Sunt obosita...
Privesc absenta ferestrele de la care ar trebui sa mi zâmbească curcubeele, delicat zugrăvite de mânuțele gingașe ale copiilor" : totul va fi bine!"
Oare?
Încerc sa deslușesc asta pe chipul trecătorilor, poate ma convinge și pe mine cineva.
Poate acel tata ce se încăpățânează sa și învețe fetita emotionata, tematoare si stangace, sa meargă pe bicicleta. Sau poate cei doi adolescenți, mana în mana, anonimi, ce și zâmbesc proaspăt și tinereste, neincorsetati de prezenta vreunei protecții sub forma de masca.
Sau poate vânzătoarea de verdețuri, cu portbagajul mașinii ticsit de leuștean și pătrunjel, gata sa tragă cu rapiditate "zăvorul" în cazul în care vreo uniforma albastra se zărește la orizont.
Dar oamenii ce au făcut coada în fata bancomatul, vizibil exasperați de căldura în care sunt nevoiți sa stea la distanta regulamentara, dar și de incetineala cu care se mișcă colegii de rând?
Sa fie oare cei trei ce așteaptă autobuzul, timp în care și împart injurii reciproce, pe ton ridicat, neinteresați de spectacolul oferit și nici de regula ce le solicita protejarea fetei în mijloacele de transport? N am observat apropierea autobuzului decât la zgomotul specific de uși ce se deschid. Privesc cu coada ochiului, curioasa sa constat dacă celor trei li se permite accesul. Pe treptele ușii din spate, ornamentata cu inscripția "coborâre", își face apariția anevoie o bătrânică. E supraponderala, cu haine ponosite, cu chipul arat de riduri și inchilozata de spinare. Hainele i sunt sărăcăcioase, " țipă pe ea", iar baticul negru i a ajuns aproape pe ochi. Siroaie de sudoare i se scurg spre barbie. Fusta plisata e gaurita din loc in loc, iar ciorapii lungi pana la genunchi o sugruma si ii lasa carnea sa se reverse peste marginea lor. Preț de o secunda, m am întrebat dacă are dinți. Nu mi dau seama, căci nu zâmbește, iar fața ii este acoperita corespunzător de masca. Taraste după ea o sacoșă imensa de rafie, ticsita numai ea știe cu ce, căci i a ferit conținutul cu un ziar. Un om al ordinii își face pomana și ii coboară plasa pe scări, lăsându i libertatea de a și strecura kilogramele trupului pe marginea trotuarului.
Oare și ea crede ca va fi bine?
Pentru cei trei , sigur n a fost, la vederea omului de ordine au făcut stanga_mprejur
Ma smulge din analiza o gașca de prichindei veseli, deciși sa nu mai treacă pragul căminului lor pana nu vor fi epuizat și ultima resursa de energie. Care desenează cu creta colorata, care sare sotronul, unii se aleargă, iar alții, ceva mai mari, schimba impresii despre jocurile de pe telefon! Ce viata! Îmi vine o pofta nebuna sa sar elasticul sau coarda, sa joc un badminton sau chiar sa privesc băieții cum se cearta la rișcă!
Da, cu siguranță că lor totul li se pare în alte culori.
Zâmbesc...
Un biciclist, nu foarte sensibilizat de peisaj, ma claxonează puternic, semn ca i am încălcat teritoriul. Unde te grăbești, nene, hm? În jur e prospețime, e tinerețe, e atâta verde și atâta veselie!
Sau poate ca nici tu nu crezi ca într o zi va mai putea fi bine?!
II scot limba, însă doar în gând. Din reflex strâng poșeta, o lipesc mai tare de mine, parca pentru a ma asigura ca nu mi citește în priviri ce tocmai am făcut și mi o șutește. Doar asa, ca să mi facă în ciuda și sa ma vadă cum ma imflamez. Cu ocazia asta îmi amintesc ca trebuie sa iau pâine. Trec pe lângă covrigăria ce se deschide la ora 6 în fiecare dimineață, de unde muncitorii de la schimbul 1 își fac proviziile. Dar acolo n are ce mi trebuie mie. Nu i nimic. Sunt obosita, dar nu protestez.
Dau coltul și dau nas în nas cu "gradina botanica", asa am botezat o eu!
Daaa! E mult de când n am mai trecut pe aici. De regula încerc sa ocolesc zona.
Îmi rotesc rapid privirea, privire ce o cauta pe Ea.
Nu, azi nu e aici. Realizez ca n am mai văzut o de ceva vreme. Și, totuși, ii zăresc chipul și silueta firava, de parca ar fi în fata mea. Trupul ii e delicat. Parul blond și ars, ii încadrează o față mult prea umflata, ce nu se asortează cu restul. Niciodată n am zărit o alta șuviță, de o alta culoare. Dar poate ca a îmbătrânit, iar albul nu este în antiteza flagranta cu galbenul spalacit. Iarna poarta un turban, ce pare mai mult o cârpă înfășurata în jurul capului, menita sa o apere de frig. Când e prea rece, renunță la cârpă în favoarea unei căciuli multicolore, croșetata de mana, cu aspect bufant, ce seamănă cu o oala. Ochii ii sunt mereu triști, sticlosi, și privesc undeva dincolo de tine. Pare pierduta într o lume a ei. Poate în lumea florilor pe care le îngrijește și le plantează atât de ordonat. Ma gândesc ca o ajuta și unghiile lungi, neîngrijite și încovoiate, ca de vultur. Poate ca în lumea ei, Ea este o zână, turbanul ii e o diadema din lăcrămioare și narcise. Iar în loc de straie poarta salbe din margarete și nu ma uita.
Poate ca din lumea ei sădește toate acele minunății.
Căci lumea asta, arata cu totul diferit pentru ea.
Aici e tărâmul de unde culege chiștoace de pe jos. E locul pe care mi închipui ca l cutreiera de dimineață până seara, căci deseori o zăresc "înarmata" cu un căruț paradit in care marfa variază. O zi e cu cartoane, în alta e cu resturi din fier, pe care le duce constincioasa la reciclare, și n schimbul cărora nu primește mai nimic. Asta când primește ceva, căci uneori o vad de la fereastra, întorcând se cu căruțul plin.
Numai Ea știe unde se duce...
Și poate ca nici nu are cui spune ca e obosita. Ca mine.
Și poate ca n are cui se plânge ca taraste după ea niște papuci rigizi ce i au rănit picioarele și i au săpat în carne
Și poate ca în zilele în care nu scapa de "încărcătură"nu are ce manca.
Și n acele zile de restricții, cum o fi supraviețuit?
Centrul de reciclare a fost închis și declarații pe propria răspundere în mod sigur n a avut...
Ma întreb unde locuiește. Ca mi e greu sa cred ca în blocul a cărui gradina o îngrijește cu atata daruire...
Și în mod sigur nu are internet, și matrimoniale sau măcar un TV de bucătărie, de unde sa afle ca a fost pandemie pe motiv de Covid.
Ce o fi în mintea ei văzând i pe toți mascați?
Da, e mult de când n am mai văzut o!
Poate ca nici nu a apucat sa și vadă gradina rodind, inundata de toate frumusețile pământului! Și, în mod straniu, niciodată n am observat o ingrosand rândurile babuțelor ce stau pe la colturi de magazine si vând buchetele cu flori de gradina...
As vrea sa cred ca pentru Ea... a fost bine. Însă... nu pot!
Dar tu?
Tu ce ai făcut de pandemia asta?
Pentru o clipa, doar pentru una, ai realizat, omule, cat esti de norocos?
Te ai oprit din tumultul existentei sa apreciezi ceea ce ai?
Ai ridicat privirea catre cer si ai mimat macar din buze un " multumesc"?
Si n asta zi de sarbatoare, la morti ai dus lumina si o floare?

Moderatori angel_angel39 Galateea admin