământul în câteva zile (cel mult).

Un simpozion care a durat 5 zile a fost dedicat informării întregii po****ții despre existența și contactele cu extratereștrii. Specialiștii din cele mai variate domenii, inclusiv psihiatrie, au ajuns la concluzia că un asemenea anunț oficial ar produce efecte negative majore. Din acest motiv toate știrile despre extratereștri sunt "luate în tarbaca" de oficialități și chiar sunt generate știri abracadabrante pentru demitizarea adevărului.
matrimoniale - membru fara poza

dude_me

  • Publicat Acum peste 2 luni
Salutare .... nu stiu cati dintre voi ati vazut un documentar al lui Stephen Hawking .... Favourite Places parca se numea .... Acolo aduce in discutie un punct de vedere interesant .... sunt doua mari categorii de civilizatii posibile ... unele care nu ne-ar contacta dar ne-ar observa evolutia ca specia/civilizatie .... iar cea de-a doua categorie .. cei care ne-ar contacta, ar fi cei de care ar trebui sa ne temem deoarece ar fi un soi de "cucerirea Lumii Noi" ... noi fiind Lumea Noua pentru acea civilizatie ...
Hawking spune ca acea civilizatie ne-ar asupri intr-un fel sau altul (biologic/chimic/militar)
poza Akbar

Akbar

  • Publicat Acum peste 2 luni
Lupule, eu n-am prea fabulat, ci am prezentat niște vorbe (sau mărturii) ale unor persoane cu oarecare credibilitate (zic eu).
poza Akbar

Akbar

  • Publicat Acum peste 2 luni
Magicianule, elementar, dacă noi eram mai dezvoltați tehnologic noi îi vizitam pe ei.
Însă nu avem habar cum funcționează navele lor, deci suntem departe de momentul în care am putea face unele, nu chiar la fel, dar măcar pe aproape...
Chiar dacă nu vorbim despre religie, nu trebuie să aruncăm la coș maldărul de documente și artefacte care există în beciurile lor. Nu trebuie să procedăm ca cei care au incendiat biblioteca din Alexandria. Sau ca cei care au distrus artefacte neprețuite.
poza Akbar

Akbar

  • Publicat Acum peste 2 luni
Lupule, ba tu ești de vină. Tu ai început...