poza membru
Regulament
Bloguri
Draga mea,
Mulţumesc celui de sus, ştii tu, vecinului tău de la etajul IV, care a făcut să ne întâlnim. Îţi mai aminteşti cum a fost prima noastră întâlnire? Eram decepţionat deoarece am fost părăsit. Noroc că nu am murit după ce m-a lovit TIR-ul acela. În timp ce am stat în comă, am căutat luminiţa de la capătul tunetului, şi exact atunci când simţeam că totul era pierdut, am găsit-o. Era acolo în faţa mea, erai tu Luminiţa. Îmbrăcată în alb, ca orice asistentă, doar că tu erai altfel, erai pătată cu sânge. Mi-ai spus atunci că te-ai îndrăgostit de mine la prima vedere. Aşa era, doar îţi plăceau morţii, nu degeaba lucrai la morgă.
Eram slab, şi nu îmi simţeam picioarele, dar m-ai făcut să îmi revin, după ce le-am simţit pe ale tale. Acel miros m-a făcut să cred că în viaţă există lucruri mai înspăimântătoare decât moartea.
Îţi mai aminteşti tu Luminiţa când ne-am despărţit în holul spitalului? Mi-ai spus, că vrei să ne mai întălnim. Şi eu am vrut la fel, de aceea încercam să mă sinucid tot timpul. Ştiam că dragostea merită sacrificii, era mult prea simplu să te vizitez în fiecare zi.
Îţi mai aminteşti tu Luminiţa, când am ne-am sărutat pentru prima dată?Ştii tu chiar după ce am încercat să mă mutilez. Nu o să uit niciodată când în loc de limbă, erai cu buza mea inferioară în gură. Îţi plăceau chestiile sadice.
Îţi mai aminteşti când am făcut pentru prima oară dragoste? Nici eu nu pot uita. Patul din cadavre a fost locul ideal, pentru un asemenea eveniment.
Doctorii spuneau că am nouă vieţi ca pisica, dar tu nu credeai în aceste lucruri, de aia m-ai obligat să încerc să mă sinucid şi a zecea oară. Şi am reuşit, nu am murit. Aveai dreptate, lama chiar nu taie aşa rău.
Îţi mai aminteşti, când lăsând la o parte orice lucru normal, mi-ai cerut mâna iari eu ţi-am dat-o? Oricum eram dreptaci, nu mă foloseam de mâna stângă. Tu, apoi, îmi povesteai adesea, cum dormeai şi te înveleai cu mână mea sii ce lucruri mai făceai cu ea. Erai o sadică nesatulă.
Îţi aminteşti când am fost în armată? Eram în plin război, tu mă aşteptai. Şi eu am vrut să te văd, dar mă obligau să îmbrac vesta antiglonţ. Ultimele zile, au fost cumplite. Scrisorile tale m-au făcut să mă împuşc în cap, şi ne-am revăzut. Îmi păreai la fel de frumoasă ca în prima zi, deşi am orbit cu un ochi.
Toate era frumoase, până când te-ai îndrăgostit, sau cel puţin purtai o idilă romantică, cu paraşutistul paralizat din salonul V. Eu te întrebam mereu ce are el şi nu am eu. Tu îmi răspundeai, zâmbind, cu gura plină de sânge, că el e mai tot timpul rece, şi că ţi place cum luptă cu moartea. Că spre deosebire de mine, el îşi revine greu din comă, iar eu îmi revin instantaneu, doar trebuie să te simt.
Nu am vrut să sufăr din nou, nu suportam să fiu părăsit din nou, acesta e motivul pentru care l-am ucis pe ticălos.
Ai plâns o zi, după care lucrurile au revenit la normal. Mi-ai spus că mă iubeşti mai mult ca oricând, şi mi-ai arătat cum ţi-ai tatuat pe spate numele meu, cu un fier încins în foc.
Şi eu am făcut la fel, pentru dragostea ta făceam orice.
Totul a mers bine, până te-ai îndrăgostit de leprosul din salonul VII. Îţi plăcea cum gagiul îţi făcea cadou, ba o mână, ba o ureche. Tu nu ştiai ce boală are, credeai prea mult, în sacrificiul uman adus dragostei. Poate că nu ştii, dar eu i-am dat foc atunci dimineaţa, când a ars jumătate spital. Şi tu, iar ai venit la mine.
Îţi mai aminteşti când m-ai scos la plimbare în curtea spitalului? Când mă plimbai cu căruciorul, şi ca să îmi araţi cât mă iubeşti mai împins sub o maşină. Nu m-a interesat piciorul pe care mi l-au amputat atunci, te aveam pe tine.
Sau când ne-am jucat de-a spânzurătoarea? Atunci când eu eram spânzurat şi tu te prefăceai că nu ştii cuvântul. Am stat atârnat 3 ore, că între timp ai şi adormit. Te-am iertat din nou, şi ţi-am şi mulţumit. Atunci mi-am dat seama ce bine merge faţa mea vânătă cu cămaşa pe care o purtam.
Toate ţi le-am iertat, Luminiţa, dar nu am putut uita ziua în care te-ai îndrăgostit brusc de sinucigaşul cu bombă. Nu mă băgai în seama. Toată ziua stăteai cu el. Te jucai puzzle. Dar nu ai reuşit să îl termini. Să ştii eu i-am ascuns o mână şi un picior.
Acum trebuie să închei draga mea. A venit comitetul de execuţie. Mă gazează. Tot pentru tine draga mea. Eu chiar nu credeam că o să mori de la 20 de lovituri de cuţit. Uite las aici coroana pe care am cumpărat-o. E din plante moarte cum îţi place ţie. Oricum nu e nimeni cine să îţi viziteze mormântul, şi să îţi aducă flori vii. Să mă aştepţi că ne vedem repede. Trebuie să recunosc, într-un târziu, că şi eu cred în dragoste între viaţă şi moarte, dar e mult mai frumoasă cea de după moarte, că atunci e mai multă răcoare în sufletul nostru. Nah pa.
P.S. Uitasem. Îţi mai aminteşti când mi-ai cerut inima?, şi ţi-am dat-o. Nu am suferit, aveam o inimă artificială.
Cu toată dragostea
Al tău veşnic,
Moderatori angel_angel39 Galateea admin

Comentarii

matrimoniale - membru fara poza

Cristian1980

  • Publicat Acum peste 2 luni
"si dupa tot planul asta" - Nu e plan, e prima reactie pe care o am instinctiv.

It`s a big difference
matrimoniale - membru fara poza

Cristian1980

  • Publicat Acum peste 2 luni
Eterna_enigma, nu, aleator am deschis sa vad si mi se paru ok.

Nu pot avea rabdare sa citesc blogurile de gen "ca sa fie bine, sa nu fie rau" care abunda pe aici cu love, cu ce ar fi daca ar fi etc
poza Alterego

Alterego

  • Publicat Acum peste 2 luni
Tchuss oameni buni. Cica ma duc sa ma tund. Poate ne citim mai incolo.
matrimoniale - membru fara poza

Cristian1980

  • Publicat Acum peste 2 luni
Eterna_enigma pt a da un ex simplu si nevinovat : cand ai intrat pe siteul asta acum x luni, n-am citit blogul tau, nimic, am verificat pe rapid sa vad poza, inaltimea si greutatea.

In secunda urmatoare erai complet dezbracata si evaluarea intra in alte detalii ce tin de anatomie ce nu pot fi spuse aici.

In felul asta sunt multi barbati, poate toti, doar ca asta inseamna "durerea" mare pe care tre` sa o asezi la poartea constientului inainte de a zice ceva.
matrimoniale - membru fara poza

Cristian1980

  • Publicat Acum peste 2 luni
Heh, cunosti barbatii prea bine.

Eu unul ma detasez si ma restrictionez cat pot pt ca evaluarile mele sunt strict facute pe sexual din prima secunda in care vad pe cineva.

D-aia zic : usor usor, caci te haleste abisalul.
matrimoniale - membru fara poza

Cristian1980

  • Publicat Acum peste 2 luni
Eu zic c-ai ramane un pic mirata Eterna_Enigma daca ai sti macar o bucatica din ce zace tacut in umbra inconstientului meu in ceea ce te priveste.

Chiar si asa open-mind cum esti. E ok sa fii decent, tho

Daca am mere pe primul "feeling" ar fi haos, cel putin eu asa sunt.
poza Alterego

Alterego

  • Publicat Acum peste 2 luni
Nu, nu draga mea, nu primesti. Termini pauza si inapoi la munca. Tara asta are nevoie de oameni harnici ca sa prosTpere. happy)
matrimoniale - membru fara poza

Cristian1980

  • Publicat Acum peste 2 luni
happy Heh, eram curios asa ca si mental : ca daca eu muncesc sa munceasca toti happy

Propuneri ar fi multe dar nici una nu are voie sa treaca in scris, aici. Ele raman la adapost.
poza Alterego

Alterego

  • Publicat Acum peste 2 luni
As avea eu niste propuneri, dar uneori sunt al dracu de indecent. happy))
matrimoniale - membru fara poza

Cristian1980

  • Publicat Acum peste 2 luni
Azi esti libera Eterna_Enigma ?