CĂUTĂM ÎN OAMENI CEEA CE, pentru o clipă, lumea încă ne poate dărui în feluri blânde.
O melodie care ne atinge ca o mângâiere, un vers care se lipește de suflet, vântul care trece printre ramuri ca o respirație tandră, un copac care își lasă frunzele să cadă cu aceeași grație cu care renunțăm la ceea ce doare.
Nu înlocuiesc o îmbrățișare, dar ne amintesc că frumusețea rămâne, chiar și atunci când dorul își face loc în noi.
Poate de acolo începem din nou:
din curajul de a simți,
nu din graba de a umple fiecare gol.

Notă: Folosesc cuvintele ca să mă apropii mai mult de mine însumi, nu pentru a demonstra ceva. Pentru mine, cuvintele sunt un pod către mine însumi. Sunt un drum care nu se termină niciodată, o cale prin care mă apropii de adevărul meu cel mai intim. Este un gest profund omenesc, iar eu vreau să rămân pe acest parcurs al frumuseții și al împărtășirii.

Și eu sunt diferit, la fel ca toți ceilalti... Poate fi complicat dar și deosebit de simplu, depinde doar de ceea ce îți dorești și cât ești de sinceră. Bineînțeles, totul începe prin comunicare...