poza membru
Regulament
Bloguri

Aualeoooo

Auleooo, moșica, moooor!
Când erai cu capu-n flori,
Cu fusta la subțiori,
Mai strigai moșica mor?!?!?

Culeasă din folclor.

Nu este un pamflet sau glumă. Este doar o încercare de a ne aminti că ne naștem prin durere, trăim de-a lungul vieții în durere, pacea adevărată venind doar prin moarte, singurul eveniment imuabil din viață.
Iar dacă femeia naște în durere, sunt convins că și-ar dori ca aceasta să fie cea mai mare.
Să prețuim femeia și să încercăm să-i alinăm toate durerile, căci, pe lângă toate "îndatoririle gospodărești" (de care, dragii de noi, nu știm ce să mai facem ca să ne fofilam) pe care le are, are și responsabilitatea alăptării, creșterii și educării copiilor cu care ne mândrim. Ei, în privința educației ne mai aducem și noi obolul, dar mai pe fugă, abia în preajma adolescenței și câțiva ani după...

Offf, femeia, care ne înnebunește uneori (sau ceva mai des), dar fără de care nu putem trăi.
Dar când credem că am ajuns la capătul răbdării să conștientizăm că și noi le sâcâim, le scoatem din pepeni și le supărăm, oricât am fi de perfecți (cel puțin în mentalul nostru).

Iertați-ne dacă suntem grobieni uneori, căci, poate, doar ne prostim. Poate vrem să fim iubitori, dar nu ne iese... Noi nu ne prea pricepem să ne exteriorizam sentimentele...

Dacă simțiți că ați ajuns la capătul răbdării, aduceți-vă aminte să iubiți și să vă lăsați iubite.
Iubirea este totul, este începutul, este viața de azi și de mâine.
Moderatori angel_angel39 Galateea admin

Comentarii

poza Akbar

Akbar

  • Publicat Acum peste 2 luni
Deoarece se pare că nu prea s-a înțeles cum e cu durerile, acestea nu trebuie să fie neapărat fizice. La câte vaiete străbat printre cuvinte multora (singurătate, neîmpliniri, despărțiri, ratări, etc), se poate admite că durerea facerii devine neglijabilă (mai ales ca durată).
Blogul nu este despre mine, deci e greu de înțeles de ce mi-ați acordat atâta atenție. Dacă doar vreți să-mi transmiteți că v-am atras atenția, fie pozitiv, fie negativ, o puteți face în particular. În public, deveniți desueti...
Poate că femeia nu face totul în casă, dar, în majoritatea gospodăriilor, face mult mai multe decât un bărbat.

Ammo, răspunsul meu este: da.

Fetelor, dacă vreți să reînviati un partid defunct, hotărâți-vă mai întâi care e doctrina lui: de stânga, de dreapta sau de mijloc. Dacă trageți fiecare în altă parte, cine să vă voteze?
poza gicageo

gicageo

  • Publicat Acum peste 2 luni
Noi bărbații discutăm despre durerile femeii !??silly....tocmai ce mi-am amintit că o amărătă de măsea mă face să mă tăvălesc pe jos de .... " durere " !! olling on the floor