Există două tipuri de oamenii în această lume: realiştii şi visătorii. Realiştii ştiu încotro se îndreaptă, visătorii sunt deja acolo.”

Nu țin să mă descriu ci doar să scriu ce vreau: o parteneră care să mă însoțească în restul călătoriei, optimistă ca primavara, calda ca vara, nostalgică ca toamna, tăcută ca iarna, îndrăgostită de inefabilul vieții. Aiureli de vârsta a doua! Îmi doresc o femeie în care să am încredere, o femeie care să îmi știe mai ales defectele și totuși să aibă încredere în mine.

Am învățat să nu cerșesc atenție, dragoste sau respect.
Nu vreau să fiu în viața nimănui din obligație.
Dacă trebuie să-mi explic valoarea, dacă trebuie să conving pe cineva să mă iubească, atunci nu e locul meu acolo.
Viața este prea scurtă pentru a-mi cheltui energia pe ceea ce nu este reciproc.
Nu mi-e teamă să îmbătrânesc;
mi-e teamă să nu mai fiu eu însumi pentru a-i mulțumi pe alții.
În acest moment, îmi aleg liniștea mai presus de orice altceva.