Regulament
Bloguri

de vorba cu...mine..

Omul a fost creat frumos, Dumnezeu l-a inzestrat cu multe calitati dar el, omul le ignora si ma intreb : cum sa te lase indiferent privirea unui copil, disperarea unei mame si chiar privirea trista si sincera a unui caine, durerea ochilor care plang si care iti arata cat de ranit e sufletul? Ma bucura roua de pe flori si ma doare caderea frunzelor . Adevaratele valori se afla in noi..de ce ne facem ca nu simtim, ca nu observam, ca nu vedem? Ce crunt e sa realizezi ca tu simti, vezi, observi si ca de fapt esti doar folosit si daca renunti sa mai iubesti neconditionat, daca-ti permiti sa ceri macar un pic de atasament, de omenie, de suflet esti privit ca un ciudat...Cum sa-ti permiti sa cracnesti si sa ai aceste pretentii cand pana acum ai fost doar un om de sacrificiu? Ramai asa, distrugete pentru ai multumi pe ceilalti ca ei sa te poata strivi, nu ridica fruntea...ce drept ai tu? Tu trebuie sa suporti doar asta ti-e menirea. Hmm...nu e drept. Orice om are nevoie de alint indiferent de varsta, de mangaiere pentru ca e om si nimeni nu poate suporta la infinit doar povara. Nimic nu-i mai sfasietor decat durerea sufletului neanteles , neamplinit si neampacat. Vine o vreme cand obosesti pentru ca toata viata ai asteptat fara sa ceri doar oferind mereu, iara si iara....si vezi ca trec ani, ca defapt mereu va fi asa, ca-i vina ta ca nu ai stiut sa-ti faci viata, sa te impui, sa alegi si sa faci sa-ti fie bine. Poate asteptarea te-a obosit si ti-ai pierdut speranta dar nu trebuie sa-ti pierzi increderea. Am trait clipe cand ma simteam agatata....undeva intre viata si moarte..e cumplit si de nedescris sentimentul, trairea, clipa.Am simtit nevoia sa strig " exist , inca exist , priviti-ma si ajutati-ma sa ma ridic" Dar nu era nimeni in jurul meu si mi-am calcat pe ranile sangerii dar am continuat sa lupt.E nevoia de multa lupta in primul rand cu tine si de dorinta de a trai si a invinge orice, cu atat mai mult cu cat esti atat de singur. Nu-ti plange de mila pentru ca nu faci decat sa te afunzi. Nimeni nu te va ridica pentru ca nimanui nu-i pasa si nimeni nu are nevoie de o epava. Da...am spus bine " nevoie" Cati oameni din jurul tau se intreaba oare ce-i cu tine, ce te doare, ce-ti doresti sau de ce ai avea nevoie? Nimeni, nici macar ce-i pentru care te-ai sacrificat. Deja ,acum nu le mai esti de folos, deja primesti reprosuri si jigniri cumplit de dureroare din gura oamenilor pentru care ai dat totul fara sa te gandesti cat de putin la tine. Probabil fiecare a trecut prin diverse probleme mai mici sau mai mari, important e cat a investit fiecare si cum le-a simtit. Am incercat o astfel de discutie...hmmm...mi s-a reprosat ca-s ciudata...si atunci? ce sa mai astept? si ce sa fac cu acest suflet care clocoteste sa dea pe-afara...Oare sunt un om pretentios? Inainte de orice m-am analizat pe mine. Nu, cu siguranta nu eu gresesc ca simt.... si atunci mi-e mila. Mi-e efectiv mila de sufletele handicapate care nu pot sa simta, care traiesc de dragul placeri carnale sau avutiei, mi-e tare mila si nu le pot ajuta, pentru ca nu poti ajuta un om care refuza sa fie ajutat, care te priveste ca un ciudat doar pentru ca tu simti, poti sa simti. E harul tau pentru care trebuie sa-i multumesti Domnului. Du-ti crucea EL e cu tine
Moderatori angel_angel39 pustietate_in_floare Ji_Ji admin

Comentarii

matrimoniale - membru fara poza

souvenir

  • Publicat Acum peste 2 luni
este cumplita usurinta putintei cu care mergem zambind spre neputinta ...
doar ciudatii, pot intelege ciudatenia ... normalitatii!