Sunt un om cu preocupari, iar in timpul liber nu inseamna ca ma plictisesc sau imi afisez constant sau infinit sandalele prin mall-uri; am pasiuni, schiez, inot, joc sah, imi place chitara, citesc, calatoresc de cate ori am timp (ori, daca nu am, imi fac) si nu dau niciun credit oamenilor fara tinte in viata, care propovaduiesc idei fix perpendiculare pe subiect si care cred ca biletul de avion se cumpara cu bonuri de masa. Imbratisez conduita si bunele maniere in egala masura cu simetria zambetului asortat unei tinute de bun simt. Trec lejer pe langa oamenii decorati circumstantial cu lipsa de interese si nu ma afecteaza daca standardele lor se limiteaza la un punct: punctul lor de vedere; fiecare sa traiasca in ritmul lui!
Marturisesc, in schimb, ca am o apreciere deosebita pentru oamenii care stiu ca stima lor de sine se masoara in realizari, care nu obosesc joia si care nu derapeaza cand ploua.

Chatul nu este pasiunea mea si nici nu ma amuza; si nici userii curajosi in statut incognito. Nu sunt interesata de barbati peste 50 de ani, felul in care imi trec eu degetele prin par nu-l vad in simetrie cu varsta aceasta.

Ador desculta, ciresele si de obicei port tocuri, deci mi-ar placea ca el sa poarte de obicei camasa.
Ah...cred in dragoste si in Mos Craciun; de fiecare data, undeva, s-a gasit un semn ca se poate.

Nu,nu sunt casatorit! Nu,nu sunt implicat in nici un fel de relatie! Dar,nici iubirea aceea ca la 20,30,40 ani nu cred ca mai apare acum,la varsta noastra. Asa ca,tinand cont si de vremurile nebune pe care le traim si timpul liber tot mai putin,ma gandesc la o relatie deschisa,cu timp petrecut impreuna,sa ne bucuram unul de prezenta celuilalt cat de des putem,sa ne bucuram de pasiune,de fiori,doar de partea frumoasa a vietii de cuplu,fara obligatii,fara promisiuni.Ar fi banal sa iti spun "traieste clipa".Asa ca,iti spun traieste fiecare clipa,hai sa traim cat mai multe clipe din cele ce le mai avem la dispozitie.Vremea planurilor a fost la o alta varsta.Acum crezi ca ar trebui sa ne facem planuri pentru...?Pensie si cimitir?Ce-am avut de facut,am facut fiecare pana acum,atat cat a putut.Hai sa mai si traim.Ca nu mai e foarte mult si noi tot planuim si construim?Ce-ar putea rezulta?Daca prin felul nostru de a fi ,in derularea unei astfel de relatii,aparea iubirea,chiar daca la alt nivel cantitativ fata de ceea ce am mai trait amandoi candva,ne vom putea privi in ochi pentru a ne spune ,zambind,"te iubesc!",fiind practic bonusul care ne gadila frumos stomacul si creierul.
Pornim la drum?

Update: placere,nu necesitate!

Succesul nu este final, eșecul nu este fatal: curajul de a continua este ceea ce conteaza – Winston Churchill