Spre-amiza vieții noastre muritoare ajuns, într-o pădure întunecoasă ma ratacii pierzând dreapta cărare. Nu-i chip sa spun, căci prea cumplit m-apasa si ma-nfioara gândul ei, ce crunta ma-nprejmuia, ce-adanca si stufoasă. Nici moartea in durerea ei n-o-nfrunta; dar până-a spune ce mi-a fost spre bine, de celelalte,amintire, canta. Intrai in codru fara-a sti de mine, căci somnu-in vine mi-l simțeam cum cura, când ma-abatui din calea de lumine.

,,Ce-mi doresc de la viață?
Timp... să fiu, nu doar să exist.
Să mă regăsesc, să mă iert, să mă învăț din nou.
Timp... să trăiesc frumos.”

Era destul să se gândească la el ca să l simtă aproape✓ No15 - Preludiul lui Chopin în re)da` bună• bemol : Picătura de ploaie