Cine sunt eu?
Sunt un om care simte prea mult. Care caută esența cuvintelor și a întâmplărilor până la sevă. Unii mă numesc visătoare, alții… prea sensibila, iar câțiva…speciala. Sufletele oamenilor sunt oglinzi. Într-una te poți vedea chipeșă și întreagă, într-alta strâmbă și beteagă. Fiecare om reflectă ce este. Cea mai sinceră oglindă rămâne întotdeauna sufletul tău. Așaza-te în fața ei, șterge-o de praf și privește-te! Nu-i așa că ești special, om drag? Ești mai mult decât atât! Ai soarele-n privire și pe cap o coroniță de raze! Oamenilor sensibili le-au crescut stele în suflet. Și simt diferit. Celorlalți le-au crescut spini și se simt puternici și distincți. Puternic ești doar atunci când biciuit și tăvălit de oameni și viață, rămâi bun și cinstit. În rest, ești doar distinct… Iubesc oamenii care sunt gata să pună oricând în pământul din mine emoții. Și-l udă până răsare visuri din el. Ce oameni minunați! Iubesc oamenii care plâng!Pentru că știu cum este atunci când stelele din noi se umflă și dau pe afară…

Și dacă n-ai înțeles până acum cine sunt eu, îți explic imediat: sunt un OM. Da, O și M– două litere. O e Răsăritul și M este Apusul. Eu sunt distanța dintre Răsărit și Apus. Sau aș mai putea fi un Oarecare Miracol. Al lumii… Știu! O să mă contrazici, și-o să-mi spui că miracolele nu sunt “oarecare”. Că ele vin să surprindă viața… Într-adevăr, poți să ai dreptate! Dar o să-ți explic că și eu am… Uite, distanța pe care o străbat de la Răsărit până la Apus, e una oarecare… Adică, timpul meu e unul oarecare. Deci, aș putea să completez cu faptul că sunt un Miracol în Timp. Ca și tine. Celălalt OM.

Onoarea, cuvântul şi greutatea promisiunii au acum variante adaptate situaţiei, croite pe măsura interesului sau a dezinteresului fiecăruia.