Nu mai vreau să „lupt”. Las lucrurile să se întâmple de la sine, las oamenii să spună ce vor. Nu mai încerc să-mi conving sau să-mi justific sentimentele. Emoțiile mele, temerile mele, sensibilitățile mele nu mai trebuie înțelese pentru a fi crezute. Fiecare poate gândi ce vrea. Aleg pacea pentru că numai așa pot fi mai bun decât ieri. Am învățat să tac, să observ, să nu mai răspund, nu din slăbiciune, ci din înțelepciune. Pentru că tăcerea nu este un gol. Este adesea plină de decizii. Și, mai presus de toate, am învățat să renunț la ceea ce este inutil. Nu pentru că nu văd nimic... Ci pentru că văd prea multe.