„Asta numeşte Martin înregistrare. Şi spunând asta, el porneşte de la bogata sa experienţă, care l-a adus la convingerea că nu-i prea dificil să seduci o fată, ci mai dificil este – fireşte, dacă suntem animaţi în această privinţă de o înaltă exigenţă cantitativă – să cunoşti întotdeauna un număr suficient de fete pe care încă nu le-ai sedus.
De aceea el pretinde că e mereu nevoie, oriunde şi oricând se iveşte prilejul, să desfăşori o largă acţiune de înregistrare, adică să înscrii în carnet sau în memorie (în principiu, Martin se bizuia pe memorie) numele acelor femei care ne-au captivat atenţia şi care cândva ar putea fi contactate.
Contactarea e o treaptă superioară a activităţii; asta înseamnă să stabileşti relaţii cu o anumită femeie, s-o cunoşti şi s-o faci să devină accesibilă.
Cel căruia îi place să privească înapoi, cu orgoliu şi cu lăudăroşenie, pune întotdeauna accentul pe numele femeilor avute; în schimb, cel ce priveşte înainte, spre viitor, trebuie să se asigure, în primul rând, de un număr suficient de femei înregistrate şi contactate.
În afară de contactare mai există o singură şi ultimă etapă a activităţii, şi eu ţin să subliniez, spre a-l mulţumi şi a-l îndatora pe Martin, că acei bărbaţi care nu urmăresc decât atingerea acestei ultime trepte sunt nişte bărbaţi amărâţi şi primitivi, amintindu-mi de fotbaliştii de la ţară ce se îngrămădesc, fără cap, la poarta adversarului, uitând că, pentru a înscrie un gol (şi nu numai unul, ci încă multe altele) nu ajunge doar setea pripită de a şuta, ci e nevoie, înainte de toate, de un joc de câmp temeinic şi cinstit”.

„Martin a împins toată aventura (ca de atâtea ori) pe făgaşul unui joc autoamăgitor. Da, acesta-i cuvântul. Toate înregistrările şi contactările nu sunt pentru el nimic altceva decât un joc al autoamăgirii, prin care încearcă să-şi păstreze iluzia că nimic nu s-a schimbat, că îndrăgita comedie a tinereţii se joacă în continuare, că puterea de altădată nu a scăzut şi că labirintul nesfârşit al femeilor a rămas şi va rămâne mereu domeniul lui de explorare”.

„Martin nu mai e demult tânăr, mi-am urmat eu firul meditaţiei. Îşi iubeşte soţia cu fidelitate. Trăieşte de fapt, în cea mai perfectă armonie conjugală. Aceasta-i realitatea. Dar iată că peste această realitate, şi paralel cu ea, la nivelul unui autoamăgiri, înduioşătoare şi nevinovate, continuă să se desfăşoare tinereţea lui Martin, o tinereţe agitată, neastâmpărată, veselă şi rătăcitoare, o tinereţe transformată într-un simplu joc, care nu mai e în stare, cu niciun chip, să depăşească linia de demarcaţie a propriului teren de joc, să atingă viaţa însăşi şi să se realizeze ca realitate. Şi, întrucât Martin e un cavaler orb al Necesităţii, el şi-a transformat aventurile într-un Joc inofensiv, fără să-şi dea seama măcar de acest lucru, investind necontenit în el tot sufletul său înflăcărat”.

(Milan Kundera – „Iubiri caraghioase” – „Mărul de aur al dorinţei eterne”, traducere din cehă de Jean Grosu, Ediţia a II-a revăzută, Bucureşti, Humanitas, 2002, p. 51-76)

Moderatori angel_angel39 Galateea admin