Regulament
Bloguri

A te ruga ca un mac

Şi astfel tânărul învăţă să înflorească.
Rugăciunea însemna întâi de toate o aşezare - şi aceasta o învăţase de la munte. Rugăciunea este totodată o "orientare" şi tocmai asta învăţa acum de la mac: a se înturna către soare, a se înturna către lumină cu ceea ce avea el mai profund. A aspira limpezimea cu tot sângele său, cu toată seva sa.
Această orientare spre frumos, spre lumină îl făcea câteodată să roşească ca un mac. Ca şi cum "frumoasa lumină" era aceea a unei priviri ce îi surâdea şăgalnic şi aştepta de la el o anume mireasmă. Macul îl mai învăţă că pentru a-şi păstra orientarea, floarea trebuia să aibă "tulpina dreaptă", şi astfel el a început să-şi îndrepte spinarea.

Lucrul acesta l-a înţeles greu, ba chiar l-a mirat, căci în textele filocalice citise că monahul trebuie să stea uşor aplecat. Câteodată era chiar dureros să stea cu privirea întoarsă spre inimă şi spre pântece.El îşi arătă nedumerirea în faţa părintelui Serafim. Ochii stareţului îl priviră cu înţeles: "Asta era pentru monahii de altădată. Ei erau plini de energie şi nu strica să le fie reamintită umilinţa condiţiei lor omeneşti, pentru ca ei să se înconvoaie un pic la ceasul rugăciunii - asta nu le-a stricat deloc. Tu însă ai nevoie mai degrabă de putere; de aceea, atunci când te rogi aţine-te drept, fii treaz, stai drept în lumină dar nu te lăsa cuprins de trufie.

De altfel, dacă iei aminte la mac, el te va învăţa nu doar să stai drept, ci şi să fii mlădios la adierile vântului şi mai ales o mare smerenie."Învăţătura macului era pe măsura fragilităţii şi a naturii pieritoare a acestei flori. Astfel tânărul se deprinse să înflorească, dar şi să se veştejească şi să piară. Acum el înţelegea mai bine vorbele proorocului:
"Orice făptură este precum iarba şi delicateţea ei asemenea florilor câmpului. Iarba se usucă, floarea se veştejeşte când vântul Domnului suflă peste ea. Neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, sunt precum colbul pe o balanţă. El îi preface în nimic pe prinţi şi îi face fără însemnătate pe judecătorii pământului" (Isaia, 40).

Muntele îi dăduse sensul veşniciei, macul îl învăţase fragilitatea timpului: a te ruga însemna a-l cunoaşte pe Cel Veşnic în trecerea clipei - o clipă dreaptă, orientată spre lumină, trăită cu intensitate. A medita înseamnă a înflori la vremea ce ne este dată pentru a înflori, a iubi la vremea ce ne este dată pentru a iubi - şi asta total dezinteresat, fără a întreba de ce şi pentru ce. Căci pentru care motiv înfloresc macii ?

El învăţă astfel să se roage "fără a urmări vreun scop", doar pentru plăcerea de a fi şi de dragul luminii. "Iubirea îşi este sieşi răsplată", spunea sfântul Bernard. "Trandafirul înfloreşte pentru că înfloreşte, fără să se întrebe", mai spunea Angelus Silesius. "Muntele însuşi este cel care înfloreşte în mac, gândea tânărul. Universul întreg cugetă în mine; fie ca el să se bucure în mine în clipa cât durează viaţa mea !"
Gândul acesta era, fără îndoială, prea de tot. De aceea părintele Serafim îl dojeni pe tânăr şi din nou îl apucă de braţ. El îl duse pe o cărare abruptă până la ţărmul mării, unde se vedea cearcănul unui golf mic şi pustiu. "Încetează să mai rumegi gânduri despre adânca sensibilitate a macilor. Învaţă să simţi inima mării, învaţă să te rogi ca oceanul."

Parintele Serafim de la Athos
Moderatori angel_angel39 pustietate_in_floare Ji_Ji admin

Comentarii

matrimoniale - membru fara poza

Annemarrie

  • Publicat Acum peste 2 luni
cell, parca esti corul acela de pe fundal stii, din spatele cantaretului...hi hi