Se șterge cu încetul
prezența chipului tău,
realitatea vieții tale
în carnea mea.
Și când, îndurătoare,
degetele iubirii
vor fi închis această rană,
atunci dragostea mea
va fi muzica mută
a zilelor mele zadarnice.
Această pace atât de râvnită
această pace atât de temută
în care tu
n-ai să mă mai chinui.

Ce aș mai putea adăuga, oare, după ce am scris Sfârșit?
Am scris, dar de ce nu am și simțit? De ce mă încăpățânez, mă agăț cu disperare de amintiri, clipe frumoase dar moarte, vii doar în sufletul meu?
Stau în camera asta în care am visat în trecut la alți ochi și mi se pare că nu am fost eu, ca și cum viața mea a început, vie și colorată, deabia după ce te-am cunoscut.
Totul în afară de tine mi se pare vechi și prăfuit.
Ascult cântece triste cu versuri care parcă vorbesc despre povestea noastră....
Să fi fost oare iubire?
Pun de multe ori în balanță clipe, zâmbete, vorbe și înclin să cred, subiectiv, că DA.
Și ce am rezolvat? Câteva amintiri, atât.
Avem câteva discuții interesante, câteva sărutări incendiare, priviri, atingeri, șoapte...ce nu ni le poate lua nimeni, niciodată...

**-În astea 7 luni care au trecut s-a întâmplat măcar odată să îți dorești să mă vezi sau să îmi auzi vocea?
- Da
- Și de ce nu ai făcut nimic?
- Ba am făcut, dar tu nu ai vrut să vorbești, mi-ai închis..
- Dar eu nu spuneam decât alo...
- Ce are a face, mie îmi plăcea!**

https://youtu.be/PkJwD2gK10I

Cum îți rămâne în suflet, peste ani, o mare iubire? Cum poți depăși acel: *ce ar fi fost dacă...?*

Moderatori angel_angel39 Galateea admin