Bag seama ca tot poporu' bate apa-n piua pe marginea iubirii, umanismului, inaltelor virtuti, dobandite parca in urma unor intense si nevinovate experiente, la marginea sacrificiului de sine. Pe de-o parte Ea... pe jumatate dezbracata sau,dupa caz, intr-o expresie(a chipului)eminamente imbecila, indrazneste concepte (speculate rudimentar, intr-o formulare schimonosita) in plan sensibil, bolborosind despre nu-stiu-ce TV-emotii ciopartite din emisiuni pe teme iubarete. Pe de-alta parte El... ratacitorul, sfasaiat de singuratatea unei vieti ascetice (cu cotul pe capota masinii, intr-un trening de firma.. ) ingenuncheaza cu evlavie la picioarele...sani, fund. Macar unii isi striga deschis pofta de trup, la randul lor trupuri goale, sfarsite intr-un gat din care tasneste un cap...asemenea trupului. Dulce-amara povestea asta de dragoste, matrimo... imprastiata fara jena in insinuari promiscue. Si totusi,ce caut aici!?! Caut pe dracu' sa ma ia… tot incercand sa descopar floarea pe care dimprejurul ei conturandu-ma... oprind vantul sa o clatine, oprind ploaia sa o inece, oprind soarele sa-i dogoreasca, oprind noaptea sa o 'nspaimante, sa gasesc in sfarsit sens... timpului ramas. Mda, cam asta caut eu!

Echilibru, coerenta, determinare, volubilitate ?.................... Cu ultima cred ca-i mai greu, dar nu imposibil.
A-mi face o descriere aici cred ca nu are nici o relevanta.
Cred ca doar dialogul si timpul poate scoate la suprafata cine esti si cum esti de fapt ca om cu adevarat in diferite circumstante.