Dear diary...

Azi ploua...
Ce recuzita mai potrivita pentru aceste randuri? N-as putea gasi una...
Ba da!
El!
Langa mine.!
Amandoi in mijlocul patului desfacut, sa-i simt barbia sprijinita pe umarul meu drept, sa-i aud susurul in ureche, matasos si umed, sa-i am pieptul lipit de spatele meu, si mainile pe abdomen, picioarele sa ni se atinga la mm , cu gleznele parca legate de o funie invizibila, iar eu sa ma imbat cu dorinta de a-mi face culcus in toata fiinta lui.
Dar cine naiba ar mai fi capabil sa scrie ceva corent , cu el atat de aproape?
Ferestrele sa ne fie porti deschise spre Univers, soarele cu un suras strengaresc pe chip sa-si intinda mainile pana la trupurile noastre, pe care sa ni le inlantuie intr-o hora de mangaieri fierbinti, epidermele sa ni se contopeasca intr-un pergament zugravit intr-un caleidoscop de culori .
Istoviti de acest festin , sa ne scufundam intr-o mare de cearceafuri albe si reci, rataciti in ceața nascuta de fierbinteala trupurilor noastre.
Urasc cearceafurile! Anuleaza parfumul de EL. De trupul lui, de umbra lui , de forma lui..
...Privesc pagina alba.
E tot un fel de cearceaf...
Dar e ceva mai mult aici. Pagina asta, e serpuita de emotii si ganduri . Si poarta parfum de dor...
Precum scrisorile copilariei.. Mi le amintesc perfect. Cat de pretioase -mi erau paginile, cu cata grija scrijeleam literele , in cea mai desavarsita caligrafie. Uneori ardeam marginile hartiei, cateodata faceam desene , iar cand aveam lumanari colorate, picuram ceara si faceam modele. Dar niciodata nu lipsea floarea. Cartile-mi devenisera clasoare cu flori presate, ierbare pestrite, in care fiecare mica bijuterie parfumata avea o poveste. Niciodata nu le culeageam la intamplare, mereu o alegeam pe cea perfecta, desi in ochii mei toate erau. O priveam indelung , ii inspiram mireasma, cateodata o apropiam de buze si o sarutam. Uneori ii sopteam gandul meu si o potriveam apoi cu delicatete intre paginile uriase, intr-o pozitie cat mai confortabila, atenta sa nu -i fac vreun rau sau sa-i stirbesc din frumusete.
Azi n-am floare.
Daca as fi avut, poate ar fi fost un trandafir.
Habar n-am daca-i plac. Mie nu.
Da, da, stiu. Un sacriegiu. Sunt una din " acele femei"! O "bestie"!
Ai sa te intrebi , ce fel de suflet ratacit e acesta, sa nu-i placa trandafirii?
Nu stiu , poate unul ce-si simte esenta ingradita intr-o retea de sarma ghimpata. Poate sunt spini de trandafiri.
Si totusi, am vaga senzatie ca lui ii plac. La fel cum am convingerea ca nu a daruit prea multi.
Eu prefer florile de camp. Sunt delicate , si colorate, si puternice, rezista oriunde, si pe orice vreme.
Nu sunt maiestuoase, admit! Dar au ceva...ceva al lor. O dulceata. Dulceata din flori de camp. Hmmm...zambesc. Imi inchipui Primavara. Zana Renasterii. De ce ar avea o cununa de trandafiri? Nu mai bine i s-ar potrivi una din flori de camp?
...Si totusi...este floarea iubirii. Patentata, universal acceptata, un cliseu destul de obositor, pentru gustul meu, si poate...neoriginal.
Ma apropii de fereastra. E acolo, intre alte balarii. Si intre alte soiuri ce-ti capteaza privirea.
Dar mie imi place acela. E mic , cu spatele incovoiat de ploaie. E pitic. Dar atat de placut. Un roz , dar nu cel de bomboana, sa te doara dintii instantaneu, doar privindu-l, ci mai degraba un mov, un liliachiu, lila. Pfff! Nu ma pricep la culori. Pariez ca este si parfumat! Nu stiu de ce. Putini trandafiri sunt parfumati, si in mod sigur nu cei intepeniti, de sera, cu aspect steril si protocolar. El e gingas, te indeamna sa-l mangai , sa-l savurezi ...sa ai grija de el, caci e plapand. Asa ma simt eu azi...
Da, stiu, nu par.
Am mai degraba aspect de cactus sau de iedera sufocanta, acaparatoare, incapatanata , greu de inlaturat, aspra precum un smirghen, si veninoasa. Ca un parazit intestinal de care nu mai scapi. Stiai ca iedera e toxica? Poate ca asa sunt si eu.
Dar azi ma prefac ca ele nu exista.
Azi am sa intorc privirea, si am sa aleg trandafirul, si am sa aleg sa ma simt ..." delicata", expusa, desi , teoretic, am tepi. Dar poate s-au uscat de dor. De dorul de a fi privit, atins... Sau poate ca nu mai are caldura, pe care o avea candva. Si nici lumina privirii lui. Poate ca a luat nastere dintr-o biata samanta, sadita la intamplare, si ulterior abandonata. Uneori se zbate in mlastina gandurilor si tanjeste dupa un strop de apa vie . Sau dupa un cuvant. Am auzit ca daca le vorbesti, florile vor simti caldura si tandretea din vocea ta, si te vor rasplati, crescand armonios.
Inflorind...
Daca le vorbesti...
Sau ...se sting...
O petala azi, una maine.
Uneori le auzi izbind linistea in cadere...
Si ti se face mila.
Le poti culege, cand gasesti o clipa de -a te smulge din vartejul propriei vieti
Si poate realizezi ca nu te lasa inima sa le arunci la gunoi
Te simti vinovat, caci trebuia sa-l ingrijesti.
Incerci sa repari ceva, sa nu te desprinzi de tot.
Si dai fuga infrigurat la pravalia cu cristaluri scumpe. Si nu te zgarcesti. Alegi cel mai frumos bol. Il privesti. Esti multumit. E autentic. Si indecent de scump, dar asta iti creaza iluzia alungarii, pentru un moment, a gustului de fiere, si pelin.Zambesti vanzatoarei, ce ti-l impacheteaza cu grija. Un cavou. Dar nu-ti dai seama. Ajungi acasa si- l desfaci cu emotie, caci te-a costat o valiza de bani. Lumina il insufleteste cu putina sclipire, o unda de culoare
Il protejezi cu palmele. Dar e rece. Si gol. Ca tine...
Iti amintesti de petale. Le atingi. Inca au pielea de catifea. Si parfum... Le asezi incet. Parca ai vrea sa reconstruiesti floarea...
Dar ea nu mai este...
Caci n-ai avut grija de ea.
Si poate ca acum, abia acum,...doare.

" Sa nu uitam nicicand sa iubim trandafirii"!
... parca era un cantec...

Moderatori angel_angel39 Galateea admin