Pe cărările vieţii paşii m-au dus atât în sus, cât şi în jos. Deal, deal... apoi o altă vale. Nu a plângerii. A liniştii.
Zic: ce bine-mi pare că pot vedea pe unde-am fost!

Mai pot întrezări un drum ce duce undeva. Acela de întoarcere nu-l văd. Nu contează.

Deşertul nu era în itinerariu, am trecut tangenţial, din eroare de orientare. Acolo rezistă numai unele animale veninoase ori înţepătoare. Şi lipsa apei dăunează grav la orice. Cea de ploaie este binefăcătoare.

Gândeam că acei ce rezistă la frig sunt de admirat. Chiar la Cercul Polar n-am ajuns, dar am văzut poze cu aurore. Frumos!

Şi totuşi, zona temperată are de toate: păduri de fagi, fluvii şi pâraie susurânde, câmpii întinse, cu lanuri pentru hrană diversificată. Câte o depresiune vizibilă numai de sus, din munte ori de pe podiş. Şi seara, de pe dealul cu fâneţe necosite.

Pănă la oceane, mai vizitez mările colorate în fel şi chip. Oprire pe o stâncă, să ascult valurile cum se ceartă cu uscatul. Unele s-au învăţat a muşca pe furate. Nu prea înţeleg de ce.

Călător pe poteci, căci autostrăzile sunt prea rapide, iar căile ferate nu mai sunt la modă pentru admiratori de peisaje.

Aflu fel şi fel de la cei ce cunosc şi alte drumuri. Fiecare cu harta lui. E bine. Geografia oamenilor ar trebui să fie ştiinţă.

Cargo - Toamna https://youtube.com/watch?v=J9ga0ExMR98

Moderatori angel_angel39 Galateea admin