O cană de ceai fierbinte în fața mea ... Aburii se duc înspre lampa de deasupra mesei ca un fel de cascadă întoarsă cu susul în jos. Sunt în barul în care mă duc de fiecare dată în pauza de masă când sunt la birou. Nu este cel mai select bar din oraș dar este aproape de birou și în plus este mic, ascuns de ochii lumii. Este un local unde te poți retrage să îți aduni ideile , întotdeauna liniștit , cu un radio răgușit pe fundal.
Este locul unde ne-am întâlnit prima oară. Tu trebuia să te întâlnești cu niște colege și nu știai exact unde este iar tu , după cum îți era obiceiul , ai vrut să ajungi mai devreme. Ai fi așteptat afară sosirea colegelor numai că era o zi ca astăzi. O zi de toamnă târzie când ultimele frunze căzute fugeau parcă de adierea rece a vântului și de stropii de ploaie care nu încetau să cadă. Citeam ziarul sorbind din cafeaua fierbinte când, la un moment dat, simt o mână smucindu-mi umărul. Tocul pantofilor tăi se agățase în parchetul vechi și tocit. Am ridicat privirea din ziar iar ochii mei s-au oprit asupra unui chip care, precum un copil care tocmai a spart o fereastră din joacă, nu știa dacă să râdă sau să se ascundă văzând cafeaua întinsă pe cămașa mea.
Prima noastră întâlnire oficială a fost a doua zi. Te-ai oferit să cumperi altă cămașă în locul celei pătate și nu ai acceptat un refuz. Ai aflat atunci că nu prea îmi place la cumpărături, eu voiam să o luăm pe prima care am văzut-o iar tu m-ai plimbat ore întregi. Cred că am înlocuit atunci jumătate din garderoba mea. De atunci nu a fost zi în care să nu ne vedem. Mă completai într-un mod ciudat, erai practic inversul meu dar ne înțelegeam de minune.
Nici măcar cafeaua nu îți plăcea. Îți plăcea ceaiul. Erai de fapt o enciclopedie ambulantă în domeniul acesta. M-am convins de asta după ce ne-am decis să locuim împreună. Știai exact ce plante să folosești dacă aveam o migrenă, sau dacă sinusurile mele începeau s-o ia razna.
Am trecut printr-o mulțime de încercări împreună. Am trăit nenumărate aventuri. Avem o mulțime de fotografii care stau mărturie. Iar astăzi doar fotografiile și amintirile mi-au mai rămas.
M-am întors cu pași rari la barul nostru uitat de lume. M-a întâmpinat cu aceeași vopsea bătută de vreme, același parchet care ne-a făcut cunoștință mi-a salutat pașii. Acum îți caut parfumul în aroma acestei căni de ceai din fața mea.
Sunt din nou în locul acesta unde timpul pare că a încremenit și te aștept din nou să vii...

Moderatori angel_angel39 Galateea admin