Regulament
Bloguri

De ce nu mai mananc carne

"Dacă îmi permiteți o sugestie, v-aș spune că ar fi păcat să nu profitați de experiența mea de 10 ani pe acest drum al vegetarianismului, sub toate formele lui, dar și al veganismului. A fost un drum interesant, cu suișuri și coborâșuri, cu mult studiu și cu și mai multă practică, cu certitudini, cu ezitări, cu îndoială, pofte, tentații, ispite și gânduri de tot felul. Iar toate acestea s-au întâmplat până acum foarte puțin timp în urmă. Dacă cineva crede că nu am fost consecvent, îi răspund așa: numai idioții sunt consecvenți! Eu aleg să gândesc, să simt, să-mi ascult corpul și sufletul, să experimentez, să privesc totul din toate unghiurile și punctele de vedere, să cântăresc și să sper că, într-un final, voi lua decizia bună, inteligentă și înțeleaptă.
Iată, deci, argumentele (de necontestat) pentru care eu nu mai mănânc carne:
1.Pentru că am constatat că nu am nici gheare, nici incisivi puternici și nici colții lungi și ascuțiți. Concluzia: nu am nici una dintre calitățile și armele naturale ale animalelor de pradă. Așadar, mi-e limpede că aș muri rapid de foame dacă aș fi nevoit să vânez, pentru a supraviețui, cu mâinile goale. Probabil că trăiți, încă, cu proasta impresia că omul se află în vârful lanțului trofic, că este prădătorul suprem al planetei și, în consecință, că este perfect îndreptățit să mănânce pe oricine îi poftește inima. Vă dezamăgesc, cu siguranță, spunându-vă că această convingere este complet falsă. Calculat pentru prima dată în istorie, indicele nivelului trofic corespunzător omului este de doar 2.2 (pe o scară de la 1 la 5.5), pe același nivel cu porcul și hamsia. Așadar, omul nu se situează nici măcar la mijlocul lanțului trofic.
Este adevărat că, în Paleolitic, folosindu-se de unelte și de inteligență, omul a început să vâneze animale și să le mănânce. Înțeleg nevoia respectivă în contextul acelor vremuri. Condițiile de mediu și instinctul de supraviețuire îi mânau spre un astfel de comportament. Acum, însă, nu mai trăim în Paleolitic! Ne aflăm în mileniul III, iar hrana potrivită nouă este peste tot în jurul nostru. Așadar, vă dau o veste bună: nu mai trebuie să mâncăm carne, ca spurcații. Ce ușurare, nu-i așa? Tot ceea ce mai trebuie să faceți este să vă debarasați de acest nărav, așa cum ați face-o cu orice dependență rușinoasă și dăunătoare.
2. Pentru că oamenii nu sunt carnivori și nici măcar omnivori. Din punct de vedere fiziologic, între noi, oamenii, și animalele mâncătoare de carne sunt diferențe foarte mari. Astfel, carnivorele au tractul digestiv doar de cel mult 3-4 ori mai lung decât lungimea corpului, omnivorele de 4-6 ori, în timp ce la om acesta măsoară între 6 și 7 metri, deci, după calculele mele, de aproximativ 8 ori lungimea torsului, exact ca în cazul primatelor mari (cimpanzeul, gorila, bonobo și urangutanul), cu care suntem aproape identici din punct de vedere genetic și care sunt frugivore. Recunoașteți că v-am dat o altă veste grozavă? Pentru că eu cred că niciunui om normal la cap nu-i convine acest statut de “omnivor”, fiind pus laolaltă în aceeași categorie cu șobolanii, ciorile și porcii.
De asemenea, în ceea ce privește fiziologia organismului uman, e bine de știut că saliva omului este alcalină, pe când cea a carnivorelor și a omnivorelor este acidă, iar secreția de acid clorhidric la nivelul stomacului acestora este de până la 20 de ori mai puternică decât la oameni. Din această cauza, digestia cărnii se face foarte greu și incomplet, resturile de carne putrezită rămânând în colon zile, săptămâni, luni sau chiar ani de zile, otrăvind lent, dar sigur, în permanență și cu efecte devastatoare, organismul uman.
3. Pentru că nu sunt laș, necrofag și nici nu am tendințe canibale. Revin puțin la pseudo-mitul omului vânător și întreb: unde sunt în zilele noastre, vânătorii? Ce și cum vânează ei? Vânează salamul, crenvurștii, micii, cârnații și slănina din magazine? Știați că există pe planeta asta niște indivizi care pun la îndoială bărbăția celor care aleg să nu mănânce carne? Îi invit pe aceștia să lase lașitatea deoparte și, dacă vor carne, să vâneze, bărbătește, cu mâinile goale sau cu arme naturale, rudimentare, fiarele sălbatice ale pădurii și doar apoi să vorbească despre acest subiect și să-i judece pe alții. Și le mai fac o invitație: să mănânce carne crudă. Doar astfel pot dovedi că aceasta este hrana firească pentru ei.
De asemenea, modul și contextul în care ființele umane consuma carne este pură necrofagie. Exagerez cu ceva? Cu siguranță că nu. Pentru că exact asta fac oamenii: mănâncă animale ucise de alții, la fel ca toate animalele necrofage. Cât de rușinos și degradant pentru specia umană!
În plus, cei care mănâncă carne de porc, considerată de mulți într-un mod de-a dreptul dezgustător “cea mai bună legumă”, ar trebui să știe ceva: genomul acestui animal este identic în proporție de 94% cu cel uman, această compatibilitate fiind depășită, dintre toate animalele care există pe Terra, doar de primate, care au 96-98% din ADN-ul nostru. În plus, de parcă acest lucru nu ar fi de ajuns, mărturiile canibalilor, a celor care mănâncă, efectiv, carne de om, spun că aceasta are un gust identic cu carnea de porc. Știați acest lucru? Cum vă face să vă simțiți?
4. Pentru că vreau să mă feresc de cancer. Un laureat al Premiului Nobel pentru Medicină, Dr. Otto Heinrich Warburg, a descoperit, în urmă cu 90 de ani, legătura între cancer și pH-ul acid din organismul uman. Mai exact, celulele canceroase apar și se înmulțesc în voie într-un mediu acid, lipsit de oxigen, pe când într-un organism alcalin acestea nu pot, efectiv, supraviețui. Ce legătură are acest lucru cu carnea? Ei, bine, alături de lactate și ouă, carnea este puternic acidă! Se știe, astăzi, că omul trebuie să se hrănească în proporție de peste 80% cu alimente alcaline și cel mult 20% cu alimente acide. Consumului excesiv de alimente acide conduce la multe dezechilibre și boli grave. Tipurile de cancer corelate cu consumului de carne sunt, nu întâmplator, dintre cele mai grave: cancer de colon, cancer hepatic, cancer pancreatic. Rata de supraviețuire: aproape de 0.
5. Pentru că nu vreau să mă îmbolnăvesc de alte boli grave. În timp, numeroase studii au corelat consumul de carne cu o serie de boli grave, pe primul loc situându-se bolile cardio-vasculare, principala cauză de mortalitate pe planetă. Să credem aceste studii? Să nu le credem? Dat fiind doveditul deja fapt conform căruia nu este în adevărata fire a omului să mănânce carne înseamnă că este limpede că foarte bine nu are cum să-i facă. Așadar, logic vorbind, este extrem de probabil să-i dăuneze. Eu, unul, aleg să nu-mi risc viața. Voi ce alegeți?
6. Pentru că adrenalina pe care o conține carnea, din cauza spaimei teribile a animalelor din momentul în care sunt măcelărite (și nu sacrificate, așa cum cu ipocrizie și cinism se spune), provoacă efecte negative și induc agresivitate. Nu suntem, oare, o specie suficient de agresivă și de violentă? Nu suntem deja suficient de cruzi și de barbari?
7. Pentru că iubesc viața. De aceea, nu vreau să bag în mine, cu bună știință, energia morții, iar trupul meu să fie, vorba lui Leonardo da Vinci, cel mai mare geniu din istoria Umanității, “loc de îngropăciune pentru animale”, plin de cadavre putrezite și urât mirositoare.
8. Pentru că industria zootehnică este o crimă pentru mediu și, de asemenea, este vinovată pentru adâncirea foametei pe planetă. Practic, fiecare mâncător de carne se face vinovat de complicitate la crimă. Cum așa? Foarte simplu. La fiecare 2 secunde care se scurg, o ființă umană moare de foame undeva în lume. Rețineți: nu este nicio exagerare, nu sunt cifre inventate, ci statistică pură. Un calcul destul de simplu ne dezvăluie faptul că dacă toți oamenii de pe planetă ar fi vegani și, în consecință, hrana vegetală produsă de pământ nu ar mai fi folosită pentru îngrășarea animalelor din industria zootehnică, ci ar fi destinată oamenilor înfometați, nimeni în lume nu ar mai muri de foame.
9. Pentru că mă consider o ființă superioară, capabilă de compasiune și respect pentru viața oricărei ființe de pe această lume. Aproape toate mințile strălucite ale Umanității, geniile, savanții, creatorii și maeștrii spirituali au fost vegetarieni: Iisus Hristos, Buddha, Leonardo da Vinci, Albert Einstein, Socrate, Pitagora, Platon, Hipocrate, Sir Isaac Newton, Lev Tolstoi, Mahatma Gandhi, Voltaire, Confucius, Albert Schweitzer, George Bernard Shaw, Mary Shelly, Immanuel Kant, Vincent Van Gogh și mulți alții.
Asa cum v-am spus și în introducere, am experimentat, până de curând, o multitudine de abordări și teorii cu privire la nutriția umană. Toate acestea au condus la o concluzie foarte interesantă: organismul meu nu mai acceptă carnea, dar nici celelalte alimente de origine animală. Efectiv, le respinge. Fizic, sufletește, din toate punctele de vedere. Așadar, există oameni care, la un moment dat în viața lor și pe drumul lor spre evoluție, se opresc, pur și simplu, fără să mai poată ține cont de glasul rațiunii, al societății, al obiceiurilor rele sau al instinctelor barbare. De ce se opresc? Pentru că nu mai pot. Este atât de simplu!
10. Pentru că am conștiință și nu mai pot tolera nicio secundă cea mai mare crimă în masă comisă pe fața pământului: holocaustul animalelor. În fiecare an, sunt omorâte, în toată lumea, doar în industria de carne, lapte și ouă, în jur de 70 de miliarde de animale terestre. În plus, sunt uciși aproximativ 100 de miliarde de pești și alte viețuitoare marine. În total, anual sunt măcelărite, așadar, în jur de 170 de miliarde de animale. Menționez că nu am luat în calcul sutele de milioane de animale omorâte pentru blană sau piele, în laboratoarele experimentale, în grădini zoologice, în circuri, în vânători sau în alte forme de abuz. Vi se pare puțin? Mult? Acceptabil? Sau cum altfel?
În anul 2012, un grup de oameni de știință de renume mondial, reunind neurologi, neurofiziologi și neurofarmacologi, au decretat, la Universitatea Cambridge, că animalele sunt ființe conștiente, ceea ce înseamnă că pot gândi, simți, percepe și răspunde lumii și mediului în același fel în care o fac și oamenii. Știați toate aceste lucruri? Schimbă ceva în voi faptul că le-ați aflat acum?
În încheiere, vă invit să urmăriți Earthlings, un film obligatoriu de văzut pentru orice om de pe planetă. Vă doresc vizionare plăcută!

https://youtube.com/watch?v=cVdc2_LTEto

Să vă fie de folos!"
by Nick Teodorescu · July 1, 2015
Moderatori angel_angel39 Galateea admin

Comentarii

poza gicageo

gicageo

  • Publicat Acum peste 2 luni
Nu la toată lumea !!!!
matrimoniale - membru fara poza

Da6996

  • Publicat Acum peste 2 luni
Bine,Gica. Dar creierul..mintea...fac parte din trup? happy))
poza gicageo

gicageo

  • Publicat Acum peste 2 luni
Multe scuze şi pretexte,
Acolo unde ambiţie nu este,
O alimentaţie fără carne fireşte,
Te face mai sănătos trupeşte !!!
matrimoniale - membru fara poza

Da6996

  • Publicat Acum peste 2 luni
Hola,Anne...Ai dreptate, nu mai suntem in paleolitic, suntem in 'net'olitic happy)) . Hai sa fim seriosi, omul e o jivina omnivora. Mama lui de om, asa l-a facut "Al barbos", sa haleasca si carne si vegetatie... inseamna ca a stiut el ce face. Uite, o intrebare: daca ai gastrita, nu ai voie sa mananci fructe sau legume negatite. Ce ne facem? happy ca veganul in cazul asta e naspa. Acum sa fiu sincer, sti ce imi place mult din alimentatia asta raw? Sucurile alea naturale pe care le faceti happy
matrimoniale - membru fara poza

Annemarrie

  • Publicat Acum peste 2 luni
ayana2000, cred ca un post de 2 saptamani pica bine oricui la sanatate si spirit...succes..
matrimoniale - membru fara poza

Annemarrie

  • Publicat Acum peste 2 luni
otilia_lia, cu placere, dar tb sa recunosc ca filmul e cam dur, pur si simplu cateodata ramai siderat de ceea ce pot sa faca oamenii...