Matrimoniale Romania – Femei si barbati singuri
Rumbic Online acum!!!
|
Toamna - Tudor Arghezi
Străbatem iarăş parcul, la pas, ca mai nainte. Cărările-nvelite-s cu palide-oseminte. Aceeaş bancă-n frunze ne-aşteaptă la fântâni. Doi îngeri duc beteala fântânilor pe mâini. Ne-am aşezat alături şi braţu-i m-a cuprins. Un luminiş în mine părea că s-ar fi stins. Mă-ndrept încet spre mine şi sufletul mi-l caut Ca orbul, ca să cânte, sparturile pe flaut. Vreau să-mi ridic privirea şi vreau să-i mângâi ochii... Privirea întârzie pe panglicile rochii. Vreau degetui uşure şi-l iau să i-l dezmierd... Orice vroiesc rămâne indeplinit pe sfert. Dar ce nu pot pricepe ea pricepu, de plânge? Apusul işi întoarce cirezile prin sânge. O! mă ridic, pe suflet s-o strâng şi s-o sărut -- Dar braţele, din umeri, le simt că mi-au căzut. Şi de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, inc-o dată S-aplec la sărutare o frunte vinovată Să-nvingem iarăş vremea dintr-o-ntărire nouă Şi să-nviem adâncul izvoarelor de rouă. Şi cum scoboară noaptea, al'dată aşteptată, Îmi pare veche luna -- şi steaua ce se-arată, Ca un parete de-arme, cu care-aş fi vânat. Şi fără glas, cu luna, şi noi ne-am ridicat. Educat cu diploma pe profil de Business Management si Resurse Umane la o universitate . Nu am obligatii. Nu fumez, Nu beau, Nu s gelos deloc, Nu s orgolios, Nu te controlez, Nu te urmaresc, pot fi atent cu tine, te ajut la orice in casa, iti fac mincare, te protejez, pot avea grija de tine. Daca te Daruiesti Neconditionat, Oricit si Oricind, chiar si cind dormi, daca te daruiesti mult de tot, iubirea iti da viata si dorinta de a fi impreuna, iti da putere si dorinta sa iubesti mult, iti da satisfactie, placere maxima si dorinta de a iubi Neconditionat, inclusiv Sanatate pe viata in trup .!!! Imi plac drumetiile la munte, galariile de arta, bisericile istorice si fortificate, lectura si gramatica, istoria, geografia, concediile in natura, traditiile romanesti, drumetii, multe in natura, festivalurile si muzica traditionala, pictura, teatrul stradal si muzica din imprejurimile Brasov, Sibiu, terasele cu vita de vie si gradinile cu flori si pomi fructiferi. Te astept sa vorbim ! Iulian. |
petrisorpetre Online acum!!!
|
sinceritatea corectitudinea bunul simt si respectul sint ceia ce ma fac cel mai bogat oare mai sunt femei pentru care conteaza aceste valori? fiecare dintre noi poate scrie aici cele mai frumoase vorbe despre noi dar cred ca putini au curajul sa recunoasca ceia ce sunt cu adevarat asa ca nu am sa spun de cit ceia ce cred ca conteaza urasc minciuna nesimtirea si lipsa de respect daca esti interesata de o relatiie bazata pe sinceritate afectiune comunicare incredere si respect reciproc te astept sa ne cunoastem
|
Tudose140 Online acum!!!
|
Tânăr, educat și civilizat, încadrat în câmpul muncii, caut similar, însă nu identic.
|
Denissa2024 Online acum!!!
|
Sunt o persoana ok, vreau sa cunosc un bărbat cu aspect fizic plăcut, studii superioare, fără copii pt o relație de viitor.
|
Placerea Online acum!!!
|
Pentru ca vagabondajul e in floare aici, trebuie sa specific ce caut: acea femeie care sa nu ma intrebe de ce ajung tarziu acasa, pe care n-o intereseaza banii mei, care sa ma astepte acasa smerita, sa nu puna intrebari inutile, sa nu-mi iasa din cuvant, sa aiba grija de casa, cuvantul meu sa fie lege pentru ea, gospodina, frumoasa, fara vicii.
Daca ti-am trimis mesaj inseamna ca ai intrat pe lista de asteptare si vei avea sansa sa spui ca ai avut noroc. Altfel, nu incerca sa-mi scrii, nu te voi baga in seama. "Sunt om și nimic din ce e omenesc nu-mi este străin" Homo sum, nihil humani a me alienum puto. |
Valentin2009 Online acum!!!
|
.....Hmmmm!...Nu am descriere dar ma voi ''descrie'' acelei persoane care va dori sa avem o discutie!...In rest , Doar de bine!
|