Despre mine:

Sunt un bărbat stabil, pragmatic, cu picioarele pe pământ, care găsește frumusețea în lucrurile simple și autentice. Îmi place să "construiesc" – fie că e vorba de un proiect în gospodărie, o grădină înflorită sau o relație solidă. Casa mea la țară, cu animalele care trăiesc libere în curte, e locul unde mă simt cu adevărat împlinit. 

Sunt independent financiar, dar nu banii mă definesc. Apreciez liniștea dimineților cu ceaiul sau cafeaua în grădină, plimbările cu bicicleta, pescuitul pe malul apei sau serile cu un film bun și muzică liniștitoare. Am și partea mea creativă: îmi place să gătesc (de la rețete tradiționale la experimente culinare) și să repar lucruri cu mâinile mele. 

Ce caut?

O femeie calmă, stabilă emotional, care să își dorească o relație profundă și un cămin împreună. Sunt atras de persoane care apreciază natura, munca cinstită și conexiunile sincere. Nu cred în perfecțiune, ci în bucuria de a împărtăși viața alături de cineva compatibil – să avem povești de spus la sfârșitul zilei, să râdem de lucrurile mărunte, să fim un echilibru unul pentru celălalt. 

Dacă recunoști ce am descris aici și îți dorești același lucru, hai să vorbim! 
Știi să faci ciorbă de burtă? Sau ești dispusă să înveți?  Deja avem un subiect de discuție!

   Lumina din oglindă

Era o casă mică, la marginea pădurii, unde trăia un bătrân pe nume Victor. Casa lui era plină de cărți vechi, ceasuri stricate și o mulțime de oglinzi. Victor petrecea zilele reparând ceasuri pentru oamenii din sat, dar seara, când lumea se retrăgea în casele lor, el rămânea singur. 

Într-o noapte, în timp ce se uita prin geamul acoperit de rouă, Victor a observat ceva neobișnuit: oglinda din colțul camerei strălucea ușor, de parcă ar fi prins viață. Curios, s-a apropiat și a văzut că în oglindă nu era reflectat doar el, ci și o altă versiune a lui însuși – un Victor mai tânăr, cu ochi plini de entuziasm. 

„De ce ești singur?” l-a întrebat oglinda. 

Victor a râs: „Pentru că așa am ales. Lumea e ocupată, iar eu am rămas aici, cu amintirile mele.” 

„Dar singurătatea nu înseamnă uitare,” a răspuns oglinda. „Uită-te mai bine.” 

Și atunci, Victor a văzut în oglindă toate clipele în care nu fusese cu adevărat singur: zâmbetul copiilor care veneau să-i repare jucăriile, bătrânii care-i povesteau istorii la poarta lui, chiar și pisica sălbatică care venea uneori să se încălzească  lângă sobă. 

A doua zi, Victor a ieșit în sat cu o cutie plină de ceasuri mici pe care le dăruia copiilor. A început să invite la o ceașcă de ceai pe cei care treceau pe lângă casa lui. Și, treptat, a descoperit că singurătatea lui nu era pustiu, ci un spațiu liniștit în care putea primi pe oricine voia să intre. 

Oglinzile din casă au rămas la locul lor, dar acum reflectau și chipuri noi, povești noi. Iar Victor a înțeles că, uneori, singurătatea e doar o oglindă care așteaptă să fie umplută cu lumină. 

"Dacă adevărul nu se află prin iubire, oriunde s-ar afla el, nu mă interesează"