Spre-amiza vieții noastre muritoare ajuns, într-o pădure întunecoasă ma ratacii pierzând dreapta cărare. Nu-i chip sa spun, căci prea cumplit m-apasa si ma-nfioara gândul ei, ce crunta ma-nprejmuia, ce-adanca si stufoasă. Nici moartea in durerea ei n-o-nfrunta; dar până-a spune ce mi-a fost spre bine, de celelalte,amintire, canta. Intrai in codru fara-a sti de mine, căci somnu-in vine mi-l simțeam cum cura, când ma-abatui din calea de lumine.

Sa mi găsesc pe cineva care sa vorbească limba mea ...sa nu fiu nevoita sa mi traduc sufletul o viață întreagă!

Când o să fie momentul mă vei cunoaște.
Nu poți cunoaște un om în ani de zile apai dintr o simpla descriere ....

Eșecul ne învață perseverența. Ne întreabă dacă avem de gând să renunțăm sau să devenim mai hotărâți și să continuăm să încercăm