Aud din nou ceasul deșteptător de pe noptieră .
Îmi iau papucii și ies din cameră ... ah , să nu uit telefonul , trebuie să caut un loc de unde să pot cumpăra niște tufe de trandafiri albi ... nu mai fac greseala de a lua un buchet , tot timpul spui că florile trebuie să-și trăiască viața nu să fie omorâte doar pentru că “dau bine” . Și nu , n-am uitat că îți plac cei albi pentru că , spui tu , sunt puri și îți transmit o stare de liniște . Te aud când vorbești cu plantele din grădină și într-adevăr : se pare că le înțelegi .
Intru în bucătărie și pun cafeaua pe foc . Poate ar trebui să iau un espressor dar prefer gustul cafelei făcute în ibric . Fac și pentru tine dar nu o pun în ceașcă ... tu o bei cu lapte și de fiecare dată când am încercat să le combin nu prea a ieșit cum îți place ție .
Iau ceașca mea , cea care mi-ai făcut-o cadou când am fost la munte și încă nu locuiam împreună și ai spus că așa vei fi cu mine în fiecare dimineață ... ce vremuri au fost acelea ... stăteam fiecare cu chirie în colțuri opuse ale orașului și era o adevărată luptă să ne întâlnim după serviciu și să ajungem după aceea acasă să ne putem odihni pentru următoarea zi de lucru .
Sunt afară , în grădină , și în aer se simte o răcoare . Este început de toamnă iar frunzele încep să părăsească arborii ce le-au fost gazdă peste vară . Știu , ție nu-ți place anotimpul acesta , spui că te întristează să vezi copacii cum își întind ramurile dezgolite către cer căutând parcă atingerea frunzelor .
Gata ... am găsit ... par frumoși trandafirii aceștia în imagine , voi trece pe la magazin cât de devreme pot ... de îndată ce îmi termin cafeaua .
Iată-mă cu trandafirii în brațe așezându-i pe banchetă .
Am deja tot ce am nevoie pentru a-i planta , și asta mulțumită ție pentru că ai avut grijă tot timpul să fiu organizat și să gândesc mai mult înainte de a acționa .
Sunt în sol acum . Aveai dreptate ... par să se lumineze atunci când sunt sădiți ... aproape la fel cum te-ai luminat când ai văzut casa ce urma să devină a noastră prima oară .
Acum că am terminat mă așez pe pământ și mă odihnesc puțin ... Ridic privirea preț de o secundă și văd cum florile tale se unduiesc ușor în briza tomnatică , parcă spunând bun venit noilor vecini . Le spun și eu bun venit ... iar ei se zgribulesc într-o adiere de vânt . Să mă fi înțeles oare ? Să-mi fi răspuns la urare ? Cred că da ... tu ai spus întotdeauna că și florile au suflet .

Acum tot ce îmi doresc este să învăț să vorbesc cu ele și să le înțeleg la fel de bine cum o făceai tu .
Aş vrea ca ele să-mi povestească despre tine , despre sufletul cald și pur care le-a îngrijit atât de mult timp . Aş vrea să-mi spună tot ce am greșit față de tine și să-mi cer iertare în fața lor pentru că ele sunt acum cele care îmi înseninează ziua așa cum o făceai tu cândva .

Moderatori angel_angel39 Galateea admin