Regulament
Bloguri

A te ruga ca un munte

..Şi astfel a început pentru tânărul filozof o adevărată iniţiere în metoda rugăciunii isihaste. Primul sfat ce îi fusese dat se referea la stabilitate. Înrădăcinarea într-o aşezare temeinică. Prima îndrumare ce i se dă celui care vrea să se roage nu este, aşadar, de ordin spiritual, ci fizic: aşează-te !

A te aşeza ca un munte, înseamnă a deveni greu, a fi greu de prezenţă. În primele zile, tânărului îi fu destul de greu să stea nemişcat. Într-o dimineaţă el a simţit cu adevărat ce înseamnă "a te ruga ca un munte". Se afla acolo, stând nemişcat în toată greutatea sa; devenise una cu stânca, tăcut, sub soare. Timpul pentru el se schimbase cu totul. Munţii aveau un alt ritm. A sta aşezat precum un munte înseamnă a avea veşnicia dinaintea ta; aceasta este atitudinea justă pentru cel ce se pregăteşte pentru rugăciune - a şti că ai veşnicia în spate, înlăuntru şi în faţă. Înainte de a înălţa o biserică trebuia să fii precum o piatră, şi pe această piatră, pe această tărie de nezdruncinat a stâncii, Dumnezeu putea să zidească biserica sa şi să facă din trupul omului templul său. Şi astfel el pătrunse înţelesul vorbelor din Scriptură:
"Tu eşti piatră şi pe această piatră Eu voi înălţa biserica mea."

A rămas aşa mai multe săptămâni. Cel mai greu îi era să petreacă ore întregi "fără să facă nimic". Trebuia să reînveţe starea de "a fi" - "a fi" pur şi simplu, fără scop sau motiv. A te ruga asemeni unui munte era rugăciunea însăşi a fiinţei, a simplului fapt de "a fi" înaintea oricărui gând, înaintea oricărei plăceri şi a oricărei dureri.Părintele Serafim trecea să-l vadă în fiecare zi, împărţindu-şi cu el măslinele şi cele câteva tomate. În ciuda hranei sărace, tânărul simţea că prinsese puteri. Încercarea devenise mai uşoară, i se părea că muntele îi intrase sub piele. Învăţase să urmărească curgerea timpului, să rămână uneori tăcut şi liniştit ca un ţinut aspru şi arid, alteori ca o colină ce aşteaptă secerişul.
Rugăciunea pe care o învăţase de la stâncă îi schimbase totodată ritmul gândurilor. Învăţase să "privească" totul fără să judece, dând astfel "dreptul de a exista" la tot ce mişuna pe munte.

Într-o zi, pelerinii, luându-l drept călugăr din cauza calităţii prezenţei lui, îi cerură binecuvântarea. El însă nu scoase o vorbă, rămânând la fel de netulburat ca o stâncă. Auzind această întâmplare, părintele Serafim, chiar în seara aceea, îi altoi câteva lovituri pe spinare. Tânărul începu să geamă.
"Ah, credeam că ai devenit la fel de nesimţitor ca o piatră de pe drum".

Rugăciunea isihastă are înrădăcinarea, neclintirea, tăria munţilor, dar ea nu caută să facă din tine o buturugă moartă ci un om viu." El îl luă pe tânăr de mână şi îl duse în fundul unei grădini unde, printre ierburile sălbatice, se zăreau câteva flori. "Acum nu mai e vorba să te rogi ca un munte sterp. Învaţă să te rogi ca un mac, dar nu uita nici muntele."........

Parintele Serafim de la Athos
Moderatori angel_angel39 pustietate_in_floare Ji_Ji admin

Comentarii